Salman Rushdie – Luka şi Focul Vieţii

Odată cu apariţia volumului Luka şi Focul Vieţii, situaţia este clară: povestitorul s-a întors. Şi în ce fel…! S-a întors cu o poveste despre iubire – poate nu tocmai cea la care v-aţi aştepta, dar tocmai acestea sunt cele mai reuşite, nu-i aşa? De acelaşi autor Pămîntul de sub tălpile...

Salman Rushdie – Orient, Occident

Reunind nouă povestiri publicate pe parcursul mai multor ani, Orient, Occident reia una dintre temele predilecte ale lui Salman Rushdie, şi anume suspendarea între două lumi de care se simte atras în egală măsură şi pe care este, tot în egală măsura, dispus să le critice. O încercare de apropriere şi definire culturală a doua teritorii care şi-au spus cuvântul în formarea sa ca scriitor, volumul de faţă problematizează percepţia celor două universuri şi propune un spaţiu intermediar, în care memoria, istoria şi imaginaţia se întâlnesc şi se fertilizează reciproc. „Rushdie este cel mai important scriitor postcolonial al subcontinentului. În lumea imaginată de el, băieţi indieni din Kensington le cântă cântece de Neil Sedaka unor fetiţe pe nume Seherezada, iar diplomaţi asiatici îşi dezvăluie fanteziile de fani Star Trek.” The Times Literary Supplement De acelaşi autor Grimus Patrii imaginare Ruşinea Seducătoarea din Florenţa Versetele...

Salman Rushdie – Versetele satanice

Controversatul roman Versetele satanice i‑a adus lui Rushdie pre­miul Whitbread, o nominalizare la premiul Booker şi o condam­nare la moarte a cărei ameninţare încă mai stăruie asupra scriitorului. Polemicile legate de posibilele conotaţii blasfematorii ale cărţii au pus uneori în umbră discuţiile legate de meritele literare ale tex­tului şi de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contem­porane britanice. Dar Versetele satanice e de fapt un roman superb despre dezrădăcinări de tot felul, despre moşteniri care trebuie sau nu acceptate, despre măşti, straturi de identităţi şi istorii. Este în egală măsură o carte a regăsirilor şi una a afirmaţiilor, o poveste fascinantă, plină de personaje fabuloase dintr‑o lume aflată la gra­niţa dintre iluzie şi realitate. De acelaşi autor Dincolo de limite Grimus Patrii imaginare Ruşinea Seducătoarea din...

Salman Rushdie – Seducătoarea din Florenţa

Cel mai recent roman al lui Salman Rushdie, Seducatoarea din Florenţa, publicat în 2008, este o elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Având în centru figura misterioasă şi seducătoare a unei femei – prinţesa, vrăjitoare şi sclava, visul de dragoste al oricărui bărbat –, povestea îmbină epoci istorice şi spaţii culturale diametral opuse, purtându‑ne din Florenţa lui Machiavelli şi a familiei de Medici în opulenta Indie a mogulilor din perioada de glorie marcată de domnia lui Akbar. Cu toate că ne lăsăm cuceriţi de fermecătoarea eroină a cărţii, cu toate că cel ce ţine în mână firele multicolore ale naraţiunii pare a fi un ins misterios cu aerul unui nobil, cu măiestria unui scamator şi misiunea unui diplomat, adevărata partitură a seducţiei este interpretata, ca întotdeauna, de Rushdie însuşi, care îmbină harul unui povestitor oriental cu talentul plastic şi bogăţia de nuanţe a unui...

Salman Rushdie – Orient, Occident

Reunind nouă povestiri publicate pe parcursul mai multor ani, Orient, Occident reia una dintre temele predilecte ale lui Salman Rushdie, şi anume suspendarea între două lumi de care se simte atras în egală măsură şi pe care este, tot în egală măsura, dispus să le critice. O încercare de apropriere şi definire culturală a doua teritorii care şi-au spus cuvântul în formarea sa ca scriitor, volumul de faţă problematizează percepţia celor două universuri şi propune un spaţiu intermediar, în care memoria, istoria şi imaginaţia se întâlnesc şi se fertilizează...

« Older Entries Next Entries »