Când într-o librărie ţi se prinde de mână “Detectiv fără voie” să nu cazi în capcană. Cartea lui George Arion, un jurnal poliţist, nu are nimic în comun cu ecranizarea filmului cu acelaşi nume al regizorului Les Mayfield, de pe ProTV. Dacă în serialul de comedie, Miles Logan (Martin Lawrence) este un hoţ de bijuterii urmărit de ghinion, Andrei Mladin, personajul lui Arion, un ziarist de la “Flacăra”, este prins într-o serie de întâmplări ciudate. Traducătorul român al filmului lui Logan a preferat să se folosească de numele deja consacrat de către George Arion, un scriitor de marcă, care a şi realizat un serial la TVR cu acelaşi nume. Procedura protevistă, total neelegantă, nu face decât să sporească interesul pentru cartea autorului român.
Fiind un adevărat ziarist de investigaţie, dejoaca planurile de răzbunare ţesute împotriva sa de către un individ pe care l-a demascat într-una din anchetele sale. Fără să ţină seama de consecinţe, anchetează filiere de droguri, demască afaceri corupte, elucidează crime, investighează răpiri de persoane, mereu cu zâmbetul pe buze. Întotdeauna e pregătit să facă haz de necaz. Arma sa secretă, râsul, dejoacă toate planurile criminale ale adversarilor. Eroul lui Arion este pasionat de muzică, baschet, dar şi de romanele poliţiste, pe care le devoră. Acţiunea cărţii începe, cum altfel, decât printr-o lovitură în cap dată unui profesor durduliu care, când se trezeşte devine un alt om. Personajul este plimbat prin zeci de locuri din ţară. De multe ori e însoţit de motanul său Mecena. Cartea, destul de voluminoasă a lui George Arion, te prinde. Are şi o cheie. Morala celor fără de putere. Riposta prin râs. Fără să fie Agatha Christie sau Rodica Ojog-Braşoveanu, George Arion incită şi la a doua ediţie. El a mai scris: “Atac în bibliotecă”, 1983, “Profesionistul”,”Ţintă în mişcare”, 1985, “Trucaj”, 1986, ” Pe ce picior dansa’i?”,1990″,”Crimele din Barintown”,” Nesfârşita zi de ieri”, ” Cameleonul”, ” Anchetele unui detectiv singur” ” Necuratul din Colga”.
Sku: SUUSDJWSUW


Doi verişori, cu o copilărie nefericită, care le-a influenţat ulterior viaţa, se reîntâlnesc în Europa de Est după douăzeci de ani, la reparaţia unui castel medieval, odată, mândria familiei. Construit pe un sistem de tunele şi peşteri secrete, cu o istorie de violenţe, Închisoarea de piatră invocă elemente din trecutul feudal: gemeni, o piscină, o baroneasă bătrână, un turn fricos. Reapar imagini de teroare, un prizonier pentru o crimă necunoscută şi mai ales povestea a doi verişori care duc cu ei păcatul unei crime din trecut. Aici intră în scenă personajul principal: Ray. Nimeni altul decât cel închis care scrie un scenariu pentru un curs de creative writting şi de aici ]ncepe nebunia.
Autorul celei de-a cincea Evanghelii a ascuns un testament într-o grotă. Plin de mister. Despre Iisus. Ulterior a plecat pe mare. După ceva timp, acesta a ajuns în mâinle Vaticanului. Sute de oameni au fost pedepsiţi pentru că erau pe urmele sale de către mercenarii din Ordinul “Paznicii sângelui”. Au urmat ani de prigoană, de manipulări ale adevărului, de inchiziţie, de tortură a oricărui căutător. Documentul deţine un mare secret. Vaticanul îl apără cu străşnicie. Adevărul dacă s-ar spune ar tulbura instituţia care gestionează ordinea ecleziastică şi conduce lumea creştină. Didier Convard, în Triunghiul secret, analizează ipoteza că Iisus nu a murit pe cruce. Dar unde?
Marius Ghilezan
Pe 



