Mircea Cărtărescu – Orbitor. Aripa stângă. Corpul. Aripa dreaptă

„O scriere fabuloasă, fastuoasă, somptuoasă, narcotică, […] o proză […] în care sângele se distilează periodic până ajunge parfum şi tot ce e greu devine uşor pentru a pluti…” (Dan Stanca, România liberă) De acelaşi autor...

Mircea Cărtărescu – Dublu album. Antologie de poezie. 2 vol

Disc 1 1. când ai nevoie de dragoste 2. să ne iubim, chera mu 3. era timpul florilor 4. clementina, ţi-am dat toată dragostea mea 5. jucărie mecanică 6. posedai tot felul de obiecte electrice 7. amanţii şi moartea 8. prieteno 9. la telefon 10. nimic despre tehnica de supravieţuire 11. s-a dus amorul… 12. femeie, femeie, femeie… 13. o seară la operă 14. mangafaua 15. sonet (fii atentă cum traversezi…) 16. sonet (tu parcă eşti făcută din celofan…) 17. sonet (ajungi la un moment dat să te întrebi…) 18. sonet (stăteam faţă în faţă pe banchiza portocalie…) 19. sonet (eşti modestia întruchipată…) 20. ciocnirea 21. noapte de decemvrie 22. la revedere 23. o motocicletă parcată sub stele 24. pompei 25. gipsy queen 26. el însumi 27. regele soare …and more De acelasi autor...

Mircea Cărtărescu: „Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea.”

– Mulţi dintre cititorii dumneavoastră remarcă acurateţea textului, au simţit sensibilitatea dvs, ce ne puteţi destăinui despre modul în care scrieţi, cum vă organizaţi timpul de lucru? – Eu sunt unul dintre autorii care scriu fără un plan iniţial. Mă bazez numai pe inspiraţie. Trebuie să am inspiraţie în fiecare zi. Lucrez numai dimineaţa, cam între ora 10 şi unu. Nu şterg nimic. Ce să vă mai spune? Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea pe masă. Cam astea sunt cerinţele scrisului meu. – Numai una? – Una, iniţial şi dacă se prelungeşte povestea, a două. – În „De ce iubim femeile” la  pagina 76 ne-aţi spus că vom afla la pagina 164 care este tabietul dumneavoastră. – Pentru că nu nici nu există. A fost vorba de glumă care s-a îngroşat. Un cititor a dat editura în judecată. S-a simţit foarte frustrat că nu a găsit pagina la care afla răspunsul, încât a fost foarte furios. – Revizuiţi? – Nu reviziuiesc nimic niciodată. Textul meu curge de la un capăt la altul. Eu scriu în caiete, de mână. Dacă tai unul sau două cuvinte pe pagină.  În rest, nu. Am manuscrisele adunate de treizeci de ani. Am o secţie întreagă din biblioteca mea, numai cu caiete unul lângă altul.  Scriu jurnal de la 17 ani. Aşa că sunt unul dintre puţinii autori care mai au manuscrise. – Sunteţi ca Neagu Djuvara, împotriva computerului? – Pe word nu se păstrează nimic. Doar jurnalistica o fac pe computer pentru că e mai rapid şi mai...

Mircea Cărtărescu – Aer cu diamante

Acum treizeci de ani, stînd noi, poeţi tineri şi furioşi, şi judecînd realitatea potrivnică, obidiţi de piedicile puse prin edituri nouă, corifeilor ei, ce ne dă-n gînd ideea? Să scoatem o carte-n regie proprie! O antologie din tot e mai bun, mai adevărat, mai modern în cultura română. Aţi prins şpilul? Noi eram ăia! Care «noi»? Păi, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu şi subsemnatul. Eram, care să mă-nţelegeţi, floarea lirică românească. E drept, ar fi trebuit să fie cooptaţi printre înainte-mergători, Matei Vişniec şi Magda Cârneci. Dar, cînd Traian şi Mircea i-au făcut o vizită de tatonare lui Matei, nu l-au găsit acasă (…). L-au aşteptat o oră, două, trei, s-au plictisit şi aşa a ieşit Vişniec din poveste. L-au ales pe «Nino» Stratan (…) După aia, ne-am gîndit că ne trebuie o copertă, ilustraţii şi o editură. Cu editura era simplu. (…) Mai rămîneau coperta şi ilustraţiile. Aşa am făcut cunoştinţă cu Tudor(ică) Jebeleanu. Tudor a fost cu ideile. El a inventat cimitirul de locomotive, din Giuleşti, unde ne-am căţărat pe biele-manivele pentru posteritate. El a compus paginile de gardă. El a şters şi a redesenat, pentru fiecare dintre noi, exasperat de pretenţiile unor filologi… Şi împreună cu el am pozat nişte litere de plumb, sustrase cu greu de la tipografie, pe care le-am potrivit pe o coală de carton ciocan şi le-am pozat ore de-a rîndul. Titlul era gata: Aer cu diamante.“ ( Florin IARU, Academia Caţavencu, octombrie 2010) De Mircea Cărtărescu Nimic De Traian Coşovei Aeorostate...

Mircea Cărtărescu – Travesti

„Eram mult mai sin­gur de­cât sunt acum, când sunt foarte sin­gur. Me­se­ria mea, pe atunci, era sin­­gu­răta­tea. Mi-o exer­ci­tam pe străzi­le galbe­ne şi prăfui­te ale Bucu­reş­tiu­lui, în car­tie­rele lui vechi, ne­cu­nos­cute de mine până atunci.” TRAVESTI „Travesti este şi povestea mea, şi povestea noastră. Ascultaţi-o, savuraţi-o, merită.” CLAUDIU BLEONŢ De acelaşi autor Vreau să-mi spui, frumoasă...