Nora Iuga – Dactilografa de noapte

Eram în Herăstrău, la parcul de distracţii, „Luna-parc“, cum i se spunea pe atunci, şase băieţi şi o fată: Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Mihai Teclu, George Almosnino, Iulian Neacşu şi Nora Iuga. Infatuaţii, aroganţii, scandalagii, cosmopoliţii – ONIRICII. Băieţii trecuseră un pic de douăzeci, „fata“ trecuse binişor de treizeci, important era că nu se vedea. Ne dădeam în maşinuţe; caramboluri şi chiote! Pe urmă, la bere, Purşi – aşa îi spuneam eu lui Vintilă – se ia de Iulian: „Da’ neagra ta, cum îi zice, dactilografa de noapte, te mai vizitează?“… şi urechea mea pîlnie se făcu şi la două noaptea, la maşina mea, am bătut eu mai departe ce-mi dicta ea. De acelaşi autor Spitalul...

Nora Iuga polemizează cu Mircea Cărtărescu la Deutsche Welle

În emisiunea Rordicăi Binder de la Deutsche Welle, poeta Nora Iuga şi traducătoare a  Herta Müller, l-a atins la osânza non-poetică pe Mircea Cărtărescu. „Mie nu-mi place să amestecăm borcanele, politicul cu poezia. Poezia rămâne poezie”, a spus domnia sa. În replică, creatorul „Orbitorului” a eschivat, vorbindu-ne despre cum agonizează poezia de 2000 de ani, cum ne tragem cu toţii din trunchiul comun: Eminescu. Când poeta din Germania a elogiat lupta poetului din ţară, aici e vorba de Cărtărescu, cu „autonomia esteticului”, răspunsul a fost şocant: „fiorul poetic face ca Platon să fie viu de 2000 de ani, luptăm pentru...

Christian Haller-Vremuri mai bune

Christian Haller este autorul Muzicii înghiţite, „un roman însolit despre Bucureştiul de altădată”. Cu Vremurile mai bune, scriitorul elveţian continuă saga familiei sale, de data aceasta în decorul spectaculos al munţilor Jura, dar România interbelică ramâne un reper constant al unui trecut colorat în nuanţele palide ale nostalgiei. „Impresionantă, strălucitoare şi densa, proza lui Christian Haller aminteşte de povestirea realistă de la sfârşitul secolului XIX. Reflexiv mai presus de orice, Haller ne aduce în faţa ochilor scene şi personaje dintr-un univers asfinţit.” (Neue Zurcher...

Herta Müller – Încă de pe atunci vulpea era vânătorul

Premiul Nobel pentru Literatură, 2009 „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“ Cartea apărută recent la Editura Humanitas este  o alegorie cu stil despre supravieţuirea într-o lume a perversiunilor, în care până şi vulpea era vânător. Animalele, plantele, bălegarul şi cenuşiul fabricilor, cu abatoare în jur, nu sunt decât o radiografie a societăţii în care omul nu era decât o unealtă socială, în schimbul slujirii nimicului preamărit cu pompă.”Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” se poziţionează ca un denunţ literar care despică diavolul născut şi crescut de un sistem totalitar. Ca şi “Animalul inimii” este o carte despre frenezia şi iureşul şoaptelor care în scrierea profund interiorizată devin urlete peste bezna totalitară.  Nici Adina, nici Paul, nici Clara nu sunt  personaje de poveste. Doar  vieţuitoare printre furnici şi muşte, peste balega ce tronează imperial cât statura ochiului stăpânului care străluceşte. „Şi flegma străluceşte,” ne spune autoarea direct şi fără alambicuri stilistice. Herta Müller nu are poveşti în care binele să învingă răul. În cărţile sale, “din aburul fricii, paşii devin verticali”, păduchii de frunze compun onduleul părului prezidenţial, sertarele sunt căptuşite cu urechi, abatoarele răsfiră miros de piele arsă şi totul pare un pasaj din cartea morţii. Nici un licăr de speranţă, pentru că “în spatele capului trec pantofii, în ceafă răsună paşii.” Întreaga carte este o succesiune de  metafore ce se ridică la înălţimea Nobelului. Volumul are un şir obsedant de întrebări, fără răspuns. În loc să lămurească, adâncesc depresia. Actorii acestei lumi se impart în două. Dar şi unii şi alţii trebuie să poarte măşti. Herta Müller a fost şi rămâne de partea “capetelor care se leagănă în ritmul cântecului şi se deosebesc de cele care veghează.” Peste alte meridiane, iubitorul de Virginia Woolf poate regăsi o trăire similară,...

Elfriede Jelinek – Pianista

Premiul Nobel pentru Literatură, 2004 „cursul muzical al registrelor în romanele şi dramele sale, care cu o pasiune verbală unică în felul său dezvăluie absurditatea şi constrângerea clişeelor sociale„ Romanul Pianista o are în prim-plan Erika Kohut, o femeie nemăritată în vârstă de treizeci şi cinci de ani, care a fost sacrificată de mama sa autoritară pe altarul artei. Din nefericire, Erika nu este într-atât de talentată încât sî devină pianistă de concert, astfel că se resemnează cu statutul de profesoară la Conservatorul din Viena, la mijlocul anilor ’70. Ea încă locuieşte cu mama sa şi toată lumea o consideră o fiică-model. Erika îşi dezvăluie însă si o latură violentă, perversă: se duce la peep show-uri, frecventează localuri dubioase unde imigranţi turci şi sârbo-croaţi agaţă femei, totul culminind cu o scenă de automutilare în care îşi taie labiile. Când unul dintre studenţi se îndrăgosteşte de ea, Erika îl supune unor ritualuri sado-masochiste înainte să se culce cu el. Dragostea imposibilă dintre cei doi o împinge la sinucidere. De acelaşi autor Lăcomie Amantele Order Mutilare şi sinucidere Preţ @ RON26,95 Qty: Adauga in cosul de...

Next Entries »