Mircea Cărtărescu – Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza

„Mircea Cărtărescu pare acum definitiv captivat de proză. O proză densă şi profundă, realistă şi onirică,descriptivă şi halucinantă, muştind de subiectivitate ca buretele de apă, populată de de personaje şi de obiecte fascinante, atrasă de promiscua subterană psihanalitică şi luminată de splendide curcubee baroce.” Nicolae Manolescu (la prima ediţie a romanului Orbitor) Acest audiobook este reeditarea CD-ului Parfumul aspru al fictiunii. De acelaşi autor...

Mircea Cărtărescu – Postmodernismul românesc

Spre a trăi şi a prospera în lumea ficţiunilor critice reprezentative, postmodernismul românesc avea nevoie de un scenariu convingător, de o expertiză calificată, de un certificat de garanţie autorizat. Acum, toate acestea există. Mircea Cărtărescu, prin strălucita sa lucrare Postmodernismul românesc, îndelung şi atent elaborată, scrisă cu rară pregnanţă şi forţă expresivă, care se citeşte cu încîntare şi curiozitate, ca un bun roman, autorul mută pe o treaptă superioară dezbaterea în jurul postmodernismului. El ne arată pentru prima dată, cu claritate, că această dezbatere nu e nici marginală, nici episodică, întrucît ne afectează însăşi percepţia asupra literaturii române, în ansamblul ei. Nu încape îndoială că monografia lui Cărtărescu va ramâne de-aci înainte o referinţă obligatorie, cu o mare putere de iradiere. (Paul CORNEA) De acelaşi autor...

Frustrările lui Gabriel Liiceanu, pe TVR

Nici n-a plecat bine Herta Müller din Bucureşti, ce mai freamăt, ce mai zbucium printre intelectualii ofuscaţi că nu li s-a recunoscut tăcerea din timpul comunismului – drept un act de „rezistenţă prin cultură” (poate fi un pleonasm) – de către distinsa doamnă, laureată a premiului Nobel pentru literatură şi intelectualii vizaţi au sărit să acuze. După ce Mircea Cărtărescu a publicat în Evz O nedreptate, Gabriel Liiceanu, pierzându-şi calitatea de editor al operelor scriitoarei de limbă germană, a simţit nevoia să dea o replică în lipsă pe canalul de casă al preşedintelui Traian Băsescu. Transcrierea integrală a monologului, aici! Total nepoliticos şi ireverenţios să faci public conţinutul unei discuţii private dintre Radu Filipescu (disident veritabil) şi Herta Müller, dar când frustrările te apasă, devii din intelectual public o simplă caţă…! Şi apropo….Gabriel Liiceanu nu s-a dezis de Traian...

Mircea Cărtărescu – Mendebilul

Cartea  cuprinde intre coperţile sale trei povestiri : Ruletistul,Mendebilul şi Arhitectul, una mai frumoasă decât alta.  Dacă în prima mesajul e cam cinic: un om atât de ghinionist nu mai există pe lume pentru că nici să se sinucidă nu poate, Mendebilul este povestea unui copil care produce o mică revoluţie culturală printre ceilalţi copii, pe care îi îndeppărtează de ceea ce unii numesc “copilărie”. Arhitectul este istorisirea domnului Popescu care scapă printre degete universul. „Dimineaţa n-am coborat deloc în şanţuri, deşi mireasma de pământ ne trezea nostalgia, ci l-am înconjurat pe băiat şi l-am ascultat povestind. Ne povestea, ştiu acum, legendele Mesei Rotunde, cu Charlemagne şi Arthur, cu păgâni cumpliţi şi o sabie care purta un nume. Apoi ne-a povestit Viteazul în piele de tigru, dar la mijlocul povestirii s-a întrerupt şi a spus că locul nu e bun pentru spus istorii. Şanţurile murdare, movilele de pământ, ţevile chituite, zicea el, nu-l lasă să se concentreze. „Ştiu un loc mai bun”, zise zâmbind, şi ne-a dus acolo. Acel loc era Scara Unu”, simplu şi clar, cum ne-a obişnuit Mircea Cărtărescu. De acelaşi autor...

Mircea Cărtărescu – Nimic

„Le-am găsit, uitate, abandonate şi prăfuite, într-un plic vechi dintr-o cutie de carton, bietele mele ultime-ultimissime poeme, care-au zăcut acolo aproape douăzeci de ani, fără să mai spere într-o deshumare pioasă. Le-am recitit cu inima strânsă, atât cât mai puteau fi ele citite pe foile galbene şi friabile, pătate de cafea, străpunse de furia micilor litere de metal ale maşinii mele de scris. Şi deodată mi-am dat seama că în graffitiurile astea e mai mult adevăr (chiar dacă mult mai puţină literatură) decât în toată poezia mea anterioară, că de fapt aşa am vrut să scriu întotdeauna, că aici mă recunosc, că aici respir, că aici sunt în sfârşit liber. Le public acum ca pe nişte «postume din timpul vieţii», pentru beneficiul câtorva prieteni.” (Mircea CĂRTĂRESCU) De acelaşi autor Frumoasele...