Gala Tinerilor Scriitori

De Ziua Culturii Naţionale, vineri, 15 ianuarie 2016, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti va avea loc GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2015. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti și Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Juriul compus din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2013 şi 2014) – Bianca Burţa-Cernat, Mihai Iovănel şi Andrei Terian – va anunţa cele trei nominalizări pentru Tânărul Poet al anului 2015, cele trei nominalizări pentru Tânărul Prozator al anului 2015, precum şi cele trei nominalizări pentru Tânărul Critic al anului 2015. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi desemnaţi şi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, marele câştigător, Tânărul Scriitor al anului 2015, ales dintre ei. Premiul Cartea de Poezie a anului 2015, în valoare de 3.000 lei, va fi oferit de preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu. Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Nadia Trohin şi Mircea Tiberian, și va fi transmisă în direct de Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural. IMPORTANT! Intrarea la eveniment se face numai cu invitaţie. Puteţi solicita invitaţii la adresa de email: cipariu@yahoo.com până joi, 14 ianuarie 2016, ora 14.00. Pentru a nu fi perturbată transmisia în direct a evenimentului, accesul invitaţilor va fi permis până la ora...

De ce fug scriitorii după cocarde şi sclipici?

Mă exasperează fuga scriitorilor români după cocarde şi sclipici. N-aş fi comentat acest sentiment, ducă-se în pustie, dacă Monicăi Ramirez, în ghidul său practic: Cum se scrie un bestseller, nu mi-ar fi adus aminte în final de un lucru elementar : „un scriitor scrie, nu fuge după medalii şi ovaţii”. Şi istoria literaturii lumii e plină de astfel de personalităţi, fără titluri de Sire sau nume de ambalaje, care au dat lumii opere memorabile. Un prieten occidental îmi spunea că singurul premiu adevărat în literatură e Nobelul, restul intră la şi altele. Eu cred că după Nobel, marele premiu este dat întotdeauna de cititori. Ei sunt cei care renunţă la o plăcere sau o acţiune de moment pentru a-şi cumpăra o carte. Piaţa este singura în măsură să dicteze ierarhii. Pentru mine doar Topul vânzărilor contează. Restul e deşertăciune… Am participat recent la Gala Premiilor „Observator cultural”. Mă număr printre spectatorii constanţi ai acestei gale. Pot spune că niciodată n-am văzut aşa o lume literară obosită şi plictisită. Premii multe, mize mici, multă cumetrie. N-am fost niciodată la galele premiilor Oscar, dar îmi imaginez emoţia anunţării premianţilor, tensiunea din sală şi bucuria din final. Premiul e legitim, încărcat de aur la propriu şi la figurat. În sala Teatrului Odeon, m-am nimerit în vecinătatea clanului Vakulovski, în timpul acordării premiilor Observator cultural. Sigur, unul dintre ei era nominalizat. Când s-a rostit numele câştigătorului la proză, altul decât junele critic, întreaga lui trupă s-a ridicat şi a plecat trântind scaunele şi uşile de la balcon. Aş fi vrut să sun organizatorii, dar am preferat să scriu: „Cine sunt nominalizaţii…” Prea erau previzibile premiile. Mă întreb dacă Ion Vianu ar mai fi păstrat prietenia cu Gabriel Liiceanu ar mai fi fost laureat al premiilor alternativă? Câţi dintre membri juriului pot jura cu mâna pe inimă că au citit Amor intellectualis. Romanul unei...

Cărţi la … şi despre beţie

Dacă astăzi scrierea ficţiunii este realizată de meşteşugari ai scrisului care creează după program zilnic, precum Richard Ford, laureat al Premiului Pulizer, ce spunea recent că o regulă de aur este să nu bei în timp ce te aşezi la masa de scris,   marea literatură, mai ales în secolele trecute, s-a năşit prin lupanare. Ar fi putut Jack London să creeze celebrele sale personaje dacă nu colinda cartierele rău famate de mic? Se ştie din biografia sa că prima oară s-a îmbătat la vârsta de şapte ani la nunta unui italian, prieten de familie. Încă de mic,  a lucrat la o fabrică de îmbuteliere. De aici „dragul de sticlă” care nu l-a părăsit până la moarte. Clienţii poveştilor sale au fost racolaţi din crâşme. Dacă nu i-ar fi fost alcoolul, „pavăză şi scut”, am mai fi avut noi povestea lui Martin Eden, und însuşi autorul rememorează escapada sa bahică, când ca pescuitor de stridii, beat fiind, a căzut în apă şi doar mintea de pe urmă şi frigul l-au mai condus spre liman. „Cât eram treaz, mă gândeam doar la băutură. Nici nu puteam să aştept să-mi termin porţia zilnică de scris de o mie de cuvinte. În prima fază, începeam să beau când ajungeam la 500. După aceea, mă puneam să beau înainte de a mă apuca de scris,” avea să amintească scriitorul. Marele romancier şi poet californian Charles Bukovski a debutat cu romanul: Băutura este un lucru sentimental. În Femei, autorul descrie cam aţa o scenă de romantism: „când eu eram beat şi Lydia era nebună, aveam parcă forţe egale”. Tot american, F. Scott Fitgerald, avea să afirme că „mai întâi tu simţi nevoia să bei, după aceea băutura mai cere băutură, iar în final alcoolul te cere pe tine.” „Un om inteligent trebuie din când în când să se îmbete pentru a se simţi bine în...