Suspans în aşteptarea premiului Nobel pentru Literatură

An de an, pe ultima sută de metri, speculațiile despre laureatul premiului Nobel pentru Literatură devin tot mai aprinse. Din nou, cum ne-am obișnuit în ultimii ani, casele de pariuri îi cotează pe următorii autori: japonezul Haruki Murakami, americanii Philip Roth și Joyce Carol Oates, kenyana Ngugi wa Thiong’o și belarusa Svetlana Alexievich.  Anul trecut, câștigătorul a fost romancierul francez Patrick Modiano, a cărui activitate a fost una dintre cele mai discutate în literatura franceză din anii ’60. Haruki Murakami este unul dintre cele mai populari scriitori din lume de ficțiune, autorul de romane cu accente mai pregnante ca “1Q84” și “Cronica păsării-arc.” Cu toate acestea, unii critici literari spun că opera sa nu se încadrează în tendințele acordate de Academia Suedeză.   Cine va fi câștigătorul, vom afla peste nu multă vreme. Pariurile la: ladbrokes.com Svetlana Aleksijevitj 5/1 Haruki Murakami 6/1 Ngugi Wa Thiong’o 7/1 Philip Roth 8/1 Joyce Carol Oates 12/1 Adonis 16/1 Ismail Kadare 16/1 Jon Fosse 20/1 Ko Un 20/1 Peter Handke...

Gunter Grass – În mers de rac

Premiul Nobel pentru Literatură, 1999 “fabulele sale negre şi jucăşse în acelaşi timp portretizează faţa uitată a istoriei” De Gabriel Daliş O carte documentată şi densă, pe alocuri extrem de plictisitoare, garnisită cu o secţiune consistentă de Note, care dă senzaţia apropierii ei mai mult de o lucrare academică decât de literatură. Citind-o, am simţit un soi de blocaj în ceea ce priveşte dramatismul poveştii în sine şi o lipsă de acuitate, mai ales la nivelul dialogurilor, care se poate datora traducerii făcute, probabil, neglijent. În mers de rac este o scriere densă care aduce în lumină puterea premoniţiilor unor vremuri abandonate. Oare scufundarea Titanicului a fost catastrofa secolului XX sau a existat un alt vas care a avut o soartă  mai nefericită? Torpilat de forţele sovietice în aceeaşi zi în care Hitler, cu 12 ani mai devreme, la 30 ianuarie 1933, ajunsese la putere, vasul Wilhelm Gustloff vine ca o furtună a fantomelor trecutului gata să zdruncine vremuri oricum dure. Drama adevărului istoriei, de această dată, compleşeşte orice tehnică literară. De acelaşi autor Pisica şi şoarecele Anestezie...

Heinrich Böll – Opiniile unui clovn

Premiul Nobel pentru Literatură, 1972 De Ovidiu Dima “pentru scrierile sale, care datorită sintezei dintre cuprinzătoarea perspectivă panoramică asupra epocii sale şi fineţea artei sale scriitoriceşti au contribuit la o renaştere a literaturii germane” Operele mari ale umanităţii sunt cele care nu au ancore în timp. Proaspete, pline de miez, asezonate cu adevăruri naturale, pot fi consumate de orice generaţie. Heinrich Böll a reuşit prin “Opiniile unui clovn” să se elibereze din “O tempora, o mores!”. Prin descrierea vieţii lui Hans Schnier, de fapt o romanească apologie a unei ratări, maestrul german al scrisului, printr-o sinceritate debordantă, dă o smetie cu mănuşa de mătase unei lumi a banilor, a intereselor politice şi a prejudecăţilor legate de infailibilitatea familiilor de condiţie. Romanul pare a fi o hologramă. Scris în urmă cu o jumătate de secol este de o debordantă actualitate. Din orice unghi găseşti realitatea. Printr-o tainică şi fină convexitate, epicentrul povestirii triste a unui clovn ieşit din pâine respinge cutumule sociale din jur: producerea banilor, importanţa şcolii şi nevoia de profesionalism. Povestea lui Hans Schiner este a unui om trist. Părăsit de cuncubina sa, rămas fără contracte, uitat de familie, ne învaţă ce mare preţ are o marcă, adică jumătate de euro. Printr-o scriitură simplă, directă şi acroşantă, Böll ne provoacă să gustăm acea melancolie profundă, sinceritatea debordantă şi ironia cea mai grosolană, a unui personaj care supravieţuieşte, indiferent de CDU sau SPD (cele două partide mari ale Germaniei) şi în afara canoanelor bisericii catolice. Clovnul pare a avea ce nu au ceilalţi: timp, suflet şi răbdare. “Eram mort de oboseală, aveam dureri de stomac şi de cap şi stam atât de încordat în spatele fotoliului, încât genunchiul începuse să mă doară şi mai tare. În spatele pleoapelor închise îmi puteam vedea faţa, aşa cum o cunoşteam din oglinda miilor de ore de antrenament, cu desăvârşire imobilă, machiată cu...

Herta Müller – Regele se-nclină şi ucide

Premiul Nobel pentru Literatură, 2009 De Marius Ghilezan „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“ Regele din volumul Regele se-nclină şi ucide, apărut în 2003 în Germania, este un pretext al simbolizării răului pe care l-a trăit autoarea în România.  Personajul Hertei Müller porneşte din starea de piesă de şah, din colecţia bunicului săi, şi ajunge să ucidă. Demnităţi, cariere, destine. Dacă Andrei Makine făcea paralelă între trăirile profunde a Siberiei natale şi cele mai fandosite ale Franţei eterne, scriitoarea din Niţchidorf ne convinge că patria este limba în care exisţi. Ea nu s-a simţit bine nici „la noi în Germania”, cum o sâcâiau nativii de acolo, nici la sat, pentru că acolo nu existau cărţi. Cât de frumos a putut spune lumii despre limba română care, în opinia sa, e mult mai poetică decât germana. Asupritorii sunt în opera ei în afara limbii.  „Te-ai gândit la ceva ce nu necesită conturul unui cuvânt şi care ţi s-a încuibat în cap.” La valoarea scrisului ei, îşi poate permite să inventeze cuvinte. Ce plin de rezonanţă este verbul „a încuiba”. Nemţii o întrebau mereu de ce nu scrie despre prezent pentru a intra în marea literatură. Ne-a explicat în acest volum că ea preferă trecutul pentru a putea înţelege mai bine prezentul. Şi aduce lumii de ştire despre suferinţele româneşti, despre temeiul fugii în Occident, chiar cu preţul vieţii, la trecerea Dunării sau a frontierei, chiar şi despre tembelismul cântării imnului de stat la grădiniţă, unde a fost educatoare, nu tovarăşe.Şi a luat Nobelul. Cartea ne încheie abrupt cu povestea asasinului său, desconspirat de serviciile secrete germane, închis la Berlin şi apoi eliberat, care are astăzi o fabrică de răcoritoare la Timişoara.”Aud că sucul de fructe timişorean e bun la gust.Dar nu voi...

Norman Manea, scriitorul român favorit la Premiul Nobel pentru Literatură, vine la Iaşi

Sîmbătă, 4 octombrie, la ora 15.00, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, va avea o întîlnire cu cititorii ieşeni, cu prilejul lansării volumelor de eseuri Laptele negru şi Pe contur, ambele apărute în seria de autor a Editurii Polirom. Prezintă: Doris Mironescu Laptele negru include, pe lîngă incitantul eseu „Dincolo de munţi” despre Fondane şi Celan, multe alte texte remarcabile – despre Bruno Schulz, Kafka, Giorgio Bassani, Philip Roth, Saul Bellow, între alţii –, precum şi un impresionant eseu-confesiune al unei studente catolice de la Bard College. Distins în 1986 cu Premiul Uniunii Scriitorilor, premiu retras ulterior de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, volumul Pe contur reuneşte eseuri pe teme literare şi culturale, în care marii romancieri ai anilor ’60-’80 stau alături de poeţi şi critici, muzicieni şi cineaşti. Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Alexandru Paleologu, Augustin Buzura, Virgil Duda sau Radu Cosaşu sînt cîţiva dintre reprezentanţii literelor româneşti asupra cărora se focalizează textele lui Norman Manea, în timp ce din literatura universală îi atrag atenţia Canetti, Musil, Kafka sau Hartung. Norman Manea este cel mai tradus autor de limbă română, laureat al mai multor premii internaţionale („MacArthur” – „Nobelul american”, Premiul Internaţional de literatură „Nonino”, Premiul „Medicis Etranger”), favorit în ultimii ani la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de scriitori precum Philip Roth sau Haruki...