Polirom la 20 de ani: Ne veți citi și mâine!

Anul acesta Editura Polirom aniversează 20 de ani de existență. Înfiinţată în februarie 1995 la Iaşi, Polirom a publicat pînă în prezent peste 5.500 de titluri, dintre care 420 anul trecut. Peste 13 milioane de volume tipărite. În septembrie 1999, a fost înființată filiala Polirom București, iar în ianuarie 2002, cea de la Timișoara. La Mulți Ani, Polirom! Primul titlu editat de Polirom: Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice și culturale. Domenii editoriale Polirom este una dintre editurile generaliste de prim rang din România, editînd titluri din aproape toate domeniile: literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, memorialistică, literatură de călătorie, document, eseu, istorie, economie, filosofie, psihologie, științele educației, religie şi spiritualitate, drept, politică şi societate, artă, cinema, limbi străine, ezoterism şi paranormal, informatică, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină, sport, cărți practice, reviste și publicații etc. Adrian Șerban, director editorial nonfiction „După 20 de ani de prezenţă pe piaţa editorială, am convingerea că, pentru toţi cititorii de carte din România, Editura Polirom are o identitate foarte clară ca o editură extrem de dinamică şi permanent conectată la ceea ce este nou, cu unul dintre cele mai bogate şi diversificate portofolii, care face accesibile publicului deopotrivă cărţi româneşti şi străine, titluri clasice sau apariţii editoriale semnificative de ultimă oră. În toţi aceşti ani, varietatea domeniilor şi colecţiilor abordate a crescut neîncetat, de la carte academică din ştiinţele umaniste şi sociale la memorialistică mai nouă sau mai veche, de la literatură universală de diferite genuri la literatură română tînără promovată coerent, de la masive lucrări de referinţă la eseu ori serii sistematice dedicate unor categorii anume de public şi care înainte lipseau ca atare din oferta de carte în limba română, cum sînt colecţiile specializate de parenting, de literatură de călătorie etc. Fără îndoială, ne vom respecta şi în continuare brandul de care vorbeam şi nu pot decît să sper...

Polirom şi Cartea Românească la Gaudeamus 2014

PROGRAM DE EVENIMENTE – POLIROM ŞI CARTEA ROMÂNEASCĂ • Joi, 20 noiembrie Ora 17.00: Mircea Mihăieş, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător Invitaţi: Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir Moderator: Adrian Şerban • Vineri, 21 noiembrie Ora 13.30: Alina Mungiu-Pippidi, Vartan Arachelian, Tranziţia. Primii 25 de ani Invitaţi: Ana Blandiana, Emil Constantinescu, Stelian Tănase, Cornel Nistorescu, Liviu Antonesei, Daniel Cristea-Enache Moderator: Adrian Şerban *Evenimentul va avea loc în Sala Cupola. Ora 15.30: Bebe Mihăescu, Corp, sexualitate şi psihoterapie Moderator: Adrian Şerban Ora 16.30: Constantin Arcu, Măştile exilului Invitaţi: Luminiţa Corneanu, Mircea A. Diaconu Moderator: Ana-Maria Tăbârcă Ora 17.00: Noutăţi în Biblioteca Polirom Irène Némirovsky, Suita franceză Invitaţi: Elisabeta Lăsconi, Alina Purcaru, Nicolae Constantinescu Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu Ora 17.30: Cornel George Popa, Ura Invitat: Alex Ştefănescu Moderator: Ana-Maria Tăbârcă Ora 18.00: Doina Ioanid, Cusături Invitaţi: Simona Sora, Bianca Burţa-Cernat Moderator: Ana-Maria Tăbârcă Ora 18.30: Ioan Groşan, Lumea ca literatură. Amintiri Invitaţi: Răzvan Voncu, Octavian Soviany, Cosmin Ciotloş Moderator: Adrian Şerban • Sîmbătă, 22 noiembrie Ora 12.00: Ana Selejan, Literatura în totalitarism 1959-1960. Vol VI. La răscruce de generaţii Invitat: Cosmin Ciotloş Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 12.30: Seria de autor „Gheorghe Crăciun” Acte originale/copii legalizate Mecanica fluidului Invitaţi: Carmen Muşat, Caius Dobrescu, Bogdan-Alexandru Stănescu Moderator: Ovidiu Şimonca Ora 13.00: Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu Invitaţi: Carmen Muşat, Monica Joiţa Moderator: Daniel Cristea-Enache   Ora 13.30: Noutăţi în Biblioteca Polirom John Williams, Stoner Jess Walter, Frumoasele ruine Invitaţi: Virginia Costeschi, Cristian Teodorescu, Bedros Horasangian Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu   Ora 13.30:Georgeta Pânişoară, Ion-Ovidiu Pânişoară Medaliile succesului 3. Marele muzeu al cărţii Invitaţi: Adriana Titieni, Val Vâlcu Moderator: Adrian Şerban * Evenimentul va avea loc la standul Dacia. Ora 14.00: Andrei Oişteanu, Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu. Ediţia a II-a revazută şi adăugită Invitaţi: Andrei Pleşu, Florin Ţurcanu Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 15.00: Marius Chivu,...

Autori Polirom și Cartea Românească la prima ediție a FestLit, Cluj-Napoca

În perioada 5-7 octombrie 2014, la Cluj, va avea loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, FestLit Cluj 2014. Iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România şi organizat de Filiala Cluj a USR, evenimentul reuneşte reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor. Timp de trei zile, Clujul va fi capitala scrisului românesc. Autorii Polirom şi Cartea Românească: Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Gabriela Adameşteanu, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Leo Butnaru, Rita Chirian, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Mircea A. Diaconu, Gellu Dorian, Horia Gârbea, Ioan Groşan, Mircea Mihăieş, Angelo Mitchievici, Ioan Moldovan, Sebastian Reichmann, Gheorghe Schwartz, Liviu Ioan Stoiciu, Cornel Ungureanu, Irina Petraş, Hanna Bota, Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Constantin Cubleşan, Mariana Gorczyca, Vasile Igna, Florina Ilis, Radu Mareş, Ovidiu Pecican, Ioan Pintea, Ion Pop, Ioan Pop-Curşeu, Adrian Popescu, Ilie Rad şi Alexandru Vlad se numără printre personalităţile prezente la evenimentele din cele trei zile de festival. Programul cuprinde Ronduri de gală ale scriitorilor, lecturi publice, dezbateri pe teme la ordinea zilei (anul acesta: Revistele literare de azi pentru mîine), un Desant scriitoricesc în facultăţi, colegii, licee, biblioteci, lansări de carte-maraton, recital poetic etc. Se va acorda Marele Premiu al Festivalului de către un juriu care alege cîştigătorul dintre nominalizările deja anunţate de cele 20 de filiale ale USR. Programul evenimentelor: Duminică, 5 octombrie •            ora 11-13 (la Muzeul de Artă Cluj-Napoca) – Deschiderea festivă; Rondul de gală al scriitorilor invitaţi. •            ora 17.30-21 – (la Centrul de Cultură Casino, Parcul Central) – Lectură publică/Recital: „Microfonul vă aparţine” Luni, 6 octombrie •            ora 10 – (în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai) Festivitatea de decernare a titlului de Doctor honoris causa al UBB scriitorului Antonio Lobo Antunes (Laudatio: Ruxandra Cesereanu)             – program alternativ: La pas prin centrul vechi al Clujului. Ghid: Lukács Jószef (redactor la revista Apostrof) •             ora 16: (în Aula Magna a UBB) Colocviul Naţional: Revistele literare de azi pentru mîine. Moderator. Ruxandra Cesereanu. Momente aniversare: Steaua 65, Apostrof, Poesis, Euphorion 25. Dezbatere: Participă, alături de revistele „clujene” reprezentanţi ai celor mai importante reviste culturale din ţară. •             ora 16 –...

Cele mai vândute titluri Polirom şi Cartea Românească la Bookfest 2014

Cele mai vindute titluri Polirom si Cartea Romaneasca la Bookfest 2014 La recent încheiata ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014, editurile Polirom şi Cartea Românească au înregistrat vînzări comparabile cu cele de la ediţia de anul trecut, fiind vîndute peste 10.000 de volume din cele peste 1.000 de titluri din oferta noastră editorială.La această a IX-a ediţie a Bookfest, vizitatorii standului editurilor Polirom şi Cartea Românească au manifestat un interes deosebit pentru colecţiile „Historia”, „Biblioteca Polirom”, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, „Hexagon. Cartea de călătorie” şi „Eseuri şi confesiuni”. Bine primite au fost de asemenea titlurile apărute în cadrul seriilor de autor, cele mai căutate fiind cele din seriile „Gabriela Adameşteanu” şi „Andrei Oişteanu”. Şi volumele seriei „Opere. Gellu Naum” s-au numărat printre cele mai bine vîndute la Bookfest 2014. Top 5 cele mai bine vîndute titluri POLIROM: 1. Anii romantici, de Gabriela Adameşteanu (seria de autor „Gabriela Adameşteanu”) 2. Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu (2 volume), de Norman Davies (colecţia „Historia”) 3. Cum iubesc bărbaţii, de Mihaela Rădulescu (Hors collection), la egalitate cu Eu sunt Malala, de Malala Yousafzai şi Cristina Lamb (Hors collection) 4. Soacre şi nurori. La cine este cheia?, de Aurora Liiceanu (seria de autor „Aurora Liiceanu”), la egalitate cu Foc palid, de Vladimir Nabokov (Biblioteca Polirom. Seria de autor „Vladimir Nabokov”) 5. Şugubina, de Mircea Diaconu (colecţia „Fiction Ltd.”), la egalitate cu Pe cînd eram doar nişte puşti, de Patti Smith (Biblioteca Polirom. Actual) Top 5 cele mai bine vîndute titluri CARTEA ROMÂNEASCĂ: 1. Însemnările mele (2 volume), de Maria Banuş (Hors collection) 2. Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România, de Liliana Corobca (colecţia „Critică şi istorie literară”) 3. Negustorul de începuturi de roman, de Matei Vişniec (colecţia „Proză”) 4. Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, de Luminiţa Corneanu (colecţia „Critică şi istorie literară”) 5....

Evenimente Polirom și Cartea Românească la Bookfest 2014

MIERCURI, 28 mai Ora 13.30: Daniel Şandru, Ipostaze ale ideologiei în teoria politică Invitaţi: Dan Pavel, Doru Tompea, Sorin Bocancea Moderator: Adrian Şerban Ora 14.30: Nadia Anghelescu, Introducere în Islam Invitaţi: Simona Sora, Yusuf Nevzat, Răzvan Voncu Moderator: Adrian Şerban Ora 15.00: Centenar Maria Banuş, Însemnările mele (două volume) Invitaţi: Nora Iuga, Tudor Banuş, Ovidiu Şimonca, George Neagoe Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 16.00: Mircea Bârsilă, Viaţa din viaţa mea Invitaţi: Marian Drăghici, Nicolae Oprea Moderator: Daniel Cristea-Enache JOI, 29 mai Ora 15.30: Gabriel Chifu, Punct şi de la capăt Invitaţi: Livius Ciocârlie, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Dan Cristea, Răzvan Voncu, Cosmin Ciotloş Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 17.30: George Banu, Monologurile neîmplinirii Invitat: Matei Martin Fragmente din volum în lectura actriţei Ana Ciontea Moderator: Adrian Şerban VINERI, 30 mai Ora 13.00: Radu Mareş, Sindromul Robinson Invitaţi: Marcel Petrişor, Ion Papuc, Bedros Horasangian Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 14.00: Nicu Gavriluţă, Sociologia religiilor. Credinţe, ritualuri, ideologii Invitaţi: Marian Preda, Liviu Chelcea Moderator: Adrian Şerban Ora 14.30: Gabriel Decuble, Tu n-ai trăit nimic Invitaţi: Cosmin Ciotloş, George Neagoe Moderator: Ana-Maria Tăbârcă Ora 16.00: Ovidiu Pecican, Noaptea soarelui răsare Invitat: Cosmin Ciotloş Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 16.30: Mirel Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană Invitaţi: Andrei Oişteanu, Luca Niculescu Moderator: Adrian Şerban Ora 17.00: Luminiţa Corneanu, Leonid Dimov. Un oniric în turnul Babel Invitat: Emil Brumaru Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 17.30: Liliana Corobca, Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România Invitaţi: Magda Cârneci, George Neagoe Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 18.00: Constantin Iftime, Elefantul de cîmpie Invitaţi: Ioan Es. Pop, Cosmin Perţa Moderator: Daniel Cristea-Enache Ora 18.30: Mircea Diaconu, Şugubina Invitaţi: Bianca Burţa-Cernat, Bedros Horasangian Moderator: Claudia Fitcoschi SÎMBĂTĂ, 31 mai Ora 13.00: Seriile de autor Polirom Marta Petreu, Asta nu este viaţa mea şi Biblioteci în aer liber Invitat: Ion Bogdan Lefter Moderator: Adrian Şerban Ora 13.30: Simona Sora, Seinfeld şi sora lui Nabokov Invitaţi: Ileana Mălăncioiu, Bogdan-Alexandru Stănescu Moderator: Ana-Maria Tăbârcă Ora 15.00: Întîlnire cu Paweł Huelle Eram singur şi fericit şi Mercedes...

« Older Entries Next Entries »