Dorin Tudoran revine în România

Intransigentul scriitor Dorin Tudoran, stabilit în SUA, după ce în anii Ceauşismului, Securitatea i-a făcut viaţa un calvar, revine în Romania, în perioada 11-18 ianuarie, pentru o serie de evenimente şi întilniri cu publicul, organizate atât în capitală, cât şi la Botoşani şi Cernăuţi. Distins, anul trecut, cu Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu”, secţiunea Opera Omnia, Dorin Tudoran este unul dintre invitaţii de onoare ai ediţiei de anul acesta de la Botoşani. Dorin Tudoran nu este un personaj comod. El s-a pronunţat ferm împotriva stabilimentului cultural român format din aşa numita elită intelectuală a lui Băsescu. Într-un interviu publicat în România liberă a spus despre Patapievici (om plătit din bani publici) că a făcut propagandă regimului până la greaţă. Vezi interviul. La Bucuresti, Dorin Tudoran se va întâlni cu cititorii şi media autohtonă în cadrul a două evenimente deschise publicului larg, prilejuite de apariţia, la Editura Polirom, în urmă cu câteva luni, a volumului Eu, fiul lor. Dosar de Securitate, primit bine de critica de specialitate. • Marţi, 11 ianuarie, ora 17.00, la sediul Institutului Român de Istorie Recentă (B-dul Nicolae Bălcescu 21, sc. B, et. 4), Dorin Tudoran va sustine o conferinţă cu tema „Eu, fiul lor şi necesitatea recuperării memoriei”. Alături de scriitor, la eveniment vor mai participa: Radu Călin Cristea, Liviu Antonesei şi Daniel Cristea-Enache. • Cel de-al doilea eveniment va avea loc marţi, 18 ianuarie, începând cu ora 18.00, la Librăria Dalles (B-dul Nicolae Bălcescu nr. 18). La întâlnirea scriitorului Dorin Tudoran cu cititorii, precum şi la dialogul despre cel mai recent volum al său, Eu, fiul lor. Dosar de securitate, vor mai lua parte: Cristian Tudor Popescu, Mircea Martin, Ovidiu Şimonca şi Daniel Cristea-Enache. Volumul Eu, fiul lor. Dosar de securitate reprezinta o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran din perioada 1976-1986. Desi, oficial, lui Dorin Tudoran i s-a...

Radu Aldulescu: „ICR-ul e al familiei din care eu nu fac parte”

Interviu cu Radu Aldulescu, singurul scriitor român care trăieşte doar din scris. – Ce este scrisul pentru un autor profesionist? – Scrisul nu e o profesie, nu e o meserie, o chestiune de vocaţie, iar vocaţia este o stare care implică în mod misterios iubirea. – Când ţi-ai dat seama că vei fi scriitor? – De mic copil. M-am născut într-o casă cu multe cărţi. Părinţii mei aveau valenţe literare.  Amândoi lucrau în presă şi probabil că asta m-a influenţat. – Ce cărţi citeai de mic? – Citeam Tolstoi. Îmi aduc aminte de o carte…. La şase ani apar într-o poză, picior peste picior, cu un volum de-a lui Tolstoi în mâină, Povestiri alese. Din acele povestiri în versuri, îmi aduc aminte, de un vers embelmatic pentru mine, care suna în felul acesta: „Plecat-a Prostăveanu în Rusia să se plimbe, să vadă ce-i pe lume şi să se minuneze… ” Probabil că de atunci am avut tendinţa asta de a mă minuna şi a scrie. – Când ai publicat prima oară? – De foarte mic. Activam în cenaclul lui Tudor Opriş, Săgetătorul. Aveam 16 ani.  Am publicat într-o antologie a acestuia. După vreo patru zeci de ani l-am regăsit pe Opriş neschimbat. În 1973 am publicat în Amfiteatru. – A fost greu? – Nu. Citeam de două, trei  ori în Cenaclu şi eram publicat. Pe urmă, vreme de vreo 12 ani, nici nu am mai scris şi nici nu am mai publicat nicăieri. Am avut tot felul de îndeletniciri care nu aveau legături cu scrisul. Oricum nu puteam publica. – De ce? – Pentru că ce scriam eu era nepublicabil. – Care a fost cartea ta de debut? –   Sonata pentru acordeon pe care am depus-o în 1988 la Albatros. A stat doi ani în editură până în 1990, pe timpul lui Ceauşescu şi încă trei ani pe...

Cristian Geambaşu – Dincolo de scor. Despre emoţia din spatele tabelei

În cele aproximativ 250 de pagini ale cărţii, apar figuri de eroi şi antieroi, de mari campioni şi peseudocampioni, de oameni care au stimulat progresul şi de indivizi care s-au străduit să-l stopeze. Editorialele selectate, al căror gen literar variază de la eseu la scrisoare şi de la interviu la teatru (foarte) scurt, sunt unite aşadar de semnificaţia evenimentului, putând fi citite făcând abstracţie de ordinea cronologica a apariţiei. Order Eseuri din sport Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Nick Hornby – Febra stadioanelor

Febra stadioanelor a fost distins cu William Hill Sports Book of the Year Award şi tradus în numeroase ţări. Scris sub forma unui jurnal în care sunt consemnate meciurile echipei de fotbal Arsenal între 1968 şi 1991, „Febra stadioanelor” („Fever Pitch”) devine cronica unei adevărate poveşti de dragoste a protagonistului, microbist înrăit, cu celebra echipa a „Tunarilor“. În 1997, romanul a fost transpus pe marele ecran de regizorul David Evans, cu Colin Firth în rolul principal. „Un roman de un comic irezistibil şi, totodată, cea mai bună carte despre fotbal.” (GQ) „O carte despre cum este să fii nebun după echipa Arsenal pe care o vor citi şi fanii lui Chelsea.” (Independent) „Irezistibil de haioasă. Până şi femeile, care ştim cât de mult iubesc fotbalul, vor fi cucerite.”...

Jose Saramago, de la lăcătuşerie la Nobel

José Saramago, scriitorul de stânga care s-a stins recent, este una din cele mai mari figuri ale literaturii portugheze. Datorită conflictelor cu Biserica s-a refugiat pe insula Lazarotte, unde a şi murit. Crescut într-o familie modestă de ţărani în Ribatejo, acest bătrânel militant care a ajuns la 87 de ani a rămassingurul autor portughez laureat cu premiul Nobel pentru literatură (1998). A fostutodidact, un lăcătuş de profesie, Saramago a produs o operă imensă care a stârnit desori scandaluri. Printre cărţi traduse în română: Eseu despre luciditate, Peştera, Memorialul mănăstirii, Eseu despre orbire, Anul morţii lui Ricardo Reies. La 86 de ani, sunteţi autorul unei opere imense. Parcursul dvs. este totuşi atipic, e evident că aţi fost autodidact. Cum ţi ajuns la a scrie? Sunt născut într-un orăşel mic din centrul Portugaliei într-o familie de ţărani fără pământ, analfabeţi. N-am studii universitare; de vină a fost bineînţeles lipsa banilor, dar şi faptul că în acele vremuri era pur şi simplu de neconceput ca un individ de teapa mea să ajungă să studieze. Formaţia mea profesională este de lăcătuş, meserie pe care am practicat-o nu puţin timp la Lisabona. Cu toate astea, îmi aduc aminte că, tânăr fiind – probabil 18 sau 19 ani –, am lansat într-o conversaţie pe care o aveam cu nişte prieteni ideea că mi-aş dori să devin scriitor. A fost aproape un banc. La mine acasă nu exista nicio singură carte. N-am fost crescut în mediul cărţilor a trebuit să mă duc eu până în preajma lor. Mi-am petrecut copilăria frecventând în fiecare seară biblioteca municipală din Lisabona unde, fără ca nimeni să nu-mi impună sau fără ca vreun maestru să mă sfătuiască ori să-mi orienteze lecturile, m-am pus pe citit. Citit, citit, citit. Sunt, într-adevăr, un autodidact – nu mi-e nici ruşine, nu sunt nici mândru de asta – însă am citit enorm. Iar a...