Cameleoni, șerpi, nǎpârci și alte târât-Uri – impostURA, Marius Ghilezan

Daniela Sitar-Tăut Românul se lamenteazǎ. Polemizeazǎ. Vocifereazǎ. Acuzǎ forurile mondiale de discriminare. Suferǎ de mania persecuţiei. Reproșeazǎ mumei cǎ l-a fǎcut valah, și nu englez. Dǎ vina pe alţii. E mai preocupat de capra vecinului decât de soarta dobitoacelor proprii. Se-ntreabǎ, retoric de cele mai multe ori, care este cauza acestei perpetue tranziţii a neamului nostru. Şi se complace așteptând Marea Schimbare… Așa cum pe vremuri spera cǎ venirea americanilor va rezolva Totul. Unul dintre autorii preocupaţi de mecanismele de propagare ale furtișagului, mitomaniei, manipulǎrii și mistificǎrii de pe la noi e Marius Ghilezan. Hoţia la români sau ImpostURA sunt cǎrţile unui ins cerebral ce nu ne servește elitist lecţii de conduitǎ, nu pozeazǎ în puericultor etic și nici nu vitupereazǎ abaterile de la moralǎ. Observǎ, analizeazǎ, pune pe gânduri, deschizând lectorului pârghii meditative și chei etnopsihologice, prin care acesta este obligat sǎ descopere el însuși morala fabulelor relatate. Prin mici schiţe comportamentale, trimiteri la situaţii și persoane racolate din realitatea imediatǎ, jurnalistul-psiholog oferǎ o panoramǎ a societǎţii postdecembriste, în care cameleonismul și impostura devin substitute valorice, ocupând injust locul titularilor aflaţi în exil. Cinstea este o noţiune desuetǎ, rizibilǎ, iar principiile – instrumente calpe, demagogice, de manipulare verbalǎ a auditorilor. Demersurile condeierului sunt când deductive, când inductive, iar tonalitatea – fluctuantǎ: pesimism, optimism moderat, frustrare. Finalul, înveșmântat în nimb ipotetic-idealist, nu poate radia sentimentul de zǎdǎrnicie generat de stagnarea moravurilor românești, definitiv calcifiate în bizantinism. ImpostuUra (Corint, 2008﴿ este un volum inspirat din realitate. O incursiune în protipendada arivistǎ, în „lumea fiţelor” la care gazetarul a avut acces prin natura profesiei sale. Eseurile au un filon unificator, ce reiese mai mult sau mai puţin voalat din fiecare secţiune: o pledoarie subcutantatǎ pentru rectitudinea moralǎ, ca alternativǎ ﴾utopicǎ?﴿ a depravǎrii și oportunismului. Deseori, autorul intercaleazǎ amintiri din copilǎrie, școala primarǎ sau studenţie, material rememorativ ce motiveazǎ evoluţia ulterioarǎ, justiţiarǎ...

Marius Ghilezan – Hoţia la români

De Gabriel Daliș Românul din Hoţia la români – cartea lui Marius Ghilezan – este cel de toate zilele, atât de hoţ, încât ar fura şi pe datorie. Cu această convingere pare că autorul radiografiază şi deconspiră genetica hoţiei aşezate pe harta lumii ca o săgeată cu vârful înfipt în inima României. Hoţia e una cu supravieţuirea, cu moştenirea, e constituţională. Românul fură fără conştiinţă sau instinctiv, intuitiv, din şmecherie, din lene, din obrăznicie, din disperare, din eroism, fură că nu are ce face, că nu are cu ce altceva să se laude sau fură, pur şi simplu, din plăcere. Se delectează. Îşi tot caută ocupaţie şi nu găseşte. Cartea lui Ghilezan este Adevărul spus cu voce tare. Nu e ficţiune, ci diagnostic corect, corelat cu nevoia urgentă a unei operaţii legislative şi spirituale, în regim de urgenţă, a societăţii româneşti. Autorul nu situează adevărul la mijloc, ca în cunoscutul proverb anti-justiţie, deja parte a tradiţei noastre schizoidale de multe ori; el proliferează răspunsul tranşant, decisiv. Ghilezan înţelege mecanismele cangrenate ale unui sistem social praf şi pulbere de la început şi are curajul de a ieşi public o teză socială serioasă, de care cei mai mulţi se feresc afişând nobleţe. Dacă această carte ar fi tradusă şi promovată, Marius Ghilezan ar deveni singurul milionar român care învinge la propriu hoţia. O merită, mai ales ca scriitor. Order Hoţia la români Preț @ RON19,90 Qty: Adauga in cosul de...

Regele meu

Marius Ghilezan Bunica mea a cerut să fie servită în greaua trecere a vămilor cereşti cu un portret sub rever al unui domn, plin de mister. Prost educat şi lipsit de înţelegere, am crezut, la vârsta minciunilor de alţii mestecate, că domnul nu e decât un amant pe care eu, juvete,  aruncat în joc, n-am voie să-l mărturisesc. Urcat în pod, după comuniunea sa din groapă -dragoste, pe veci aşezată- am descoperit figura celui ales în pagini de sepia era Regele...

Primul Maraton de lectură: “Pasionanta zi a cărţii citite”

În weekend, în Aula Academiei Române, fundaţia Delta a organizat primul maraton de lectură de la noi. Timp de peste zece ore,  Călin Georgescu, Bedros Horasangian, Mircia Dumitrescu, Niels Schhneker, Irinel Popescu, Oreste Teodorescu, Alexandru TOCILESCU, Varujan Vosganian , Mircea Albulescu, Radu F. Alexandru, Gabriel Biriş, Dan Bordeianu, Constantin Bălăceanu-Stolnici , Marius Ghilezan, Andreea Vass,  Gheorghe Florescu şi Alex Todericiu au ţinut în priză audienţa cu texte din mari scriitori. Unii au preferat să citească din opera proprie, alţii mai modeşti din a altora. Tinerii de la De Moley, o organizaţie celebră în America, prezentă acum şi la Bucureşti au deschis şi închis reuniunea, în care Doru Braia a făcut un adevărat spectacol. Dacă Marius Ghilezan a citit din „Regele se închină şi ucide” a Hertei Muller, punând textul său despre patrie în antiteză cu proaspătul câştigător al Ordinului de Cavaler oferit de Cotroceni, Horia Roman Patapievici, Oreste Teodorescu a citit un eseu despre Cuvânt. A explicat foarte inteligent că omul este doar un coautor, creaţia a fost făcută de către o singură entitate. Politologul Alex Todericiu a fost cel care a adus Viena mai aproape de noi.Constantin Vişoianu a fost fananţatorul serii.  Ideea acţiunii în care s-a mai dat ici, pe colo şi la gioale, dar fără ca cineva să fie scos pe targă a fost a lui. A promis asistenţei că va mai recidiva cu una de poezie. A meritat...

Licuriciul

Pentru ca despotului să nu i se pronunţe numele i se spunea simplu Licuriciul avea palat păzit de grauri ciorile-i duceau trena de la genunchiul broaştei în paturi din harem corbii nu-i ciuguleau ochii pupau doar pulpana şi lăudau Mărita administraţie pădureaţă. La drumul mare, lotrii zeciuiau ca trântorii stupii în staul, guzganii dictau dreptul de a fi vită din foişor, unde nu mirosea balega apărători vegheau tecile de brusturi ca nu care cumva din ostilitate – şi prea multă libertate- să rânjească la parada lohiilor de pradă. De foame şi de viaţă grea viermuiau dobitoace printre grăunţe şi blana şi-o dădeau pe biruri şacalii – în pături conducătoare – organizau zapcimea întâiului sus pus. Muştele aveau imperiul lor şi fustele muşcau pământul sub apăsătoarea Sa luminăţie. O seamă de condori vegheau ca strălucirea să nu clipească roiuri de miere să curgă-n veselie cămărilor să nu le scadă gravitaţia prea binelui să-i crească imponderabilitatea nu cumva  felinele de companie să-şi piardă puterea de seducţie şi pofta de...