Matei Vişniec – Negustorul de începuturi de roman

Să nu fiţi uimit dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcţie de fantasmele dumneavoastră secrete

Matei Vişniec – Omul din care a fost extras răul

Dramaturgul Matei Vişniec revine pe „scena” editorială cu trei piese noi, de o tulburătoare actualitate

Matei Vişniec – Cafeneaua pas-parol

Scris în 1982, romanul lui Matei Vişniec avea să vadă lumina tiparului exact peste zece ani, într-o vreme în care vechea cenzură devenise o amintire. Probabil că nu anumite enunţuri şi nici substratul epic care putea fi considerat subversiv vor fi făcut ca publicarea lui să rămână un simplu deziderat, cât viziunile sumbre şi mai ales felul lui Matei Vişniec de a explora o lume demonizată, infernală, prinsă în mecanismele fatale ale vinovăţiei şi spaimei. În fond, dincolo de scriitură nemaiîntâlnită în proza românească, Cafeneaua Pas-Parol era mai mult decât un text esopic şi cu totul altceva decât o simplă parabolă a terorii. Această diluare şi dilatare a lumii, care înseamnă de fapt o desubstantializare a ei, face ca personajele să fie tot mai conştiente de propria-le precaritate, de existenţa lor virtuală. De aici frica, disperarea, căderea în alcool şi nebunia. Finalmente, fuga în niciunde. Nu numai că eroii se transformă în nişte mecanisme, dar ei ştiu că sunt simple personaje, abandonate de un autor care ar trebui să fie pedepsit pentru neputinţa de a le oferi un sens. Iată logica revoltei personajelor faţă de un autor neputincios pe care în cele din urmă îl şi ucid. Şi paralelismul acesta între autor şi Dumnezeu face el însuşi obiectul unor consideraţii în roman. Simultan, însă, acestui sens, identitatea autorului instituie şi o altă semnificaţie, mai degrabă complementară decât divergenţa, care deconspiră dimensiunea etică a romanului lui Vişniec. Order Cafeneaua pas-parol Preţ @ RON16,95 Qty: Adauga in cosul de...

Negustorul de începuturi de roman, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi

Negustorul de începuturi de roman, cel mai recent titlu semnat de Matei Vişniec, a obţinut Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia a XI-a. Negustorul de începuturi de roman,  se numără printre nominalizările Premiului pentru Proză al revistei Observator cultural. Premiul îi va fi înmînat autorului vineri, 25 aprilie, la ora 17.00, în cadrul festivităţii de premiere ce va avea loc în Aula „George Emil Palade” a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” Iaşi. Juriul, format din Alexandru Călinescu (preşedinte), Emil Brumaru, Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Antonio Patraş, Doris Mironescu şi Valeriu Gherghel, s-a reunit luni, 15 aprilie, pentru a vota titlul cîştigător. Titlurile finaliste pentru Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi: Un singur cer deasupra lor, de Ruxandra Cesereanu (Polirom, 2013), Kinderland, de Liliana Corobca (Cartea Românească, 2013), Amorţire, de Florin Lăzărescu (Polirom, 2013) şi Pata violetă, de Dan Miron (Polirom, 2013). Anul trecut, premiul i-a fost acordat Florinei Ilis, pentru romanul Vieţile paralele (Cartea Românească, 2012). Să nu fiţi uimit dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcţie de fantasmele dumneavoastră secrete. Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărţile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficţiune. Toţi vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoşi sau mai frustraţi dintre noi vor încerca, poate, să angajeze şi cîte o fiinţă umană căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate. Aceşti „cititoride profesie” – ei înşişi scriitori, la rîndul lor – vor fi atît de rari, încît vor cere să fie plătiţi foarte scump, iar uneori, chiar cu preţul vieţii. Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi – oraş fabulos, tăiat în două (inclusiv cimitirul) de o cale ferată care reprezintă...

Matei Vişniec – Negustorul de începuturi de roman

Să nu fiţi uimit dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcţie de fantasmele dumneavoastră secrete. Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărţile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficţiune. Toţi vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoşi sau mai frustraţi dintre noi vor încerca, poate, să angajeze şi câte o fiinţă umană căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate. Order Negustorul de inceputuri de roman Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries