Lucian Boia – Capcanele istoriei

De mai bine de douăzeci de ani, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX. S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei. „Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“ (Lucian BOIA) de acelaşi autor: Pentru o istorie a imaginarului Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre Tragedia Germaniei. 1914-1945 Mitologia ştiinţifică a comunismului Omul şi clima Tinereţe fără bătrâneţe Tragedia Germaniei. 1914-1945 Jocul cu trecutul Mitul...

Lucian Boia – Eugen Brote (1850–1912)

Despre agronomul, economistul şi publicistul Eugen Brote, care, ca fruntaş al Partidului Naţional Român din Transilvania, jucase un rol important în tratativele cu mişcarea naţională slovacă în perioada memorandistă şi care fusese proprietarul şi editorul ziarului transilvănean Tribuna, nu se ştia aproape nimic în anii 1970. Această uitare era cumva în logica destinului lui Brote, care a sfârşit ignorat de contemporanii săi, ruinat şi învins. Un tânăr istoric a decis să scrie o teză de doctorat despre acest om, pornind de la câteva informaţii disparate şi trebuind să se înscrie într-un cadru ideologic şi metodologic nu tocmai prietenos în acele vremuri. Rezultatul, concretizat şi într-un volum publicat cu sacrificii în 1974, dezvăluie marelui public un istoric cu o viziune de ansamblu niciodată coruptă de comanda politică. Confraţilor le dezvăluie un cercetător talentat, care, datorită subiectului şi metodei de investigaţie, era foarte apropiat de microistorie, direcţie de cercetare aflată abia la începuturile sale chiar în Occident. Astăzi, Lucian Boia, cunoscut ca promotorul istoriei imaginarului în România, a decis ca biografia lui Eugen Brote să apară, integral şi în forma genuină: nici mutilată de cenzura anilor 1970, nici revizuită în lumina noilor cercetări. Astfel, istoricul matur şi confirmat de opera sa îşi asumă, cu o desăvârşită onestitate intelectuală, o frumoasă şi exemplară scriere de tinereţe. „Cititor, peste decenii, al propriei mele cărţi, văd acum în ea, dincolo de informaţia istorică, în primul şi în primul rând, drama unei vieţi. Un om înzestrat cu felurite calităţi, cu darul incontestabil de a conduce şi de a înfăptui, a cărui ascensiune, aparent sigură, s-a frânt deodată, urmată de o prăbuşire iremediabilă. Din vina cui? A lui, a oamenilor, a istoriei… Din jocul imprevizibil al atâtor factori care, laolaltă, într-o înlănţuire a cărei finalitate ne scapă, alcătuiesc, ceea ce numim destin. Eugen Brote este povestea unui destin neîmplinit.“ (Lucian BOIA) de acelaşi autor: Sfârşitul Occidentului?...

Lucian Boia – Germanofilii

Lucian Boia, cu bine-cunoscutul său stil şi desfăşurând o demonstraţie fără cusur, risipeşte o altă iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda câtorva opinii divergente, îndeosebi în rândul oamenilor politici, o cvasiunanimitate în jurul „idealului naţional“, în sensul intrării României în conflict, împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei. Lectura sagace a presei din acea epocă, precum şi a altor documente, multe dintre el inedite, pe care istoricii „antantofili“ le-au ignorat cu bună ştiinţă, demonstrează că o parte însemnată a elitei politice şi intelectuale româneşti a avut o altă opţiune. Vom descoperi în „Germanofilii“ Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial carte cine au fost „germanofilii“, care le-au fost argumentele, cum au acţionat în timpul ocupaţiei germane şi cum au supravieţuit politic şi intelectual după triumful oarecum neaşteptat al adversarilor lor. de acelaşi autor: Franţa, hegemonie sau declin? Mitologia ştiinţifică a comunismului Omul şi clima Tinereţe fără bătrâneţe Tragedia Germaniei. 1914-1945 Jocul cu trecutul Mitul democraţiei Napoleon III cel neiubit Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit Order „Germanofilii“ Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial Preţ @ RON37,00 Qty: Adauga in cosul de...

Lucian Boia – Explorarea imaginară a spaţiului

Când oamenii de ştiinţă din secolul XX au demonstrat fără tăgadă că nici Luna, nici Marte şi nici vreo altă planetă din sistemul solar nu sunt locuite, şi nu sunt semne că în univers ar exista vreo urmă de civilizaţie, astrele şi-au mai pierdut din strălucire. De fapt, din mirajul pe care l-au creat încă din Antichitate, de când, şi înfricoşaţi, şi nerăbdători, oamenii îşi caută semeni în infinitul interstelar. Iar această contradictorie speranţă nu s-a manifestat niciodată mai intens ca în imaginarul sfârşitului de secol XIX. A investiga şi a descrie lumile din ceruri şi pe locuitorii lor cu înfăţişări ciudate şi totuşi umane nu mai era doar ocupaţia astronomilor, ci şi a unor scriitori cu un bun renume printre mulţii, foarte mulţii cititori ai epocii. Lucian Boia a cercetat cu minuţie produsele acestei febre a „celorlalţi“ publicate în nenumărate lucrări de popularizare a ştiinţei, romane şi reviste. Mai mult, şi-a completat incursiunea în imaginarul cosmic cu un splendid material iconografic înfăţişând marţieni de toate felurile, seleniţi zburători, peisaje venusiene, canalele de pe Marte, precum şi scenele apocaliptice ale unei imaginare invazii extraterestre. Astfel, cu umor şi erudiţie, a construit o fermecătoare istorie intelectuală a ideii de pluralitate a lumilor. „Tot căutînd ce nu e de găsit, am reuşit chiar mai bine decît dacă am fi găsit ceva. Miile de lumi şi de fiinţe inventate din toate piesele prin jocul imaginaţiei umane nu sunt cu nimic mai prejos, în ce priveşte bogăţia şi varietatea lor, decît lumile şi fiinţele adevărate. Am creat galaxii imaginare care participă la viaţa noastră. Ireale? Să nu ne grăbim cu o asemenea afirmaţie. Nimic nu e mai real, mai durabil, mai determinant decît imaginarul, vis colectiv al umanităţi.“ (Lucian BOIA) Order Explorarea imaginară a spaţiului Preţ @ RON34,00 Qty: Adauga in cosul de...

Lucian Boia – Istoriile mele

Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia. Order Istoriile mele Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »