Cum se măsoară valoarea? În kile de orgoliu sau în puncte ISI?

Turcescu şi-a restrâns cogeamitea platoul, la vitrina din Calea Victoriei. Deh, nu mai sunt finanţatorii săi la putere. Luni seara l-a adus pe Mircea Cărtărescu, în calitate de victimă, cu doi avocaţi: Liiceanu şi Patapievici. Nu înţeleg de ce scriitorul de box-office avea nevoie de justificări publice. Omul a scris mult. Bine sau prost, judecă timpul. Ce i-a deranjat a fost acuza formulată de ziarul Cotidianul.ro. Cum că în construcţia imaginii sale, ICR a betonat aproape un milion de euro. „Nu e mult” a sărit Liiceanu. Nici eu nu cred că e o sumă uriaşă, dar sunt totuşi nişte bani acolo.  Asta în timp ce majoritatea scriitorilor români plătesc ca să li se publice cărţile. Vădit enervat, patronul editurii Humanitas a comparat investiţia în promovarea scriitorului cu cea din bârnele Nadiei Comăneci. Eh, nici chiar aşa. Gabriel, ai sărit calul! Nadia e un campion olimpic neegalat încă. Iar barele de la Oneşţi n-au costat, baş, atâta. Pe Nadia o ştie o planetă întreagă, pe când pe Mircea doar câteva sute de librari, las, de la mine, poate mii. 10.000 de exemplare în Germania e ca şi cum ai câştiga campionatul de juniori pe un Land. Nu putem compara performanţele Nadiei cu ale lui Cărtărescu, chiar dacă ne place să ne imaginăm, noi, „intelectualii lui Băsescu”,  planetari. Unul dintre liberali, Bogdan Duca, sesiza existenţa a 350 de kilograme de orgoliu în platou.  Nu în kile ar trebui măsurată calitatea intelectuală. Ci în punctele ISI. Dar şi acolo pauză. Filozoful, care tot îl invocă pe Noica, lipseşte din  Panthenonul academic al lumii. Dar e ţâfnos şi plin de aroganţă faţă de acuzatorii lor publici, mulţi dintre aceştia, trebuie să recunosc, de o calitate îndoielnică. Grupul Patapievici, Liiceanu, Pleşu a pierdut puterea. Niciun dezastru. E legal şi moral ca noii guvernanţi să-şi impună oamenii în structurile de stat. Loserii pot continua în...

Nistorescu despre romanul lui Turcescu: „Nu depăşeşte confesiunea unei gâşte”

„După ce ani şi ani m-a tot tămâiat cu rolul jucat în evoluţia carierei sale, Robert Turcescu s-a întors pe neaşteptate. Ca la Ploieşti! Pentru că în clarificarea situaţiei de la “Cotidianul” am subliniat “contribuţia” sa majoră, junele fudul s-a întors mai să rupă lanţul. M-a trecut pe mine în fruntea listei de responsabili pentru închiderea ziarului, deşi foaia lui Ion Raţiu s-a oprit la tot atâtea exemplare la câte am găsit-o în august, când am preluat-o. Faptul că mi-am permis să subliniez rolul nefast jucat de Robert Turcescu la ziarul pe care l-a condus în perioada celor mai cumplite pagube l-a enervat peste măsură. Şi astfel, junele cu scăfârlia înecată în gel şi briliantină a găsit de cuviinţă să scrie că “îmbătrânesc urât”. Adică îl portretizez fără milă şi îi critic stăpânul politic, la care slujeşte cu sârg. Expresia nici măcar nu-i aparţine. Vine de pe scoarţa cerebrală a unui alt servitor al puterii, Dan Tăpălagă, un alt jurnalist cam de acelaşi calibru în materie de caracter, de profesionalism şi de slugărnicie. Deci “îmbătrânesc urât”, în vreme ce Robert Turcescu şi Dan Tăpălagă îmbătrânesc frumos. Zboară vertiginos spre copilăria presei! Amândoi fac parte din plutonul mitocanilor care folosesc cuvântul bătrân şi bătrână pentru toţi bărbaţii şi femeile trecute de 50 de ani, mai ales de la ţară. Ei nu ştiu că despre bătrâneţea unui om vorbeşti doar dacă eşti beat, dacă vrei să-l răneşti sau dacă n-ai la îndemână un ciomag să i-l trânteşti peste partea gânditoare. Cum îmbătrâneşte Robert Turcescu? În gel şi briliantină şi înfundându-se în incultura cu care a scăpat dintr-o pârlită şcoală de jurnalism. Când era tânăr, Robert Turcescu părea dedicat acestei profesii. Asta m-a şi determinat să-l promovez redactor-şef la Radio Total şi, mai apoi, să-l susţin pentru Europa FM. Numai că Robert Turcescu, în loc să evolueze, a devenit repede adversarul tuturor...