Starul rock al literaturii europene vine la BOOKfest

# Rawi Hage le va spune cititorilor român că meseria se fură, nu se învaţă Dacă amfitrionul Târgului de carte din iunie anul acesta, BOOKfest, este Spania, atunci e clar că are şi scriitori invitaţi. Printre aceştia remarcăm prezenţa celebrei Rosa Montero, cunoscută cititorilor noştri prin Inima infernului, Ziua inocenţilor, Stăpân iubit şi prin deja celebra Poveste a regelui străveziu (apărute la RAO),  a starului rock a literaturii europene, Ray Loriga (foto stânga), aşa cum l-a descris plastic New York Times, a lui  Lorenzo Silva. Ceilalţi autori,  Carme Riera,  Milagros Frías şi Paula Izquierdo, sunt mai puţin cunoscuţi la noi. Editura Corint, ieşind din canon, este singurul editor care aduce un nespaniol:  şi ne propune o întâlnire cu Rawi Hage (foto dreapta), americanul de origine libaneză, care i-a lămurit deja pe români prin Jocul lui de Niro. Acum aduce Gândacul spre deliciul cititotorilor săi fideli. Ceea ce este Radu Aldulescu pentru români, păstrând totuşi dimensiunile, Ray Loriga este pentru spanioli. Crescut şi lansat odată cu La Movida, grupare artistică madrilenă apărută la finele dictaturii lui Franco, grupare din care mai fac parte şi Alberto García-Alix şi Pedro Almodóvar, Loriga îşi recunoaşte influenţele şi afinităţile cu autori americani precum Jack Kerouac şi Charles Bukowski. Fidel unei filozofii de viaţă apropiate de aceea a autorilor beat, consideră că „pentru ca să fii scriitor nu trebuie să te duci la universitate, trebuie să citeşti şi să-ţi trăieşti viaţa“.Dacă Radu Aldulescu de abia supravieţuişte din opera sa, Ray Loriga este deja împlinit. Rawi Hage este un scriitor realizat, chiar după cartea de debut. A fugit dintr-o lume mediteraniană confuză, războinică şi arbitrară pentru a se realiza peste ocean ca artist al peliculei. A şi terminat două instituţii celebre. Deşi celebru, preferă să stea la taclale cu taximetriştii care sunt, conform aprecierilor sale, mari povestitori.”Când am fost tânăr, uram şcoala”, destăinuie autorul ajuns celebru...

Rawi Hage – Gândacul

De Ovidiu Dima Plasată în decorul comunităţii de imigranţi din Montréal, acţiunea romanului Gândacul se desfăşoară pe parcursul unei luni de iarnă deosebit de aspre. Un hoţ autodeclarat, cu o tentativă de sinucidere ratată, este salvat împotriva voinţei sale şi obligat să frecventeze şedinţe de terapie la cabinetul unei analiste bine intenţionate, dar naive. Astfel se declanşează întreaga poveste, purtându-ne din trecutul violent al copilăriei antieroului petrecute într-o ţară sfâşiată de război, într-un prezent cu un peisaj dominat de cafenele de imigranţi îmbâcsite de fum, în care fiecare are câte o poveste de spus. Pe străzile îngheţate din Montréal, hoţul supravieţuieşte la limită, imaginându-şi că este un gândac ce invadează vieţile localnicilor privilegiaţi şi nepăsători din jurul său. Scrisă într-un remarcabil stil cinematografic, Gândacul a consolidat statutul lui Rawi Hage ca una dintre cele mai interesante şi puternice voci tinere ale ficţiunii canadiene contemporane.  Numele său reprezintă o achiziţie de valoare pentru portofoliul Editurii Leda, care a publicat deja autori canadieni consacraţi, precum Margaret Atwood, Nancy Huston, Anne Hébert, Anne Michaels şi alţii. RAWI HAGE s-a născut în 1964 la Beirut, unde a trăit timp de nouă ani experienţa războiului civil. A imigrat în Statele Unite în 1982, a urmat cursurile Institutului de Fotografie din New York, iar după zece ani s-a mutat în Canada, unde a studiat artele plastice la Colegiul Dawson şi la Universitatea Concordia din Montreal. Este un scriitor laureat al multor premii, artist fotograf, curator şi comentator politic. Scrierile sale au apărut în publicaţii precum Maclean’s, Fuse, Mizna, Jouvert, The Toronto Review, Montreal Serai si Al-Jadid. Creaţiile lui fotografice au fost expuse în galerii şi muzee din întreaga lume. Romanul de debut, Jocul lui De Niro (2006), este câştigător al unor premii extrem de prestigioase: International IMPAC Dublin Literary Award, Paragraphe Hugh MacLennan Prize for Fiction, McAuslan First Book Prize, Prix des Libraires de Québec...

Rawi Hage – Jocul lui De Niro

Roman câştigător al premiului Internaţional IMPAC Dublin Literary Award 2008. Tradus în peste 30 de limbi Romanul a mai fost distins cu McAUSLAN FIRST BOOK PRIZE, PARAGRAPHE HUGH MacLENNAN PRIZE FOR FICTION, PRIX DES LIBRAIRES DU QUÉBEC Şi nominalizat la: SCOTIABANK GILLER PRIZE, GOVERNOR GENERALS LITERARY AWARD, ROGERS WRITERS, TRUST FICTION PRIZE, COMMONWEALTH WRITERS PRIZE Romanul de debut al artistului canadian de origine libaneză Rawi Hage a intrat în forţă în lumea editorială internaţională, fiind aclamat de critici şi tradus în aproape 30 de limbi. Cinematografic, abrupt, halucinant, dar inundat de un lirism intens, el vorbeşte despre prietenie, trădare şi familie, despre o lume în care violenţa şi haosul fac legea. Într-un Beirut sfârtecat de război se leagă şi dezleagă prietenii. Explodează bombe, se năruie case. Se confruntă miliţii rivale. Se face dragoste. Se goneşte dement pe motociclete. Se fura la cazinou şi se joacă ruleta rusească. Se scrie istorie. Se rescriu destine. „…o realizare magnifică, alternând referinţele la eroii filmelor de acţiune americane cu vechea imagistica arabă.” Booklist „Pentru Hage, poezia limbajului e prilej de desfătare. Proza lui este de un realism brutal, dar deopotrivă insufleţită de fantezie neagră… de parcă Khalîl Gibrân ar fuma haşiş cu Hunter S. Thompson. Acest roman nu este reportaj – este o artă neliniştitoare, transcendentă.” Washington City Paper De acelaşi autor...