Nichita Stănescu – 11 elegii

35.00 – 28.00 Lei  [11 elegii este] debutul meu … . Debutul meu este, evident, într-o criză de timp. A fost într-o criză de timp … , debutul s-a produs într-o criză de timp interior, dar … dar într-o maximă contemplare exterioară. 11 elegii, cel puțin pentru mine, sînt dovada începutului poeziei mele, spunea Nichita Stănescu. Galapagosul meu La împlinirea a 80 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, Tracus Arte a reeditat ,,11 elegii”, cu grafica lui Mircia Dumitrescu. Order 11 elegii Preţ redus @ RON28,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nichita Stănescu – 111 cele mai frumoase poezii

„Nichita este un soare care se îndeparteaza de sistemul nostru poetic, dar ale carui raze ne vor mai încalzi înca multa vreme. Scopul antologiei de fata este reinventarea fenomenului Nichita pentru generatiile care înteleg si degusta poezia altfel decât cei care i-au fost contemporani.” Felix...

Dragă nene Nichita

Robert Şerban Într-o zi, în 1981, taică-meu m-a anunţat că vine Nichita Stănescu în oraş şi că va avea o lansare de carte. Mi-a spus că trebuie să-l însoţesc, fiindcă e important să-l văd pe acest mare scriitor. Atât de convingătoare au fost cuvintele tatălui, încât n-am schiţat nici-un gest de împotrivire. Şi-am mers împreună la biblioteca judeţeană din Turnu Severin unde, în sala de lectură, se lansa ultima carte a lui Nichita. Erau mulţi severineni curioşi acolo, cu greu am prins locuri în spatele sălii. Nu am fost foarte atent la ceea ce au spus vorbitorii, fiindcă mă uitam fascinat la chipul bătrân şi obosit a lui Nichita, la buzele roşii, la crăpătura sângerie a celei de jos, la ochii tulburi, lăcrimoşi şi albăstrii. Era absent şi nici el nu cred că asculta vorbele ce-i erau destinate. Când ultima dintre ele, care a anunţat că poetul dă autografe, a fost rostită, s-a format repede o coadă umană. Şi dacă doamnele şi toţi domnii s-au aşezat unii în spatele altora, cu cărţile în mâini, aşteptându-şi rândul, puştanul care eram s-a postat la câţiva centimetri de dreapta lui Nichita; şi continuam să îl privesc, interzis de emoţie şi de o stare inexplicabilă. Poetul avea o mână mare şi scria atât de greu cu ea, scrijelea cu atâta efort cu stiloul pe hârtie, încât aşteptam să se întâmple ceva, nu-mi dădeam seama ce. Din când în când, Nichita îşi ridica privirea şi se uita la mine. Sau prin mine. Cred că mi-a şi zâmbit, dar eu eram hipnotizat complet de el şi de gesturile sale. După ce mă privea preţ de o secundă, continua să scrie, cu un efort enorm, un alt autograf. Apoi, o altă privire. După un timp, s-a petrecut ceea ce aşteptam, parcă, amândoi: a pus stiloul pe masă, s-a ridicat foarte încet şi a zis celor care...

Nichita Stănescu – Noduri şi semne

Poemele din Operele imperfecte nu sunt mai frumoase sau la fel de frumoase ca eroticele din O viziune a sentimentelor. Sunt, pur şi simplu, altfel, deşi aparţin aceluiaşi poet. În loc să regretăm schimbarea, ar trebui să o salutăm: Nichita Stănescu este unul dintre puţinii mari poeţi români care nu acceptă să moară în viaţă fiind şi, mai întâi la 37, apoi la 45 de ani, întoarce spatele la tot ce crease până atunci şi caută altceva. Tocmai această misterioasă – pentru unii, inexplicabilă sau inacceptabilă – pluralitate asigură operei sale o remarcabilă rezistenţă în timp. Etapa postmodernistă este, în opera stănesciană, la fel de reuşită şi de însemnată, pentru evoluţia istorică a poeziei româneşti, ca şi etapa modernistă. Sunt mai puţine versuri memorabile şi mai puţine poeme antologice, dar în spatele textului programatic alcătuit pulsează aceeaşi gândire poetică în alertă, aceeaşi inteligenţă discursivă şi, mai ales, aceeaşi incredibilă capacitate de a tulbura sensurile, care străvede, în semnele greu de înţeles de pe faţă, nodurile de neînţeles de pe dos… De acelaşi autor Necuvintele Sunt un om viu (Viaţă...

Nichita Stănescu – Sunt un om viu

Nichita Stănescu (31 martie 1933-13 decembrie 1983) este considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici. A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura (1980). Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu,-„Ochiul ca o frunză de leuştean, a tatălui meu … ” – s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine ţărani prahoveni veniţi la oraş, în Ploieşti, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foştii ţărani prahoveni au devenit meşteşugari şi comercianţi ploieşteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea şi comercializarea unor ţesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, – „Mama mea, care m-a născut … ” -, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Vorojej. Tatăl Tatianei, fizicianul şi generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, şi decanul facultăţii de ştiinţe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse. Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulenţă ce urma a fi provocată de bolşevici în Rusia, se refugiază discret şi rapid împreună cu familia sa, formată din soţie şi două fete, în România, iniţial în Constanţa şi ulterior la Ploieşti, unde se stabilesc. Aici, în oraşul petroliştilor dar şi al geniului român al „răsului-plânsului”,Ion Luca Caragiale, viitorii părinţi ai lui Nichita se vor întâlni şi căsători 6 decembrie 1931. Întâiul...