Radu Paraschivescu – Dintre sute de clişee

Fiecare luptă cum poate împotriva limbii în care se exprimă. Unul foloseşte anacolutul, altul pleonasmul. Unul vorbeşte „ca şi politician“, altul evocă filmele „care le-a văzut“. Printre formele rezistente de dispreţ la adresa limbii se numără însă şi clişeul, exprimarea şablonardă, platitudinea fioroasă. Rar ţi-e dat să deschizi un ziar şi să nu găseşti formule bătătorite până la nevroză. Puţini sunt cei care apar la televizor şi nu te îndeamnă să-ţi pliezi urechile. Până şi copertele de carte au devenit spaţii ale exprimării clişeizate. Un discurs bont pentru un public lobotomizat – iată reţeta succesului. O lume de plastic nu se poate simţi împlinită decât folosind o (nouă) limbă de lemn. Aşa stând lucrurile, Dintre sute de clişee este rezultatul unei exasperări care nu mai poate fi ţinută sub control. Radu Paraschivescu adună câteva zeci de clişee şi le supune tratamentului ironic. Cartea lui e un minidicţionar comentat de locuri comune, un bobârnac peste nasul celor care trec prin viaţă murmurând „Viaţa merge înainte“, „Speranţa moare ultima“ sau „Balonul e rotund“. De acelaşi autor Fanionul roşu Balul fantomelor Ghidul...

Radu Paraschivescu – Ghidul nesimţitului

Cum trebuie să te porţi ca să-ţi indispui semenii? Care sunt trăsăturile definitorii ale nesimţitului carpatin? Cât e instinct şi cât premeditare în comportamentul lui de zi cu zi? Iata câteva întrebări care merită un răspuns în registru ironic. Fiindcă nesimţitul a devenit o prezenţă ubicua şi agresivă, fără de care traiul cotidian nu mai poate fi conceput. Ghidul nesimţitului poate fi citit ca un fals tratat de proastă creştere, în măsura în care oferă cai de perfecţionare celor care nu au ajuns la nivelul suprem de nesimţire. Dar rostul lui adevărat e să întâmpine prin râs câteva dintre smintelile atitudinale din viaţa noastră la început de mileniu. În transportul public sau pe trotuar, la restaurant sau în intimitatea propriului apartament, la biserică sau la teatru, nesimtiţul roman corodează nervi, provoacă stupori şi te împinge spre o vorbă a lui Mark Twain: „Omul e singurul animal care roseşte. Sau ar trebui s-o facă.” De acelaşi autor Balul fantomelor Fanionul...

James R. Wallen – Vineri noapte în oraş

Pentru cei mai mulţi, weekend-ul e balonul de oxigen care asigură supravieţuirea într-o slujbă ingrată, unde satisfacţiile lipsesc şi unde principiile călăuzitoare sunt să nu întârzii la program şi să te prefaci ocupat când te priveşte şeful. Eroii lui James R. Wallen respectă întru totul grila. Sunt suficient de blazaţi, de pesimişti şi de neampliniţi ca să nu-şi mai dorească decât mici orgii terapeutice, mergând uneori până la uitarea de sine. Frustrările lor cresc exponenţial şi se manifestă pretutindeni: la serviciu, în familie, cu prietenii. Sunt tineri, îşi fac de cap, se comportă bizar, uneori teribilist, dar ştiu că, dincolo de toate, respiră aerul neputinţei şi al eşecului. Ratarea li se uită în ochi şi le spune că n-au unde să se ascundă. Weekend-urile se termină, iubitele nu-i suportă la nesfârşit, barurile se închid. Le rămân puţine variante: autocompătimirea, recursul la un trecut niţelus mai breaz decât prezentul sau sinuciderea. Abel, personajul principal al lui James R. Wallen, îşi duce zilele sub ameninţarea permanentă a unei...

Next Entries »