Fugit dintre morţi, Kostas Venetis asistă la propria lansare

Viaţa lui Kostas Venetis. O lansare de carte la care să apară personajul în carne şi oase? Asta mai rar. S-a întâmplat ca miercuri, 2 februarie, lui Kostas Venetis să nu-i dea pace liniştea eternităţii şi să vină pe din dos, printre rafturi.După ce-l credeam înmormântat sub o lespede dintr-un cimitir berlinez, acolo unde cu şapte ani de zile în urmă îl găsise  distinsa poetă Nora Iuga. Dacă Radu Aldulescu şi Dragoş Butuzea au vorbit despre antieroul atât de bine construit de Octavian Soviany, Nora Iuga, după ce l-a lăudat pe „cel mai autentic scriitor român al zilelor noastre”, a spus povestea descoperirii personajului şi ce a urmat. Plimbându-se prin Berlin, fără a coborî din Autobuzul cu cocoşaţi, mergând pe jos, o piatră funerară i-a stârnit interesul. Era al unui bărbat cu acest nume, cu cinci ani mai tânăr decât ea. „De la început mi l-am imaginat. Solid. Puţin chel, cu burtă şi ochi apropiaţi, aşa ca la oamenii inteligenţi,” a explicat cu şarm şi voce guturală poeta şi traducătoarea de limbă germană.  „Ştiind că mintea mea de bigudăreasă nu-l putea creea aşa cum merita, i l-am livrat prietenului meu, dom’ profesor”. Cu şase luni înainte de apariţia volumului, o prietenă bună de-a ei a mers în cimitir şi nu a mai găsit crucea grecului. A terminat povestea. I-a citit lui Kostas chiar o scrisoare. După câteva minute, personajul şi-a făcut intrarea în librărie în carne şi oase (foto). Scrisoarea Norei Iuga lui Kostas Venetis În sală, am remarcat foarte muţi tineri. Stoian G. Bogdan, Andrei Ruse şi ei cu volume mai noi sau mai vechi. Moderatorul serii a fost  Bianca Burța-Cernat. Kostas a fost dus la o băută la Pescarul, peste drum. Trecerea lui printre fiinţele vii a fost vremelnică, imaginea sa din carte sperăm va dăinui for...

Nora Iuga – Fetiţa cu o mie de riduri

Cartea nu poate fi încadrată într-un gen strict – de altfel ca mai toate cărţile pe care autoarea le-a scris în ultimii ani. Nora Iuga a scris un poem-roman – jurnal de călătorie, jurnal intim, scenes de la vie privée cu personaje, cu scene reale, cu scene suprareale, cu o permanenţă oscilaţie – culmea! – perfect coerentă de data aceasta… De acelaşi autor Berlinul meu e un...

Casa de pariuri literare nu e o casă de pronosticuri, ci doar o editură

Când dai din întâmplare peste un site de genul „Casa de pariuri literare„, gândul ţi se duce la brokeri, la licitaţii, la anticuri, nicidecum la o editură ce se naşte în vremuri de criză. Poate fi un_cristian e o garanţie, dar când vezi preţurile cărţilor Norei Iuga, recent apărute la Casa de pariuri… zici că oamenii ăştia, dacă nu sunt nebuni, sunt filantropi. Nici Dinu Patriciu cu a sa editură într-Adevăr nu a coborât cota de preţ aşa de jos. Şi unde mai pui că dacă dai 10 lei, pe două volume, semnate Nora Iuga, ai trei minute bonus de dialog telefonic cu poeta şi traducătoarea Hertei Müller. Curată binefacere. Să nu aud că aţi înroşit telefoanele cu Germania. Vine el şi impozitul pe convorbiri, de aia doar 3 min. În manifetul editorial se prezintă misiunea companiei de cărţi., Sloganul după care se conduce afacerea este: „Literatura română scrie pe mine“. Oricum inspirant nume au ales iniţiatorii Casei care nu e o casă, cum pariul literar nu e acelaşi ca-n fotbal, unde competitorii şmenuiesc rezultatele....

Nora Iuga – Spitalul manechinelor

În Spitalul manechinelor apare omul-păpuşă, unu’ care se lasă îmbrăcat şi dezbrăcat în văzul lumii, o făptură derutantă, un fel de paralitic într-un spital. În volumul Norei Iuga, el nu mişcă, nu vorbeşte decît înlăuntrul său, ca într-un joc de-a v-aţi ascunselea: „observi cum îţi fur vorbele cum îţi mut patul când eram tânără mă îndrăgosteam în mai acum mă îndrăgostesc în octombrie soarele meu bostanul meu doldora de seminţe orice ascunzătoare e o mărturisire“. De acelaşi autor Dactilografa de...

Nora Iuga – Autobuzul cu cocoşaţi

Cocoşaţii Norei Iuga sunt nişte rude îndepărtate ale personajelor unor Urmuz, Caragiale, Mircea Horia Simionescu. Schiţe incomplete de fiinţe care, deşi nu există, trăiesc, Sam, Benedict, Terente au sau nu – în loc de ochi, favoriţi şi rochie – cocoaşă plus o serie de trăsături de caracter dintre cele mai năstruşnice. Partea cea mai interesantă a cărţii este prezentarea biografică de la final, a fiecăruia dintre personaje. Dacă nu este o scăpare a ochiului de cititor, doar câteva din cele prezentate acolo apar într-adevăr de-a lungul cărţii, pe când altele există poate doar în fondul sufletesc al acelora palpabile. Autobuzul cu cocoşaţi este cartea unde Nora Iuga s-a jucat cel mai mult cu mijloacele de expresie. Efectul rezultat este un liric ludic, comic şi serios în egală măsură. Iată cine este Sam: „Sam, fiul Camillei, născut la Bucureşti pe 4 ianuarie 1939. Tatăl necunoscut. Semnalmentele particulare: o cocoaşă pe umărul stâng. Ochi căprui. Început de calviţie. De profesie librar, are vocaţie de animator cultural ca şi bunicul său. Actualmente, şef de raion la librăria «Concordia». Fire retrasă, îi place să petreacă ore în şir pe veceu. Atunci scrie versuri. Vrea să-şi umilească nevasta. E gelos pe talentele ei. Are complexe de minoritar. E prudent. Nu bea, nu fumează, nu a fost membru de partid. Păcătuieşte în gând, atunci întrece măsura. În fiecare seară înainte de culcare îi cere iertare lui Dumnezeu.” Dar Sam nu e numai atât. Sam ia cuvântul în text. Se confesează. Visează. Priveşte realitatea cu experienţa unei culturi solide. Însă, paradoxal, este fascinat, ba chiar supus lui Terente, o apariţie – se pare – influentă social. De fapt, nu putem decât bănui, pentru că avem acces nu la poveste, ci doar la acea lume din interiorul unor indivizi nonumani, categoriali. Am vorbit despre poveste, însă poezia este miza aici. Viziunile în tonuri vii, uneori chiar dureroase,...