Articole etichetate cu ‘Roman’

Kim Echlin – Cei dispăruţi

autor:Ilă Citilă , 01.12.2009

2200Romanul lui Kim Echlin relatează povestea lui Anne Graves, o fată de 16 ani din Montreal, care-l întâlneşte pe Serey, tânăr cambodgian forţat să emigreze, asistent la universitate şi solist într-o formaţie. Anne şi-a pierdut mama la vârsta de doi ani, ceea ce îi imprimă fetei un sens al imediatului şi o dorinţă intensă de viaţă. Cei doi se întâlnesc într-un club de jazz şi împart pasiunea pentru blues, singurătatea şi nevoia de a zâmbi. Între ei se naşte o mare iubire, în ciuda avertismentelor tatălui lui Anne, care intuieşte că, la un moment dat, Serey se va reîntoarce în ţara lui.
Atunci când graniţele Cambodgiei se deschid, Serey părăseşte Canada cu dorinţa de a-şi regăsi familia. Rămasă singură şi fără nicio veste din partea iubitului ei, Anne încearcă să-şi construiască o nouă viaţă, dar nu reuşeşte să-l uite pe Serey. Învaţă limba khmeră şi, după unsprezece ani, se hotărăşte să plece în căutarea lui, într-o ţară pustiită de război.
Cei dispăruţi este istoria acestei iubiri proiectată pe fundalul regimului lui Pol Pot – supranumit «criminalul secolului» – liderul khmer care a preluat cu fanatism modelul chinez al lui Mao Zedong şi a instaurat dictatura.
De la prima pagină, romanul ne poartă în lumea fascinantă a templelor, în miezul devastator al războiului şi în realitatea unei pasiuni pe care nu o poate stinge uitarea.

«Kim Echlin redă literar o realitate ce sfidează imaginaţia.»
Literary Review of Canada
«Echlin are o voce literară fluentă şi senzuală, îmbinând imaginile cu măiestria cu care un muzician îşi construieşte armonia».
National Post

Sku: K083ECH

Order Cei dispăruţi Preţ @ Lei29.00

Zona livrare F


Enrique Vila Matas – Parisul nu are sfârşit

autor:Ilă Citilă ,

Dintre toate cărţile lui Enrique Vila-Matas, probabil că Parisul nu are sfârşit are cel mai pronunţat caracter autobiografic; este şi un roman-eseu, în care îşi povesteste cu duioasă ironie începuturile scriitoriceşti din epoca săracă şi foarte nefericită. În mansarda închiriată rând pe rând multor scriitori ai boemei pariziene de către Marguerite Duras a început să se configureze biblioteca mobilă a tânărului spaniol, la care se adăugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov şi alţii. E adevărat, avea să mărturisească peste ani Vila-Matas ca aproape toţi m-au influenţat, dar n-am izbutit să-l copiez pe nici unul…

De acelaşi autor

Asasina cultivată

Bartleby <(>&<)> Co

Sku: EN257VM

Order Parisul nu are sfârşit Preţ @ Lei19.00

Zona livrare F


Radu Paraschivescu – Dintre sute de clişee

autor:Ilă Citilă , 21.11.2009

Fiecare luptă cum poate împotriva limbii în care se exprimă. Unul foloseşte anacolutul, altul pleonasmul. Unul vorbeşte „ca şi politician“, altul evocă filmele „care le-a văzut“. Printre formele rezistente de dispreţ la adresa limbii se numără însă şi clişeul, exprimarea şablonardă, platitudinea fioroasă. Rar ţi-e dat să deschizi un ziar şi să nu găseşti formule bătătorite până la nevroză. Puţini sunt cei care apar la televizor şi nu te îndeamnă să-ţi pliezi urechile. Până şi copertele de carte au devenit spaţii ale exprimării clişeizate. Un discurs bont pentru un public lobotomizat – iată reţeta succesului. O lume de plastic nu se poate simţi împlinită decât folosind o (nouă) limbă de lemn. Aşa stând lucrurile, Dintre sute de clişee este rezultatul unei exasperări care nu mai poate fi ţinută sub control. Radu Paraschivescu adună câteva zeci de clişee şi le supune tratamentului ironic. Cartea lui e un minidicţionar comentat de locuri comune, un bobârnac peste nasul celor care trec prin viaţă murmurând „Viaţa merge înainte“, „Speranţa moare ultima“ sau „Balonul e rotund“.

De acelaşi autor

Fanionul roşu

Balul fantomelor

Ghidul nesimţitului

Sku: RA041PA

Order Dintre sute de clişee Preţ @ Lei24.00

Zona livrare F


Kurt Vonnegut – Puşcăriaşul

autor:Ilă Citilă , 16.11.2009

Walter F. Starbuck ar fi putut deveni întruchiparea visului american. Fiu al unor imigranţi săraci care au renunţat la numele est-european Stankiewicz, greu de pronunţat, tânărul a beneficiat de ajutorul unui mare industriaş, care i-a plătit studiile la Harvard. Însă viaţa lui Walter este plină de răsturnări de situaţie şi de paradoxuri, astfel că la senectute acesta se pregăteşte să intre la închisoare. Nu e prima lui condamnare. Walter, mărunt oficial guvernamental, a mai stat în puşcărie şi după scandalul Watergate. Numai că, la scurt timp după eliberare, viaţa îi rezervă o surpriză: o reîntâlneşte pe Mary Kathleen, o iubită din tinereţe, care, deşi fără adăpost şi locuind în subteranele New Yorkului, conduce din umbră omnipotenta şi omniprezenta companie RAMJAC. Iar după moartea ei, Walter, legatar universal al lui Mary Kathleen, va da frâu liber viselor idealiste de demult. Vise pentru care lumea nu e pregătită şi pentru care Walter va trebui până la urmă să plătească…

„O bijuterie… un roman matur, imaginativ –- probabil cel mai bun pe care l-a scris Vonnegut. Puşcăriaşul reprezintă un tur de forţă în prezentarea societăţii americane. Nu-l rataţi!“ (Playboy)

„În cartea aceasta, Vonnegut nu iartă nimic!“ (People)

Kurt Vonnegut este scriitorul american cel mai viguros, cu o imaginaţie debordantă.“ (John Irving)

De acelaşi autor

Galapagos

Cutremur în timp

Un om fără ţară

Sku: VO026KU

Order Puşcăriaşul Preţ @ Lei27.00

Zona livrare F


Yukio Mishima – Zăpada de primăvară

autor:Ilă Citilă , 12.11.2009

În vreme ce în Europa la Belle Epoque îşi trăieşte crepusculul, în lumea închisă a vechii aristocraţii japoneze pătrund pentru prima oară provinciali neîmpovăraţi de tradiţie, pretendenţi redutabili la puterea politică şi socială. Din rândul noii elite face parte Kiyoaki, un tânăr de o delicateţe exacerbată, educat în spiritul eleganţei şi rafinamentului vremurilor de demult. Prins fără voia sa în lupta dintre vechi şi nou, precum şi în mrejele unei iubiri mistuitoare pentru frumoasa aristocrată Satoko, tânărul hotărăşte să-şi trăiască sentimentele în surdină şi să nu le încredinţeze nici măcar jurnalului în care îşi notează visele bizare ce-i bântuie somnul. Copleşit de personalitatea indescifrabilă a fetei, Kiyoaki suferă în tăcere, iar durerea lui atinge paroxismul atunci când un prinţ din familia imperială îi cere mâna lui Satoko. Sfidând legile statului şi refuzând să se supună cutumelor sociale rigide, cei doi aleg, în ciuda sorţilor potrivnici, să-şi trăiască neîngrădiţi pasiunea.

Mishima se aseamănă cu Stendhal prin minuţia analizelor psihologice şi cu Dostoievski prin explorarea enigmaticelor personalităţi distructive.“ (Christian Science Monitor)

„Tetralogia Marea fertilităţii din care face parte romanul Zăpada de primăvară este moştenirea literară a lui Mishima.“ (National Review)

„Un roman de o frumuseţe fără cusur, aidoma unei grădini japoneze.“ (Chicago Sun-Time)

De acelaşi autor

Soare şi oţel

Sku: YU028MI

Order Zăpada de primăvară Preţ @ Lei35.00

Zona livrare F


Anamaria Beligan – Dragostea e un Trabant

autor:Ilă Citilă , 10.11.2009

Prozele scurte ale Anamariei Beligan compun o atmosferă încărcată de mister psihologic, senzualitate uşor perversă, cu fibre de halucinaţie şi cu acel amestec “simbolist” de glacialitate şi incandescenţă, de voyeurism şi morbideţe estetizantă. Toate conturează cartea de vizită a unei imaginaţii ironic-nărăvaşe, care vede crud, cadrează cu umor, frazează tăios, în ritm de “script”.


Sku: AN020BE

Order Dragostea e un Trabant Preţ @ Lei11.99

Zona livrare F


Ioana Pârvulescu – Viaţa începe vineri

autor:Ilă Citilă , 07.11.2009

Anul 1897. Un bărbat este găsit fără cunoştinţă, în câmp, lângă Bucureşti, în zona „moşiei Băneasa“. Nimeni nu ştie exact ce e cu el şi fiecare bănuieşte altceva: e un escroc internaţional care vrea să-şi piardă urma? Un criminal? Un bolnav? Încetul cu încetul, în jurul lui se adună o mulţime de oameni: un medic şi fiica lui, un poliţist, un comisionar în vârstă de 8 ani, care umblă prin toată Capitala cu scrisori şi pachete şi, nu în ultimul rând, gazetarii de la Universul.
Romanul, alert, cu un fir al acţiunii semipoliţist, cu personaje extrem de vii, dintre cele care-ţi devin prieteni, se petrece în numai treisprezece zile: de vineri 19 decembrie până la sfârşitul anului. Atmosfera lumii bucureştene din preajma anului 1900 este recreată ca-ntr-un film. Ajunge să deschizi cartea şi te afli, deja, acolo.

De acelaşi autor

Întoarcera în secolul 21

Sku: IO037PA

Order Viaţa începe vineri Preţ @ Lei29.00

Zona livrare A


Fahri Balliu – Sinistra doamnă

autor:Ilă Citilă , 31.10.2009

Atmosfera de la curtea «sultanului» Enver Hoxha a fost impregnată de minciună, delir encomiastic, sadism şi vendete tribale. Membră a CC, controlând accesul la dictator, influenţându-i deciziile, Nexhmije a fost principala sa complice. Ceea ce nu se spunea în plenare ori în şedinţele de Birou Politic se şoptea seara acasă, la masă ori în timpul plimbărilor prin parcul rezidenţial păzit de Sigurimi. Prezenta monografie reprezintă o investigaţie deopotrivă captivantă şi terifiantă a unui univers politic lugubru, bântuit de uri, vendete şi invidii viscerale. Nu e lumea intrigilor florentine, ci aceea a patimilor de clan deghizate în verbiaj dialectic.

De acelaşi autor

Panteonul negru

„În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hoxha, în Albania. Prima a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice – iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol. Cea de a doua s-a remarcat printr-o înclinaţie spre trivialitate şi printr-o cruzime fără egal, ceea ce i-a făcut pe albanezi să o poreclească «Pantera neagră».“ (Ismail Kadare)

Sku: FA056BA

Order Sinistra doamnă Preţ @ Lei25.00

Zona livrare A


Marius Kolmar – Rromi şi gagii

autor:Ilă Citilă , 27.10.2009

572

Roman savuros, scris într-un limbaj colorat, în ritm alert, Rromi şi gagii prezintă frânturi din viaţa rromilor, din timpul regimului comunist. Autorul îşi avertizează încă de la încput cititorii:
„Întâmplările, personajele şi localităţile din acest roman sunt rod al ficţiunii; orice asemănare cu lumea reală este o simplă coincidenţă.
Expresiile care n-ar putea fi citite într-un cenaclu literar au fost eliminate, participantele la cenaclu ar fi fost şocate; câteva expresii s-au ţinut dârz pe poziţii. Român-tigan, ce să-i faci! Ar fi cazul ca persoanele alergice să renunţe la citirea acestui roman.”

De acelaşi autor

Hobby


Sku: MA130KO

Order Rromi şi gagii Preţ @ Lei27.00

Zona livrare F


Nancy Huston – Linii de falie

autor:Ilă Citilă , 26.10.2009

44.90 – 35.00 Lei

Bestseller în Franţa şi tradus în 27 de limbi, fascinantul roman al scriitoarei canadiene Nancy Huston surprinde patru generaţii ale unei familii, mergând pe urmele unui secret vechi de şase decenii. Este o poveste cu accente poetice şi profunde, care se derulează în ordine cronologică inversă, din 2004 până în 1944, şi din California zilelor noastre până pe Coasta de Est a Statelor Unite, de la Haifa la Toronto şi de acolo până la München-ul celui de-al Doilea Război Mondial. Secretul ascuns timp de generaţii iese la lumină treptat, într-o naraţiune construită cu originalitate, urmând o structură temporală fracturată, asemenea unor linii de falie, şi culminând cu dezvăluirea întunecatului adevăr ce leagă între ele aceste personaje.

Romanul plin de forţă scris de Huston îmbină ritmul alert al unui thriller cu complexitatea emoţională ce reprezintă mărca celor mai reuşite poveşti de familie. - Joanne Wilkinson, Booklist

Pentru Nancy Huston, inventivitatea narativă a devenit o specialitate, ea reânnoindu-şi propriul gen cu fiecare carte. - Sabine Audrerie, Le Figaro

Sku: NA191FU

Order Linii de falie Preţ redus @ Lei35.00

Zona livrare A


Paul Goma – Roman intim

autor:Ilă Citilă ,

Paul-Goma_Roman-intim_coperta_micaPaul Goma: un „caz“ incitant la culme al literelor române. Un „caz“ depăşind pe cele din interbelic ale unor Panait Istrati sau Mihail Sebastian, deoarece s-a schimbat dramatic contextul, contemporanul nostru fiind expresia unor împrejurări ale istoriei ce transcend în aşa grad orice miză individuală, încât angajează într-un fel sau altul conştiinţa fiecăruia dintre noi…„Punerea în paranteză“ a lui Goma prin obstacole produse tipăririi şi difuzării creaţiilor d-sale s-a împletit cu un proces de calomniere menit a-l „stropi cu vitriol“, a-i desfigura chipul…O mânie de vates neînţeles constituie esenţa acestei personalităţi care abia dacă n-ar fi stârnit valul de idiosincrazii, rejectări, furii ce-l cunoaştem ar fi fost suspectă de inautenticitate. Îndeobşte preferăm a evita prognozele, însă ne îngăduim o excepţie: nu va întârzia prea mult momentul în care Goma, cum bine s-a remarcat, un Soljeniţîn român, va deveni, la o scară de largă aprobare, una din figurile centrale ale literelor noastre şi deopotrivă ale vieţii noastre publice din ultimele trei sferturi de veac ce aproape îi acoperă traiectul biografic…

Cu cât minimalizările, aversiunile, insultele s-au acumulat (pe linia, de altminteri, a zvonurilor imunde lansate de Securitatea care s-a văzut incapabilă a-l doborî), cu atât dreptatea de fond a exilatului de la Paris a devenit mai convingătoare. Tratamentul de care a avut parte abia că a scos în relief latura bună a lucrurilor, i-a stimulat pe cei de bună-credinţă să reflecteze şi să ajungă, sperăm, la concluziile cuvenite… Goma se cade a fi socotit atât drept unul din scriitorii noştri de seamă, cât şi drept un reper moral de prim ordin.

De acelaşi autor

Gherla-Lăteşti

Adameva

Infarct

Sku: PA198GO

Order Roman intim Preţ @ Lei24.00

Zona livrare F