Premiul Nobel pentru Literatură, 2009
„Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“
Cartea apărută recent la Editura Humanitas este o alegorie cu stil despre supravieţuirea într-o lume a perversiunilor, în care până şi vulpea era vânător. Animalele, plantele, bălegarul şi cenuşiul fabricilor, cu abatoare în jur, nu sunt decât o radiografie a societăţii în care omul nu era decât o unealtă socială, în schimbul slujirii nimicului preamărit cu pompă.”Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” se poziţionează ca un denunţ literar care despică diavolul născut şi crescut de un sistem totalitar. Ca şi “Animalul inimii” este o carte despre frenezia şi iureşul şoaptelor care în scrierea profund interiorizată devin urlete peste bezna totalitară. Nici Adina, nici Paul, nici Clara nu sunt personaje de poveste. Doar vieţuitoare printre furnici şi muşte, peste balega ce tronează imperial cât statura ochiului stăpânului care străluceşte. „Şi flegma străluceşte,” ne spune autoarea direct şi fără alambicuri stilistice. Herta Müller nu are poveşti în care binele să învingă răul. În cărţile sale, “din aburul fricii, paşii devin verticali”, păduchii de frunze compun onduleul părului prezidenţial, sertarele sunt căptuşite cu urechi, abatoarele răsfiră miros de piele arsă şi totul pare un pasaj din cartea morţii. Nici un licăr de speranţă, pentru că “în spatele capului trec pantofii, în ceafă răsună paşii.” Întreaga carte este o succesiune de metafore ce se ridică la înălţimea Nobelului. Volumul are un şir obsedant de întrebări, fără răspuns. În loc să lămurească, adâncesc depresia. Actorii acestei lumi se impart în două. Dar şi unii şi alţii trebuie să poarte măşti. Herta Müller a fost şi rămâne de partea “capetelor care se leagănă în ritmul cântecului şi se deosebesc de cele care veghează.” Peste alte meridiane, iubitorul de Virginia Woolf poate regăsi o trăire similară, descrierile par dintr-“Un sertar între deschis” al Alexandrei Indrieş, o scriitoare bănăţeancă uitată şi ea prea devreme.
Cui i-a plăcut filmul “Vulpea vânătorul” a lui Stere Gulea să nu îndrăznească să deschidă cartea. Micro universul scriitoarei germane, de la capăt de lume, e alta decât a imposturii cineaste a amatorului regizor care perverteşte frumuseţea şi esenţa cărţii. Mulţi privesc întregul, dar puţini pricep esenţa sa. Cartea este recomandată tinerilor care trebuie să ştie trecutul. Pentru ca nimeni să nu-i mai repete niciodată greşelile.
„Herta Müller face parte din şirul lung al scriitorilor cu o cauză, cu o atitudine în lumea concretă şi reală.“
( Evenimentul zilei)
„Un roman despre coerciţiile dictaturii, despre manipularea prin frică şi, mai ales, despre ce face frica din om. O carte despre atmosfera terifiantă creată de Securitate.“ (Süddeutsche Zeitung)
„O voce literară unică, în acelaşi timp brutal de sinceră şi insuportabil de tristă.“ (The Review of Contemporary Fiction)
De acelaşi autor
Sku: HE023MU


Premiul Nobel pentru Literatură, 2007

“Prin imaginile sale transparente, ne-a oferit acces către realitate”
Casa britanică Ladbrokes, cea mai credibilă sursă pentru pariorii din întreaga lume, a alcătuit şi anul acesta ierarhia scriitorilor favoriţi la premiul care va fi acordat de Academia Suedeză. Iată primii trei favoriţi:
Premiul Nobel pentru Literatură, 1955
Premiul Nobel pentru Literatură, 1985
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz










