Márai Şandor – Moştenirea Eszterei

În tradiţia austriecilor Stefan Zweig, Arthur Schnitzler şi Joseph Roth, Sándor Márai îşi întoarce privirile spre lumea crepuscularã a unui Imperiu Austro-Ungar de un farmec desuet, în care rescrie o poveste de dragoste pierdutã printre scrisori dispãrute, moşteniri disputate şi inele rãtãcite. Într-o casă în ruină, însingurata Eszter îşi confruntã dupã douãzeci de ani pasiunea tinereţii, pe seducãtorul, fascinantul şi veşnic impostorul Lajos. Declaraţie târzie de iubire? O nouã tentativã de escrocherie? Justificãri pentru ocazii irosite? Întâlnirea dintre cei doi este în final un elogiu adus fatalitãţii, ambiguitãţii şi relativitãţii sentimentelor umane. O lucrare despre disperare şi tãcere, despre vise, trădări şi abandon, pe care scriitorul maghiar o cizelează cu minuţie de bijutier, insuflându-i parfumul nostalgiei şi al efemerităţii — inconfundabila marcă „Márai“. În 2000, romanul Moştenirea Eszterei a fost proclamat cartea anului în Italia şi Germania. „Literatura secolului XX — pe care o credeam stinsã şi îngropatã — a primit darul postum al unui nou maestru pe care îl vom alãtura în viitor lui Joseph Roth, Stefan Zweig, Robert Musil, şi chiar şi altor semizei pierduţi, Thomas Mann şi Franz Kafka. Numele sãu este Sándor Márai.“ Die...

Sansom C. J. – Iarnă la Madrid

În timp ce trupele germane mărşăluiesc prin Europa, Franco doreşte să se alieze cu Hitler. La sfârşitul Războiului Civil, din Madrid a mai rămas o ruină. Străzile sale, până nu demult maiestuoase, sunt devastate, iar locuitorii săi înfometaţi şi dezbinaţi de intrigi politice. CÂND FRIGUL IERNII… pune stăpânire pe capitală, spionul Harry Brett aterizează în Madrid, trimis de serviciile secrete britanice pentru a câştiga încrederea fostului său coleg de şcoală Sandy Forsyth, om de afaceri implicat în investiţii cel puţin dubioase. Traumatizat de experienţele războiului, captiv al amintirilor, Brett este atras într-un joc foarte periculos. UN ALT PRIETEN COMUN… Bernie Piper, mânat în luptă împotriva fasciştilor lui Franco de credinţa fierbinte în idealurile comuniste, a căzut rănit trei ani mai devreme în bătălia de la Jarama. Apoi a dispărut  fără urmă. Barbara Clare, fostă asistentă la Crucea Roşie şi iubită a lui Bernie, are propria ei misune secretă: să-l găsească şi să pună la cale un plan prin care să-l salveze. „Unele pagini amintesc de Graham Greene, altele de Hemingway […]. Dar Sansom îşi transfigurează sursele de inspiraţie, creând un univers moral în întregime unic.” The Independent „C.J. Sansom şi-a câştigat deja un loc de frunte printre maeştrii contemporani ai romanului istoric.” P. D. JAMES „Un spectacol al imaginaţiei […], un roman istoric cu o atmosferă deosebită, cum nu s-a mai scris de multă vreme.” Daily Mail „O creaţie strălucită!” Sunday...

Graham Swift – Ultima comandă

Roman distins cu prestigiosul Booker Prize in 1996 si ecranizat in 2001, cu Michael Caine si Helen Mirren in rolurile principale. Romanul Ultima comandă este o poveste despre identitate, iubire si loialitate, interesantă şi impresio­nantă mai ales prin circumstanţele sociale pe care ni le propune autorul, situând acţiunea într‑o Londră postbelică, proletară. Patru bărbaţi se întâlnesc în cârciuma lor preferată dintr‑un cartier muncitoresc al Londrei. Sunt pe cale să por­nească într‑un pelerinaj ce are ca ţel imprastierea cenusii unui tovaras din razboi, Jack Dodds, prieten a trei dintre ei si tata adoptiv pentru al patrulea. Dar, inainte sa ajunga in oraselul de pe malul marii unde vor duce la indeplinire „ultima comanda” a regretatului Jack, complicatele relatii dintre cei patru, implicindu‑le de asemenea pe sotiile si copiii lor, se dezvaluie lent, prin impletirea multiplelor fire narative si a vocilor personajelor. Dincolo de prietenia si de loialitatea care ii leaga, fiecare are un secret intunecat, iar in dialogul lor molcom si aparent banal se pot ghici vinovatii, tra­dari si resentimente puternice, pe cale sa rabufneasca. „Un roman care priveste in fata efemeritatea existentei umane si totodata aduce un omagiu simplu si nesentimental curajului de a-ti infrunta soarta.” (Sunday Times) De acelaşi autor Mâine Pământul apelor Order O poveste despre identitate Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Donna Leon – Moarte în La Fenice

După Moarte într-o ţară străină (Polirom, 2007), Moarte in La Fenice continuă seria romanelor poliţiste care îl au ca protagonist pe comisarul Brunetti. Atunci când legen­darul dirijor Helmut Wellauer este descoperit mort în cabina sa în timpul unui spectacol de operă, ingeniosul comisar este solicitat să elucideze cazul. Printre cei care ar fi putut să furnizeze otravă care l-a ucis pe maestru se număra soţia să rece şi indiferenţa şi toţi confraţii indignaţi de homofobia victimei. Prin investiga­ţiile sale metodice în trecutul lui Wellauer, Brunetti aduce la lumina simpatiile naziste ale acestuia şi legăturile sale miste­rioase cu un trio feminin, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu un şef tiran pe cap şi doi subordonaţi pe care nu se poate baza, comisarul apelează la ajutorul soţiei sale, care provine dintr-o familie de aristocraţi cu relaţii la nivel înalt. Schimburile acide de replici dintre Brunetti şi colegii săi, precum şi soluţio­narea ingenioasă a misterului se numără printre nume­roasele atuuri ale acestui roman. „Un mister provocator, o dramă sofisticată şi o viziune unică asupra unei societăţi înţepenite într-o epocă medievală, deşi plină de farmec şi culoare.” (St Louis Post-Dispatch) „Moarte în La Fenice combină o intrigă ingenioasă, încordată până la ultima pagină, cu un stil deosebit de elegant.“ (Kirkus Reviews) „Donna Leon” (Sunday Telegraph) „Portrete sociale sensibile, incredibil de colorate, prim-planuri ale unei societăţi într-o stare de degradare morală… Dar, până la urmă, comisarul Guido Brunetti este cel care face romanele să aibă atât de mult succes. Cititorii îl urmăresc curioşi şi incintaţi pe străzile strâmte şi pline de surprize ale Veneţiei.” (Der Spiegel) „Investigaţiile comisarului Brunetti o plasează pe Donna Leon foarte sus în ierarhia romanelor poliţiste.” (Le Figaro) Order La Fenice continuă seria romanelor poliţiste Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Michael A. Stackpole – Hărţile prevestitoare

Al doilea volum din senzaţionala trilogie EPOCA DESCOPERIRLOR, despre un grup de cartografi inovatori, care au puterea de a descoperi noi lumi şi de a modifica însăşi realitatea… Sub umbra ameninţării unui duşman fără nume, Nalenyrul are o singură şansă de a scăpa de la distrugere. Vechii eroi, care au apărat cândva teritoriul, trebuie treziţi. Pentru aceata, este necesară o călătorie prin pustietăţile vrăjite în care se presupune că eroii legendari sunt captivi, un loc al magiei şi primejdiilor. Keles Anturasi, fratele său Jorim şi sora lor Nirati trebuie să lupte pentru supravieţuirea într-o lume unde războiul de pe pământ îl oglindeşte pe cel din ceruri, unde bărbaţii trebuie să se confrunte cu ceea ce-i face şi pe zei să tremure iar lucrurile sunt rareori ceea ce par. Acolo unde visele pot deveni realitate, realitatea se poate la fel de uşor transforma în cel mai întunecat coşmar … „Aventură non-stop pentru cei cărora le place genul fantasy măreţ şi însângerat” Publishers Weekly „Stackpole îşi manevrează cu mare măiestrie […] complotiştii, la fel de inteligenţi ca propriile lor urzeli […]. Un roman de mare forţă, care se citeşte pe nerăsuflate”....

« Older Entries Next Entries »