Salman Rushdie – Seducătoarea din Florenţa

Cel mai recent roman al lui Salman Rushdie, Seducatoarea din Florenţa, publicat în 2008, este o elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Având în centru figura misterioasă şi seducătoare a unei femei – prinţesa, vrăjitoare şi sclava, visul de dragoste al oricărui bărbat –, povestea îmbină epoci istorice şi spaţii culturale diametral opuse, purtându‑ne din Florenţa lui Machiavelli şi a familiei de Medici în opulenta Indie a mogulilor din perioada de glorie marcată de domnia lui Akbar. Cu toate că ne lăsăm cuceriţi de fermecătoarea eroină a cărţii, cu toate că cel ce ţine în mână firele multicolore ale naraţiunii pare a fi un ins misterios cu aerul unui nobil, cu măiestria unui scamator şi misiunea unui diplomat, adevărata partitură a seducţiei este interpretata, ca întotdeauna, de Rushdie însuşi, care îmbină harul unui povestitor oriental cu talentul plastic şi bogăţia de nuanţe a unui miniaturist. „În Seducatoarea din Florenţa, Rushdie se întoarce în timp, la acele prime indicii ale schimbului cultural care şi-au lăsat puternic amprenta asupra operei sale… Unul dintre cele mai bune romane scrise de Rushdie pînă acum.” (The Observer) „Noul roman al lui Salman Rushdie este ca o sală a oglinzilor de bilci. Distorsionează şi creează apariţii şi, mai ales, precum acele oglinzi care sunt portaluri înspre căi periculoase, au menirea de a scoate la lumină lucrurile ascunse. Două mari civilizaţii, imperiul mogul al lui Jalalluddin Muhammed Akbar şi Florenţa din vremea familiei de Medici şi a lui Machiavelli, se reflectă una într-alta, înlănţuite, totodată, printr-o serie de întâmplări dintre cele mai improbabile, ca în lumea basmului.” (The Times) De acelaşi autor Dincolo de limite Grimus Patrii imaginare Ruşinea Versetele...

Salman Rushdie – Dincolo de limite

Eseurile reunite în volum – mărturisiri tulburătoare despre perioada trăită sub ameninţarea fatwei emise de ayatollahul Khomeini, dar şi polemici literare sau discuţii despre pasiunile sale (fotbalul, muzica rock, filmele) – compun portretul lui Salman Rushdie, intelectual veritabil, romancier cunoscut în întreaga lume şi militant pentru libertatea de expresie. Subiectele alese variaza de la Vrăjitorul din Oz, India sau scriitori ca Angela Carter, Arthur Miller, Edward Said, J.M. Coetzee şi Arundhati Roy până la unele probleme politice actuale: situaţia din Kashmir, Irlanda de Nord, Kosovo, lumea islamică versus lumea occidentală, alegerile americane din 2000 sau atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Volumul se încheie cu o prelegere ce îi dă şi titlul, în care Rushdie analizează tema limitelor: depăşirea lor, înlăturarea tabuurilor şi – în lumina a ceea ce s-a întâmplat pe 11 septembrie – frontierele iluzorii ale lumii în care trăim. De acelaşi autor Grimus Patrii imaginare Ruşinea Seducătoarea din Florenţa Versetele satanice Order Dincolo de limite Preţ @ RON37,95 Qty: Adauga in cosul de...

Salman Rushdie – Ruşinea

Ruşinea este un roman despre moşteniri asumate sau refuzate, despre migraţii şi secesiuni. Personajele principale sunt Omar Khayyam Shakil, cel care poartă numele unui celebru poet, deşi „nici un rubaiat nu avea să izvorască vreodată din condeiul lui”, Raza Hyder, generalul neânvins al unei armate mereu înfrânte şi Iskander Harappa, al cărui gât nu poate fi vătămat de funia calaului. Dar în spatele lor trăiesc, tăcute, izolate şi acoperite de valuri, femei a căror personalitate puternică schimbă cursul istoriei şi al căror mesager este Sufiya Zinobia, purtătoarea sentimentelor refulate ale tuturor şi transformând, sub această povară, ruşinea care paralizează în violenţa care ucide. De acelaşi autor Dincolo de limite Grimus Patrii imaginare Seducătoarea din Florenţa Versetele...

Salman Rushdie – Grimus

Grimus (1975), romanul de debut al lui Salman Rushdie, prezintă povestea lui Vultur‑în‑Zbor, un amerindian devenit nemuritor, care – după secole întregi de peregrinări prin lume – ajunge într‑un loc misterios numit insula Calf, unde speră să găseasca o cale de a îmbătrini. O carte bogată în referinţe culturale, Grimus este, în acelaşi timp, o aventură iniţiatică plina de personaje stranii şi trăsnite, înzestrată cu farmecul basmelor clasice. La nivel formal, textul se prezintă ca un dialog neântrerupt şi adeseori ironic cu autori celebri şi opere fundamentale ale literaturii universale, printre care se numără Divina Comedie, Hamlet, Furtuna, Robinson Crusoe, Muntele vrăjit, dar şi faimosul poem sufist Graiul păsărilor. „Grimus este unul dintre acele romane despre care se spune că sunt prea bune pentru a fi descrise drept fantastice, deşi înfăţişează alte universuri, lumi paralele, creaturi fabuloase… O carte care merită citită şi recitită: inteligentă, amuzantă, cu un mesaj profund şi, mai presus de orice, de o valoare literară indiscutabilă.” Los Angeles Times „O combinaţie de fantezie şi basm, trecut şi viitor, antic şi contemporan… Grimus este o alternativă la existentă pe care o cunoaştem şi la societatea în care trăim, un roman cutremurător şi emoţionant.” Financial Times De acelaşi autor Dincolo de limite Patrii imaginare Ruşinea Seducătoarea din Florenţa Versetele satanice Order Povestea lui Vultur-în-zbor Preţ @ RON44,95 Qty: Adauga in cosul de...

Salman Rushdie – Patrii imaginare

Indiferent dacă analizează prejudecăţile rasiale din Marea Britanie sau trece în revistă o Indie marcată de fundamentalism şi ură religioasă, Rushdie e un observator imparţial, un cetăţean al lumii. Eseurile sale abordează teme precum literatura, politica, religia, pledând pentru manifestarea neângrădită a diferenţei, libertate de expresie şi o identitate complexa şi amendând excesele de orice natură. Notele subiective din modul de raportare la istorie sunt justificate prin asumarea tacită a unui adevăr al amintirii şi al imaginaţiei. Tema transplantării culturale se regăseşte în multe dintre cele 75 de eseuri şi studii reunite în acest volum impresionant. Subtile şi spirituale, aceste texte concise, dar elocvente constituie o lectură extrem de placută.” Publishers Weekly „La baza multora dintre textele lui Rushdie – conferindu-le astfel un caracter unitar – se află preocuparea sa faţă de emigrare şi naţionalitate, diversitate şi libertate de expresie.” Library Journal De acelaşi autor Dincolo de limite Grimus Ruşinea Seducătoarea din Florenţa Versetele...

« Older Entries Next Entries »