Radu Aldulescu – Istoria Regelui Gogoșar

34.95 – 20.00 Lei Povestea lui începe într-un sat din Oltenia, se derulează într-un ritm amețitor, se intersectează cu cercurile infernului suburban și străbate două epoci. Copil de trupă al Securității, după decembrie 1989 prinde aripi și începe înălțarea rapidă a propriului regat în suprastructurile politico-economice ale tinerei și originalei democrații de la începutul anilor ’90. Sub semnul numelui regal, tânărul accede prin viclenie și sprijin ocult la titlul de rege. Amețit de averi fabuloase și de putere, se metamorfozează într-o creatură hidoasă, demnă de o alegorie arcimboldiană. Romanul lui Radu Aldulescu este o nouă „cronică a genocidului”, dar de această dată victimele sale se...

Radu Aldulescu – Amantul Colivăresei

Povestea lui Dimitrie Mite Cafanu poate fi citită şi ca propunerea unei căi de salvare; un mod de a trăi deasupra vremurilor, iar nu sub ele, întorcând spatele aşa-ziselor necesare compromisuri ale supravieţuirii. Asumarea condiţiei de marginal şi exclus ca pe un dat şi un dar, mai ales atunci când aceasta intră în conflict cu moştenirea de familie, este totuşi ceva impotriva firii pentru românul de orice condiţie, aşa încât finalul romanului Amantul Colivăresei este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zona rezidenţială si centru civic, ci şi al unei văi a plângerii, în care marea majoritate a celor trecuţi pe acolo au ales să şi rămână. Radu Aldulescu are poveşti triste, dar extrem de emoţionante. Order Amantul Colivăresei Preţ @ RON18,95 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Aldulescu – Amantul Colivăresei

Povestea lui Dimitrie Mite Cafanu poate fi citită şi ca propunerea unei căi de salvare; un mod de a trăi deasupra vremurilor, iar nu sub ele, întorcând spatele aşa-ziselor necesare compromisuri ale supravieţuirii. Asumarea condiţiei de marginal şi exclus ca pe un dat şi un dar, mai ales atunci când aceasta intră în conflict cu moştenirea de familie, este totuşi ceva impotriva firii pentru românul de orice condiţie, aşa încât finalul romanului Amantul Colivăresei este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zona rezidenţială si centru civic, ci şi al unei văi a plângerii, în care marea majoritate a celor trecuţi pe acolo au ales să şi rămână. Radu Aldulescu are poveşti triste, dar extrem de emoţionante. De acelaşi autor Mirii nemuririi Order Amantul Colivăresei Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Aldulescu – Îngerul încălecat

Tribulaţiile lui Robert, zis Diavolul, un tânăr fără scrupule, care ascunde sub un chip angelic un suflet demonic, traversează zonele cele mai obscure ale societăţii româneşti din anii de glorie ai socialismului biruitor. Într-o lume scăpată de sub control, în care, sub imperiul instinctelor primare, se încalcă cu sălbăticie toate legile şi tabuurile, domnesc sexul dezlănţuit împreună cu furtul şi crima abominabilă. Într-o naraţiune de o robusteţe faulkneriană, Radu Aldulescu pune în scenă primul spectacol dintr-o lungă serie care va continua neândurător în prezentul imediat. Order Îngerul încălecat Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Aldulescu – Cronicile genocidului

Robert Diavolul, îngerul încălecat, se întoarce în locurile pe care le luase în stăpânire în urma cu mai bine de 30 de ani. Vremurile s-au schimbat, oamenii îşi duc traiul mizer de pe o zi pe alta, apăsaţi de spectrul şomajului şi de credite la bănci; locul colibelor rudarilor a fost luat de blocuri famelice din beton, debranşate de la apă şi căldura. Într-un mediu ostil şi corupt, prielnic viciului, Robert, Andreea, Laurian Susanu şi Brânduşa – un patrulater toxic – intra într-un joc diabolic pe viaţă şi pe moarte. Cronicile genocidului continuă să înregistreze, spre aducere aminte, poveştile timpurilor noi, din vârtejul cărora se salvează doar cei puternici. Order Cronicile genocidului Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries