Cum i-a predat Gautier ştafeta tânărului Gauguin

Când zevzecii stângii uneau proletari în stradă, într-un Paris sub asediul militar, încoronat cu Les fleurs du mal, scriitorul hedonist dobora romantismul pentru a urca boema, sus în stal.   Vindecat de melancolie dar nu şi de bolile vieţii, la capătul visării, pe treapta urcării la  masa din Café Guerbois, îi organiza învăţăcelului, jucător la bursă şi pictor de ocazie, viitorul eliberării de idealism prin exotism în artă cu plăcere pentru ziua când el va fi doar simplă literă moartă.   Cuibăriţi în fum şi adânciţi în vorbărie, cei doi nu auzeau împuşcăturile aproape perfecte duelul de afară li se părea operă bufă sub plafonul îndeajuns de căzut nu-i interesa cum de departe Gambetta împingea monarhia pe scări, iar revoluţionarii de aproape urcau republica în podul indulgenţelor comunale. .   Sena era de departe albastră aproape închegată de sânge nobil, apăsaţi de gradena timpului cei doi făceau smintite schimburi de ştafetă, transfer de spirit aventurier, pentru depărtata apropiere prin artă.   Bătrânul recita: “Gitana Carmen: ten de smoală, păr abundent de abanos,” iar tânărul dobândea virtuţi.   tărâmul de extaz, linişte şi  artă aştepta magicianul cu o singură culoare.       După ani, sub un palmier, l-am lăsat pe Münchhausen, baronul de dincolo de chipul exagerării, printre Emailuri si camee, mi-am zis, stropit de picurii de sare, sub soarele impresionist la tegument, expresionist la fresca veşniciei, Gautier s-a întrecut pe sine, cred că plutesc în paradisul  lui Gauguin.     Fără lecţia de taină de sub acoperişul povârnit Café Guerbois-ul, salvat prin boemă, Pe plajă, dezbrăcat de platitudini, gândeam aşa: muritorul instruit la nemurire n-ar fi urcat aborigienii în înălţimi de frescă, sfinţi exotici De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm? o altfel de capelă sixtină.   Dacă n-ar fi iubit aventura, mai mult decât efemera-i viaţă, n-am fi ştiut “Arearea” -expresia bucuriei polineziene – sintetica lumii...

Gândurile unui prost

Nu am devalizat Bancorex. Nu am făcut afaceri cu statul. Nu am off-shore-uri. Nu mi-am „parcat“ măcar un milion de euro. N-am nici măcar patru case. „Ai fost degeaba în poziţii de comandă. Eşti un prost!“. Aşa mi-a replicat recent un confrate jurnalist, şef de gazetă. Şi nu am negat. Da, sînt un prost. Recunosc. Am crezut şi cred nu neapărat în bogăţia din ceruri. Dar bogat pentru mine înseamnă să ai 10.000 de volume citite, un grup de prieteni, un univers de valori, o familie sănătoasă, putere de a nu cădea în idolatrie şi forţă de a desţeleni răul din rădăcini. Aşa cum le ziceam pe vremuri la România liberă prietenilor mei întru idealuri, „dacă nu putem să le facem nimic, măcar să ne rîdem de ei!“, sînt convins că te poţi simţi mai confortabil cu tine însuţi şi dacă nu duci grija milionului din bănci. Sau din insule. Cunosc avuţi de-ai neamului. Bogătaşi ai tranziţiei. Le-a luat Dumnezeu minţile. Şi-au pierdut facultăţile mintale. Nu se mai judecă pe ei. Ci judecă lumea prin prisma valorilor lor. Şi, de aici, toată perversiunea. Mai citeşti? Înseamnă că eşti un prost ca şi mine. Nu te tratezi în clinici occidentale. Nu te uiţi la poşetele Armani. Nici la parade de stele de pe cat-walk. Ştii că Mozart nu e numai o ciocolată, iar Soljeniţîn, vreo piaţă din Praga. Că Jan Palach nu e fotbalist ceh, cum Dubcek nu a fost niciodată Ceauşescu. Ştii, la fel ca mine, că, dacă nu ar fi fost comunismul, poporul român gîndea şi se purta altfel. Omul de rînd ar fi avut o altă grilă de valori, diferită de grila de salarizare. Ai şi tu, ca şi mine, idiosincrazii psihice. Te prinzi repede şi te laşi sedus greu. Nu joci la poker sau la ruletă. Nu bei prin iarmaroace şi nu dansezi cu buricul gol,...

Andrew Davidson – Gargui

De Marius Ghilezan Garguiul e o piatră sculptată, cu figură diavolească, folosită ca streaşină la bisericile catolice. Feudalii considerau că ele protejează  omul de jos de rele, de stihiile naturii. Când am primit cartea cu acelaşi nume a canadianului Andrew Davidson, ştiam despre succesul de peste Ocean. Nu m-a provocat titlul, original, ce-i drept, ci succesul enorm al unui sinopsis, pe baza căruia a obţinut de la o editură americană peste două milioane de euro. În România, s-a organizat o licitaţie pentru drepturile de autor. Peste 20.000 de euro. M-am zbârlit şi am căutat chei de marketing în volumul de succes. Ştiam povestea. Dar nu credeam că scrierea poate fi atât de închegată, minuţios dăltuită, pe marginea unui subiect, în fond de piatră. Gargui e drama omului de succes, care crede că nimic nu-i poate frânge ascensiunea. Un personaj fără nume, găselniţă sugestivă a autorului, se bucură de admiraţia femeilor, fiind un porno-star. Tânăr fiind, călătoreşte cu maşina spre o destinaţie neprecizată. La un moment dat,  îşi varsă o sticlă de bourbon între picioare, se apleacă să o ridice şi se trezeşte cu roţile în sus, într-o stare: “ce doare ca dracu’”. Flama dintre picioare se transformă în incendiu. Arde de viu. Autorul descrie senzaţiile de parcă le-ar fi  trăit. Brusc, cititorul e băgat direct în iad: “Carnea începuse să se carbonizeze de parcă aş fi fost o fleică aruncată pe grătar şi mi-am auzit piele sfârâind, sărutată de flăcări.” Descrierile sunt macabre. De un realism grotesc. Încă din primele pagini, cartea te prinde. Te ţine în priză. Evident,personajul fără nume  ajunge inevitabil într-un spital de arşi.  Aici, povestea se lălăie. Prea multe amănunte, descrieri inutile, pasaje plictisitoare despre un mort cu ochii vii. De abia pe la pagina 80 cititorul este lămurit că organul i-a fost mistuit de foc. Cariera-i compromisă. Nu înţeleg de ce a trebuit să...

Rumänien auf Umwegen (România, într-un sens giratoriu), Herbert-Werner Mühlroth

Herbert-Werner Mühlroth s-a născut în 1963 la Jimbolia, a studiat germanistica, romanistica şi filosofie la Universitatea din Heidelberg şi la Freie Universität Berlin, obţinând titlul de Magister Artium şi activeaza ca autor liber-profesionist, traducător, publicist. Printre altele, a tradus în limba română romanul Die wunderbaren Jahre de Reiner Kunze şi a publicat primul Dicţionar român-aromân. În 2009 a apărut primul său volum de poezii, Nachtlaub, la Marien-Blatt Verlag, Lübeck. foto: Doina Uricariu şi Herbert-Werner Mühlroth „Was könnte die Gesellschaft erneut erschüttern, damit sie eine neue Chance zur Veränderung bekommt?“   I. Rumänien auf Umwegen Ich lande auf dem Flughafen in Bukarest. Nachdem ich das Flughafengebäude verlasse, sehe ich mich nach einem Taxi um. Ein Rumäne, den ich schnell als Roma identifiziere, hängt sich an mich und beschwört mich, sein Taxi zu benutzen. Wild gestikulierend vermittelt er mir, dass er eine Familie zu ernähren habe. Ich winke ab. Er lässt sich aber nicht abschütteln. Er verfolgt mich und redet pausenlos auf mich ein. Ich sage ihm, dass ich für die Fahrt bis zum Triumphbogen nicht mehr als  50 Lei (ca. 14 Euro) bezahlen werde. Er ereifert sich: „Die Benzinpreise sind schon wieder gestiegen, damit können wir nicht überleben (…).“ Ich sage ihm, dass er mit 50 Lei gut bedient wäre. Er schlägt die Hände vors Gesicht und lamentierte: „Mein Gott, dann müssen wir alle vor Hunger sterben.“ Der Flughafen von Bukarest ist bei den Taxifahrern sehr beliebt, denn da lässt sich gutes Geld machen. Grundlage dafür ist vor allem die Naivität der Neuankömmlinge. Hinzu kommt, dass die meisten einfach nur von hier weg und nicht belästigt werden wollen. Daher sind sie gerne bereit, überhöhte Preise zu bezahlen. Ich blicke um mich und kann auf die Schnelle keine bessere Möglichkeit ausfindig machen. Die Taxifahrer haben sich alle unter einander abgesprochen, sie gehören zu Cliquen, die sich möglichst autonom mit Fahrgästen versorgen....

Furtul ca promovare de carte

Andrei Ruse, noul coordonator al Reţelei literare, spune că a văzut o idee foarte mişto de promovare a unor titluri pe Book Express, care a prezentat un top 10 al celor mai furate cărţi din Librăria Britanică (sursa: The Guardian) – de unde până acum s-au evaporat misterios nu mai puţin de 9.000 de volume. Mai mult aici. Topul celor mai furate cărţi din librăriile...