Nicolae Manolescu – Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură

Toate istoriile literare visează să fie pure prin definiţie şi sunt impure prin natură. Există destule impurităţi şi în cea de faţă. Nu le-am eliminat, fiindcă nu am vrut să scriu o operă perfectă şi stearpă, ci una vie şi chiar contradictorie, în măsura în care nu exprimă un autor abstract, intemporal, ci pe mine cel de acum şi de aici, cu lecturile, competenţa, temperamentul, gustul şi capriciile mele. De acelaşi autor Andersen cel crud Order Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură Preţ @ RON259,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nicolae Manolescu recunoaşte că face parte din generaţia expirată

Interviu pentru blogul Istodor. Partea întâi: despre Herta Müller Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? iată parte din întrebările puse criticului literar, președintelui Uniunii Scriitorilor și ambasadorului român la  UNESCO, într-un cuvînt, omului Nicolae Manolescu, pe blogul lui Istodor. Istodor: Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Manolescu: În bună măsură, da. Ceea ce nu înseamnă că romanele și eseurile ei sunt lipsite de valoare, ci doar că juriul suedez a avut acces, așa zicând, la valoarea lor prin intermediul problematicii și ideologiei lor politice. Istodor: Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? Manolescu: Evident, nu. Istodor: Am ascultat-o. N-are în genă sămânță de compromis. Ați ascultat-o cu adevărat? Nu se temea de nimic. Manolescu: Mă tem că, dintre noi, nu eu sunt cel care n-a ascultat-o cu adevărat. Faptul că H.M. nu se teme de nimic, nu e în chestie. Nici că are sau nu are în genă sămânță de compromis. Obiecția mea este că face judecăți generale, interzise de logica elementară, fără nuanțe, și, destule, în necunoștință de cauză. În definitiv, H.M. a cucerit publicul de la Ateneu prin câteva prejudecăți care l-au flatat. Istodor: Ați reacționat. S-a văzut astfel această reacție: dom’le, dar ce vrea Manolescu, să i se recunoască dizidența? Manolescu: Când am pretins eu a fi fost disident? Am spus, într-o emisiune de T.V., prima în direct după ani buni, imediat după 22 decembrie 1989, că n-am fost, și că regret că n-am fost, disident, alegând calea rezistenței prin cultură la care astăzi strâmbă din nas unii tineri care ne consideră o generație expirată. H.M. ar fi vrut să luăm arma în mână și să ne batem cu puterea. Cu excepția ei, firește, fiindcă era minoritară. Mă mir că un scriitor talentat și inteligent ca ea confundă literatura...

Manolescu pierde Casa Monteoru

Uniunea Scriitorilor din România, condusă de Nicolae Manolescu, a pierdut în instanţă Casa Monteoru. Decizia a fost anunţată târziu membrilor USR când mare lucru nu mai era de făcut. Legea lui Voiculescu îi permite asociaţiei să mai treacă iarna în acest imobil. Ciudat este că nu s-a mai ţinut cont de donaţia făcută de Monteoru, imediat după cel de-al doilea război mondial. Cum liberalii lui Vosganian nu vin prea repede la putere, nici sediu nu vor mai avea în guvernarea PD-L.  Se mută, zic unii dintre membri, la Casa Presei. Palatul Vernescu este închirat pentru...

Dan Pătraşcu Baba: „Ce nu vrea să ştie Manolescu”

Ştim cu toţii că săptămâna trecută scriitoarea Hertha Müller s-a aflat în România, prilej cu care la Ateneul Român a avut loc un dialog între ea şi Gabriel Liiceanu, eveniment care s-a bucurat de o asistenţă numeroasă şi de o mediatizare pe măsură. Am citit astăzi un articol scris de Nicolae Manolescu referitor la prestaţa Hertei Muller care m-a lăsat năuc. Şi totuşi, la o analiză mai profundă a circumstanţelor, nu este nimic surprinzător. Dar să vedem ce spune Manolescu despre Hertha Muller: Un mesaj, nu doar răutăcios, ci şi incorect. Herta Müller îl transmisese şi cu alte ocazii, deşi nu cu audienţa din 27 septembrie. Mesajul consta în criticarea fără menajamente a comportamentului românilor în anii dictaturii comuniste şi a lipsei de atitudine civică a scriitorilor. „Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat … Nu mă mir că aceşti oameni nu vor să spună că dictatura a fost o crimă, şi-ar pune în discuţie propriul trecut”, a afirmat ritos Herta Müller. Adevărul este că oamenii din toate dictaturile „s-au aranjat” mai mult sau mai puţin. Regimurile comuniste au durat decenii şi trei sau patru generaţii au fost nevoite să caute moduri de supravieţuire. Eventual să emigreze şi să critice dictatura de la distanţă, cum a procedat Herta Müller însăşi. Cât timp s-a aflat în România, a tăcut, chiar dacă, vorba ei, s-a „enervat”; de solidarizat, nu s-a solidarizat cu disidenţii, fatalmente minoritari în toate dictaturile (reproş pe care îl face acum majorităţii românilor), ba s-a „aranjat” şi ea cum a putut, nerefuzând de exemplu un premiu literar acordat de UTC. Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Consiliului Naţional de Acreditare Titluri şi Diplome Universitare de pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, membru de vază al Comisiei Tismăneanu, profesor doctor la Universitatea Bucureşti, director al revistei „România literară“, comentator sportiv la „Evenimentul...

Institutul Iris Murdoch i-a cerut prietenia lui Ilă Citilă, Liiceanu, nu!

Nu contează că lui Ilă Citilă, agentul nostru de influenţă, i s-a cerut prietenia de către un institut care poartă numele de Iris Murdoch, probabil cea mai influentă scriitoare a secolului trecut, nici că scriitori celebri ai lumii sunt interesaţi de postările sale pe fb sau twitter, nici că literaţi influenţi ai planetei ştiu să-l folosească pe 🙂 în conversaţii pe net, trist e că scriitori din canonul românesc nici nu au habar ce-i ălă tuităr. Pe Badea Gheorghe îl înţeleg, dar pe un autor de talia lui Cărtărescu, adversar declarat al internetului, nu. Oare Nicolae Manolescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu se tem că Necuratu’  poate intra în pacea de la Păltiniş prin fibra optică? Oh, nu! Aceştia sunt doar schelete vii ce mai bântuie prin cultura română. Ei şi-au construit propriul Pantheon de unde nu coboară nici morţi. Stau, precum stalactitele din Peştera lui Platon, şi nu mişcă, nu răsuflă, nu au chip de frica umbrelor. Şed legaţi în spatele zidului pe care şi-şi ridică benevol, precum o centură de castitate, şi-şi proclamă în scris virginitatea, când „soarele” ştie ce viaţă uşuratică au dus, în pat cu fie ce stăpân. „dacă ei ar fi în stare să vorbească unii cu alţii, nu crezi ca oamenii noştri ar socoti că, numind aceste umbre, pe care le văd, ei numesc...