Ioana Micultia – Dicţionar de sexologie

„Revoluţia sexuală” din anii ’60 a marcat o schimbare radicală în mentalitatea oamenilor: pe lângă discursul public despre sexualitate, legalizarea pilulei contraceptive şi disputele morale pe marginea acestora, ea a determinat dezvoltarea domeniului multidisciplinar al sexologiei. Având la bază îndelungata experienţă didactică şi terapeutică a autoarelor şi o bibliografie consistentă, dicţionarul cuprinde peste 2 000 de articole, ce prezintă concepte fundamentale din domeniul sexologiei, relaţionate cu altele specifice medicinei, antropologiei, sociologiei sau psihologiei. Volumul se adreseaza în egală măsura studenţilor de la facultatile de medicină şi psihologie, specialiştilor din aceste domenii, precum şi unui public nespecializat, oferind informaţii utile, prezentate într-o manieră...

Ian McEwan – Amsterdam

În 1998, romanul Amsterdam a fost încununat cu Booker Prize, cel mai important premiu literar britanic. Amsterdam poate fi citit ca o parabolă despre zădărni¬cia eforturilor omeneşti, despre prietenie, justiţie morală, creativitate, despre moarte. Structura narativă prea simetrică este estompată de ironia subtextuală şi de stilul când acid, când elegiac al relatării. „Ian McEwan, acest maestru al macabrului, îşi orchestrează suspansul cu precizie de ceasornicar. Răul puterii şi puterea răului sunt surprinse cu o răceală de oţel, într-un roman scris cu graţia unei feline.” (The Observer) „Având o intrigă diabolică, Amsterdam radiografiază, cu umor corosiv, întreaga societate contemporană —de la scandalurile adevărate sau false provocate de mass-media, la permanenta ameninţare a dreptului la viaţă personală, de la corupţia lumii politice, la amo-ralismul creatorului de artă.”(Le Nouvel Observateur) „Mai comic decât tot ce a scris Ian McEwan înainte, dar la fel de neliniştitor.” (The New York Review of Books) De acelaşi autor Grădina de...

Valerie Tasso – Cealaltă faţă a sexului

O lucrare – teoretica şi practică – scandalos de elegantă şi sălbatic de incorectă, o scriitură incomod de inteligentă, o autoare libertină, cu vocaţie de anarhistă şi, de ce nu, un pic depravată… Care sunt beneficiile felaţiei? De ce există femei – Tigroaicele Albe – care îşi petrec viaţa practicând această modalitate sexuală şi o ridică la rang de artă? Este sexul un exerciţiu eficient şi pentru vârsta a treia? Se poate îmbunatăţi plăcerea sexuală prin injectarea de colagen în punctul G? Există vagine reconstruite? Acestea şi multe alte întrebări îşi găsesc răspunsul în fascinanta carte a Valériei Tasso, care surprinde şi captivează de la prima până la ultima pagină. Autoarea a explorat cealaltă faţă a sexului, bănuită dar necunoscută, zona aceea în care nu îndrăznim să pătrundem. A călătorit până în Regatul Celeilalte Lumi, i-a însotit pe voyeur-ii din Casa de Campo din Madrid şi a încercat, pentru toţi cititorii săi, „orgasmul masiv şi prelungit”… De acelaşi autor...

Sophie Gee – Scandalul sezonului

Legături periculoase în vremea conspiraţiilor iacobine şi a tulburărilor catolice, când căsătoria era o marfă, iar sexul… o tentaţie plină de pericole. Selectată una din Cele mai Bune Cărţi ale anului 2007 de The Washington Post şi The Economist LONDRA, 1711… Sezonul londonez – străzi împodobite, trăsuri sclipitoare, rochii somptuoase, chipuri ascunse îndărătul măştilor – prilejul ideal pentru lorzi şi ladies să se dedea aventurilor, într-o epocă a  riscurilor, care a născut bârfa mondenă şi cultura celebrităţii aşa cum le cunoaştem astăzi. O POVESTE DE DRAGOSTE, spirituală şi plină de erotism, între răpitoarea Arabella Fermor şi enigmaticul şi şarmantul Robert Petre, al şaptelea Baron de Ingatestone. Secrete despre omoruri şi trădări se împletesc cu o iubire interzisă, care va stârni scandalul în sânul aristocraţiei londoneze şi va constitui inspiraţia faimosului poem al lui Alexander Pope, „The Rape of the Lock”. “O biografie critică inteligentă şi ispititoare, camuflată într-o amuzantă comedie de moravuri.” The New York Times Book Review „Scandal de sezon este un roman proaspăt şi vioi […] care combină fina observaţie a codurilor sociale ale epocii în stilul lui Jane Austen, cu descrierea pasională, aproape senzuală, a încălcării interdictelor.” Financial Times „Ficţiunea istorică nu a fost nicicând mai spirituală şi ingenioasă, nu a aruncat nicicând mai multă lumină asupra evenimentelor epocii.” The Independent “Deosebit de seducătoare, te absoarbe pur şi simplu.” Observer “Un roman inteligent şi alert.” Times Literary Supplement „Un deliciu pentru toţi fanii filmelor Shakespeare îndrăgostit sau Legături periculoase, o lectură bogată şi plină de satisfacţii.” The...

Nancy Friday – Fantasmele erotice ale femeilor

Fantasmele erotice ale femeilor a stârnit la apariţie o furtună de entuziasm şi scandal. Femeile care citeau cartea rămâneau şocate să regăsească în aceste pagini conţinutul secret al propriilor fantezii. Plină de scene vizuale extrem de intense, cu un limbaj deschis, ce sfidează orice limită, Fantasmele secrete ale femeilor anulează rigori şi tabuuri, fiind considerată un studiu clasic al sexualităţii feminine. Astăzi, milioane de femei se regăsesc ideologic în bestseller-ul semnat de Nancy Friday. O carte de referinţă a literaturii feministe – o forţă eliberatoare care adaugă o nouă dimensiune fanteziilor şi vieţii sexuale ale femeilor. De acelaşi autor Fantasemele erotice ale bărbaţilor Order Fantasmele erotice ale femeilor Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »