Posted by
Ilă Citilă on Oct 27, 2014 in
News alert |
0 comments
Lucian Dan Teodorovici revine la Suceava şi Rădăuţi cu un spectacol-lectură pentru care semnează textul şi regia. Cu acest prilej, Lucian Dan Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din noua generaţie, va vorbi despre volumul său de teatru Unu + unu (+ unu…). Nişte comedii, apărut recent la Editura Cartea Românească, . Luni, 27 octombrie, de la ora 20.00, la Lounge Padrino (foaierul mare al Casei de Cultură a Sindicatelor) din Suceava, va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului-lectură şi lansarea volumului Unu + unu (+ unu…). Nişte comedii. Alături de autor, va vorbi criticul literar Sabina Fînaru. Marţi, 28 octombrie, de la ora 17.00, la Biblioteca „Tudor Flondor” din Rădăuţi, va avea loc spectacolul-lectură şi lansarea cărţii în prezenţa autorului. Distribuţia spectacolului-lectură este următoarea: Ionuţ Cornilă (Cristian), Dumitru Năstruşnicu (Tânărul 1), Alex Iuraşcu (Tânărul 2), Adian Marele (Cumnatul), Delu Lucaci (Reportera), Ancuţa Gutui (Cameramanul), Andreea Spătaru (Povestitorul). Spectacole susţinute de Compania Doitreizeci din Iaşi. Evenimente susţinute de cotidianul Crai nou, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Centrul Cultural Bucovina şi Librăriile Alexandria. Cum arată lumea pentru un sinucigaş cocoţat pe-un stîlp? Mai mică, mai uşor de înţeles, mai plină de umor decît atunci cînd te afli în mijlocul ei. Ce se întîmplă într-un teatru cînd regizorii şi actorii s-au săturat de lipsa de respect a spectatorilor? Răspunsul este destul de sumbru pentru cei din sală, însă spectacolul comic e asigurat. Şi, în fine, care este legătura dintre elefanţii roz, elefanţii galbeni şi oamenii cu care se întîlnesc pe „terenuri” imaginare? E una care ne lasă dezbrăcaţi în public, ridicoli şi totuşi veseli, în tristeţea noastră. Cele trei comedii cuprinse în volum deschid, cu mijloacele absurdului, trei perspective inedite, cuceritoare, asupra unei lumi care, chiar dacă pare imposibilă, e exact lumea noastră. „Dintotdeauna m-am visat prozator. Şi cam atît. Cîndva, cu destui ani în urmă, spre a exersa dialogurile în folosul...