Coetzee J.M. – Maestrul din Petersburg

Premiul Nobel pentru Literatură, 2003 De Alexandru Cristian Premiul Nobel pentru literatură i se acordă lui J.M. Coetzee, care înfăţişează într-o multitudine de feluri surprinzătoarea implicare a outsiderului.“ Eternul duel tată-fiu este prezent în opera marilor scriitori ai lumii. Pe scena istoriei acest duel poate fi comparat cu lupta pentru supremaţie dintre o civilizaţie mai tânără şi una mai veche. Lupta pentru recunoaştere este parte componentă a fiinţei umane. Un scriitor de renume îşi pierde fiul, durerea sa este imensă. Bolnav şi ros de remuşcări se întoarce în oraşul crimei, Petersburg. Maestrul din Petersburg ( The Master of Petersburg ) a lui John Maxwell Coetzee este un roman despre relaţia tată fiu. Moartea fiului marelui scriitor este învăluită în mister. Neputinţa acestui mare scriitor se transformă într-o ură împotriva tuturor care trăiesc. Nu poate înţelege de ce tocmai fiul său a murit. De ce moartea l-a ales? Această frământare este prezentă pe tot parcursul acestui roman. Măcinat de epilepsie, pe care o numeşte boala prăbuşirii , marele scriitor trăieşte cu o mare vinovăţie. Este el autorul moral al dispariţiei fiului său? Răspunsurile din roman sunt pline de mirare.  Fiul său era membru al unei organizaţii clandestine revoluţionare, Răzbunarea Poporului, una dintre sutele organizaţii de acest fel  din Rusia veacului al-XIX-lea. Dragostea este o confirmare a morţii. Impulsul erotic este o certitudine că nu vom mai exista: Un trup apt de noi experienţe, o conştiinţă care ştie că vine moartea. Tema centrală a romanului este eternul duel dintre tată şi fiu. Fiul îşi omoară tatăl imaginar sau tatăl fiul. Fiul marelui scriitor nu era fiul său natural, era fiul vitreg. Ataşamentul marelui scriitor ne poate indica o vinovăţie. L-a împins marele scriitor pe fiul său la moarte?  Trădarea este prezentă pretutindeni, în mintea marelui scriitor el însuşi este o trădare. O trădare fără limite o spovedanie fără sfârşit. Mi-am pierdut...

Doliu în lumea literară

Scriitoarea britanică Doris Lessing, laureată a premiului Nobel pentru Literatură în 2007 a murit, la vârsta de 94 de ani. Jonathan Clowes, prieten de mulţi ani al lui Doris Lessing şi agentul ei, a declarat că aceasta a fost „o scriitoare minunată, cu o minte fascinantă şi originală”. De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar în 2007 Doris Lessing a devenit a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat premiul Nobel pentru literatură. Doris Lessing a fost şi cel mai în vârstă deţinător al premiului Nobel pentru literatură. La data premierii, în 2007, ea avea 88 de ani. Între 1951 şi 1959 publică ciclul „Children of Violence”, apoi inovatorul „Carnet auriu” (1962), experiment literar şi joc îndrăzneţ cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului. În anii ’70 şi ’80 urmează seria romanelor „despre spaţiul interior”, printre care se număra „O coborâre în infern” (1971; Polirom, 2007), „Memoirs of a Survivor (Memoriile unei supravieţuitoare, 1974)” şi ciclul romanelor SF („Canopus in Argos: Archives”, 1979-1983). Ulterior publică „Al cincilea copil” (1988), „Love, Again” (1996) şi „Ben, in the World” (2000). Carnetul auriu O coborâre în infern Povestiri...

Laureatul premiului Nobel pentru Literatură 2013: ALICE MUNRO

„un maestru al prozei scurte contemporane” Proaspăta laureată a premiului Nobel pentru literatură 2013, canadianca Alice Munro, a declarat imediat după anunțul oficial că nu s-a gândit niciodată că va putea câștiga acest prestigios premiu. La vârsta de 82 de ani este cea de-a 110-a personalitate literară din lume care a ajuns pe cel mai înalt podium. S-a declarat total suprinsă de decizia Comitetului de la Stokholm. Un oficial al Academiei Suedeze a proclamat-o ca ”maestru al prozei scurte contemporane.” Alice Munro a crescut în Wingham, South West Ontario, Canada și a început să scrie ficțiune din 1950. „Prea multă fericire”, singura ei carte tradusă în română, a apărut la Editura Litera. Cu ”Dansul umbrelor fericite” a luat în 1968 primul ei premiu literar, dat de guvernatorul general al provinciei sale. A mai scris: ”Viața fetelor și a femeilor” – 1971, ”Ceva am vrut să-ți spun”- 1974, ”Cine te crezi?” – 1978, ”Lunile lui Jupiter” – 1982, ”Evoluția dragostei” – 1986, ”Prieten al tinereții mele” – 1990, ”Secretele deschise” – 1994, ”Dragostea unei femei bune” – 1998, pentru care a primit premiul Giller, ”Ura, prietenia, curtoazia, dragostea, căsătoria” – 2001, recent republicată sub titlul ”Departe de ea”, ”Fugarul”- 2004, pentru care a fost recompensată cu premiul Giller, ”Perspectivele de la Castelul Rock”- 2006, ”Prea multă fericire” – 2009, ”Dragă viață” – 2012. „Povestirile sale se derulează în general în orăşele, în care lupta oamenilor pentru o existenţă decentă duce adeseori la probleme relaţionale şi la conflicte morale – o tematică ancorată în diferenţele dintre generaţii sau în proiectele de viaţă contradictorii”, se afirmă în aceeaşi biografie. În textele sale pot fi adeseori găsite descrieri ale unor evenimente cotidiene, dar decisive, un fel de epifanii, care lămuresc povestea ambientală şi străpung chestiunile existenţiale”, a afirmat Academia suedeză în expunerea de motive. Românii pot descoperi un Mark Twain al timpurilor contemporane,...

Herta Müller, operată de urgenţă în Germania

Scriitoarea Herta Müller a suportat, sâmbătă, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania. Prezenţa autoarei la Iaşi, unde a acceptat participarea în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, nu mai este posibilă la această ediţie. Herta Müller la...

Alexandru Cristian- Impresii despre Nobel

Literatura nu este un mijloc sau un scop. Scriitorul trebuie să scrie ce simte şi ce trăieşte. Fondul este important, forma este un auxiliar care îl ajută să scrie. În această lume  forma  şi  fondul nu au acelaşi statut.. Poţi vorbi despre filosofie într-un rând sau poţi scrie pagini întregi sterile. Premiile sunt slava lumii, rezistenţa la proba timpului este confirmarea supremă a scriitorului. Un scriitor nu trebuie să alerge după această glorie oricât de tentantă este aceasta. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce gândeşte şi simte, felul în care scrie este filtrul său literar. Mi se par derizorii discuţiile despre premii şi diplome. Ce îi foloseşte unui scriitor că a câştigat un mare premiu când lumea nu-l apreciază. Ce îi foloseşte premiul când altul este plin de faimă şi în lumina reflectoarelor? Când se coc strugurii se înteţesc speculaţiile despre premiul Nobel. Un premiu  prestigios şi plin de însemnătate dar păgubos. Hemingway după acordarea acestui premiu nu a mai creat nimic substanţial, a intrat în depresie şi s-a sinucis. Proudhomme a luat premiul şi   a fost uitat, Tolstoi nu  a luat premiul dar este în mintea tuturor. Premiul Nobel nu îţi aduce glorie, faimă, recunoştiinţă sau mai ales talent. Premiul Nobel îţi aduce o strigătură de moment care se stinge cu timpul. Borges, Kafka, Fuentes, Cortazar, Kundera, Kadare, Manea sunt scriitori celebrii, nu vreau să omit pe nimeni,  dintre aceşti scriitori celebri niciunul  nu a luat acest premiu. Alţii poate nu-l vor lua niciodată… Neacordarea acestui premiu nu le-a micşorat faima dimpotrivă le-a mărit-o. Borges este celebru şi fără acest premiu iar povestirile sale au revoluţionat literatura. Obţinerea acestui premiu este confirmarea unei prestigioase instituţii nu  a cititorilor de literatură. Spre exemplu Dan Brown sau Paulo Coelho nu  au fost nominalizaţi la acest premiu dar cărţile lor sunt vândute în peste 100 de milioane de exemplare şi...