Ştefan Agopian – Opere II. Sara. Tobit. Fric

Opere ll este o porţie consistentă din scrierile lui Ştefan Agopian. trei într-una ar putea spune mucalitul de serviciu. Sara este un personaj care te cheamă la evadări în timp. Deşi cu o copilărie nefericită, a avut şansa de a fi adoptată de un alchimist din Sibiu. Lăsând la o parte evocarea lumii de poveşti a saşilor ardeleni, personajul  e impresionant atât prin prezenţă, cât şi prin absenţă, atât prin existenţa reală, cât şi prin pseudo-realităţile în care pluteşte, alături de cei din jur şi spiriduşi. Tobit este despre ocupaţia austriacă în Oltenia, cu parfumurile vremurilor şi cu invadatorii care au adus civilizaţia unei părţi bune de orient. Ce au făcut băştinaşii? Au fugit de deprinderile ;i muncile imperiale. Aşa au plecat şi cuceritorii. Orjen era numele eroinei principale. Nimic nu-i putea alina dorul acesteia faţă de Fric, nimeni altul decât Cosmosul. Alături, mai avea un motan viu, cumpărat dintr-un port, să prindă şoarecii de pe corabia în derivă. De fapt, atunci când l-a luat, motanul nu ştia că nava va eşua. Ea, femeia goală şi excitată, ţinea motanul între sâni. Cum se termină romanul? Trist dar cu cu multe învăţăminte despre viaţă şi moarte. De acelaşi autor...

Ştefan Agopian – Tobit

Dacă în alte cărţi ale lui Ştefan Agopian personajele duc Bibliile cu ei, dracii apar în alte opere ca personaje insidioase, dar pline de umor, în Tobit, îngerii au casa lor.  Cartea este despre ocupaţia austriacă în Oltenia, cu parfumurile vremurilor şi cu invadatorii care au adus civilizaţia unei părţi bune de orient. Ce au făcut băştinaşii? Au fugit de deprinderile ;i muncile imperiale. Aşa au plecat şi cuceritorii. Păcat că a durat prea puţin, ocupaţia, nu cartea. De acelaşi autor...

Ştefan Agopian – Opere I. Însemnări din Sodoma. Drumul. Republica pe eşafod. Ziua mâniei. Manualul întâmplărilor. Tache de catifea

Lucrările fundamentale din opera lui Ştefan Agopian, scriitorul şi nu doar publicistul de moravuri grele, trebuiau să fie grupate sub titlul de Operă şi iată în acest volum, editat în condiţii excelente de către Polirom, sunt oferite cititorului care doreşte să evadeze din driblingurile zilei, din fantasmele realităţii şi să viseze printre voluptăţi baroce, pline de senzualism, dus la origini. Un atfel de autor decât ce ne obişnuieşte agenda literară de zi cu zi. Ştefan Agopian (n. 1947) a debutat editorial cu romanul Ziua miniei (Cartea Romaneasca, 1979). A mai publicat: Tache de catifea (roman; Cartea Romaneasca, 1981; Polirom, 2004); Tobit (roman; Eminescu, 1983; Polirom, 2005; traducere în limba germană, Kriterion, 1989; premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Manualul întâmplărilor (proza; Cartea Romanească, 1984; Humanitas, 1993, premiul Uniunii Scriitorilor); Sara (roman; Eminescu, 1987; Paideia, 1991; Polirom, 2006; premiul revistei Amfiteatru pentru cea mai bună scriere beletristică a anului); Însemnări din Sodoma (proza; Eminescu, 1993); Republica pe eşafod (teatru; Cartea Românească, 2000; premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Fric (proză; Polirom, 2003; premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2004 şi premiul revistei Cuvântul la categoria „Superlativele anului 2003”). În prezent este senior editor la Academia Caţavencu şi colaborează la revista...

Ştefan Agopian – Fric

Romanul Fric are cel puţin două părţi, două introduceri şi mai multe finaluri. Pe fondul luptelor dintre turci şi veneţieni, în anul de graţie 1715, o  fetiţa ajunge pe o corabie, unde este  violată. Cartea lui Ştefan Agopian este despre o dragoste nebună pentru cadavre. Nu e vorba despre o pasiune nebună către necrofilie, ci de o evadare din canon a autorului, de care nu se leagă, nici mort, vreun curent literar.  Orjen era numele eroinei principale. Nimic nu-i putea alina dorul acesteia faţă de Fric, nimeni altul decât Cosmosul. Alături, mai avea un motan viu, cumpărat dintr-un port, să prindă şoarecii de pe corabia în derivă. De fapt, atunci când l-a luat, motanul nu ştia că nava va eşua. Ea, femeia goală şi excitată, ţinea motanul între sâni. Cum se termină romanul? Trist dar cu cu multe învăţăminte despre viaţă şi...

Ştefan Agopian – Manualul întâmplărilor

Manualul întâmplărilor e mai mult decât o carte, poate chiar un muzeu de stampe, în care Ştefan Agopian nu este interesat de viaţa personajelor şi de acţiunea romanească, ci de evocarea comportamentelor acestora, într-un final de secol al plictisului şi al alienării. Sunt prezentate întâmplări din orientalismul secolulului XlX, cu pastel de epocă. Eroii săi sunt studiaţi azi la şcoli. Nu sunt figuri proeminente, nu se remarcă prin spectaculosul unor intrigi de salon, doar prin mărturisirea unei lumi apuse. „Zilele au fost lungi atunci, despuiate de întuneric parcă pentru totdeauna, prăfoase şi triste. De undeva, El, cu o privire nesfârşită, înconjurat de îngeri, ne încetinea mersul, odihnindu-se. Saliva ni se făcu spre sfârşit ca o vată scămoasă şi cuvintele ne pieriră. Ne-am aşezat în mers ca într-o tăcere şerpoasă şi soarele căzut într-o rână însângeră câmpia. Demni vrurăm, cărându-ne armele, să fim. Ca o maşină de război neistovită, Armeanul îşi rostogoli paşii către apa verzuie, balta aceea puturoasă. În aerul prăfos, Ioan, ca un spectru, îl urmă îndeaproape. Lumina se strecura între ei firavă, depărtându-i.” Paginile pot face parte dintr-un tratat al adaptării. „Omul e sub vremi” s-ar putea crede. Poate că formula epică aleasă de  autor a căutat doar să treacă de ghilotina cenzurii comuniste, cartea fiind publicată prima oară înainte de...