Articole etichetate cu ‘Lucian Boia’

Lucian Boia&Eugen Stancu – Istoriile mele

autor:Ilă Citilă , 04.05.2012

Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia.


Lucian Boia – Capcanele istoriei

autor:Ilă Citilă , 30.04.2012

De mai bine de douăzeci de ani, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX. S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei.

„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“ (Lucian BOIA)

de acelaşi autor:

Pentru o istorie a imaginarului

Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre

Tragedia Germaniei. 1914-1945

Mitologia ştiinţifică a comunismului

Omul şi clima

Tinereţe fără bătrâneţe

Tragedia Germaniei. 1914-1945

Jocul cu trecutul

Mitul democraţiei

Napoleon III cel neiubit

Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit

Sku: DTYUI

Order Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 Preţ @ Lei39.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească

autor:Ilă Citilă , 26.01.2012

„Istoria a fost întotdeauna şi un instrument de putere. Cine stăpâneşte trecutul are şanse mari de a stăpâni şi prezentul. După 1989, condiţionarea opiniei publice prin istorie s-a dovedit a fi o constantă a strategiei Puterii, un mijloc cu atât mai abil, cu cât pentru cei mai mulţi este insesizabil. Societatea civilă trebuie să înveţe să se apere de «intoxicarea» prin istorie. Educaţia civică presupune nu numai tradiţionala valorizare de tip eroic a faptelor istoriei naţionale, ale cărei virtuţi identitare nu le contestăm; ea presupune şi asumarea critică şi responsabilă a propriului trecut, ca şi deprinderea «decodării» mesajului istoric, care, ca orice mesaj, urmăreşte «ceva».“ (Lucian BOIA)

de acelaşi autor:

Franţa, hegemonie sau declin?

Mitologia ştiinţifică a comunismului

Omul şi clima

Tinereţe fără bătrâneţe

Tragedia Germaniei. 1914-1945

Jocul cu trecutul

Mitul democraţiei

Napoleon III cel neiubit

Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit

Sku: ISTORIESIMIT

Order Istorie şi mit în conştiinţa românească Preţ @ Lei49.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre

autor:Ilă Citilă , 01.08.2011
Cartea profesorului Lucian Boia a apărut mai întâi în Franţa. Originalul savant, iniţiator al unei discipline, istoria imaginarului, ne surprinde, ne intrigă şi ne delectează încă o dată. Cum să nu te intereseze să afli cum şi în ce pliu al timpului istoric real au luat naştere legendele şi miturile cel mai larg răspândite? Invitându-ne la o lungă călătorie iniţiatică şi recurgând în permanenţă la exemple, autorul trece în revistă toate acele fascinante creaţii născute din mariajul fanteziei omeneşti cu istoria.

De la amazoane la extratereştri, de la cinocefali la mutanţi, de la sălbatic la supraom, fiecare exemplar e cercetat cu răbdare şi migală de pedant om de ştiinţă. Ironia fină şi verva sa bine-cunoscute nu lipsesc nici din această carte, pentru toate vârstele şi gusturile. Iar expediţia pe care ne-o propune ea reprezintă de fapt o descoperire a spiritului uman şi o incursiune în sufletele noastre.

„Omul diferit este un martor al istoriei, înregistrându-i cu fidelitate oscilaţiile, ca şi atitudinile schimbătoare ale spiritului uman. Este însă în acelaşi timp şi un martor al permanenţelor, punând în evidenţă unitatea şi continuitatea fundamentală care îi apropie pe oameni, indiferent de secol şi spaţiu de civilizaţie. Prin nenumăratele sale materializări, Omul diferit dovedeşte, în chip paradoxal, că omul real, creatorul său, deşi el însuşi mereu diferit, mereu altul, rămâne totuşi, în esenţă, acelaşi.“ (Lucian BOIA)

Sku: HDNDD

Order Între înger şi fiară Preţ @ Lei32.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Jules Verne

autor:Ilă Citilă , 01.05.2011

Mare creator de mituri, Jules Verne a devenit el însuşi un mit. Mulţi dintre admiratorii săi văd şi astăzi în el un profet al ştiinţei şi al lumii de mâine (ceea ce de fapt nu a fost). Interpretările privitoare la opera sa merg în toate sensurile.


Lucian Boia – Pentru o istorie a imaginarului

autor:Ilă Citilă ,

Sfîrsitul lumii, extratereştrii şi alte fantezii biologice, tentativă comunistă de reinventare a lumii, mitologiile istorice şi politice – iată câteva dintre temele tratate pâna acum de Lucian Boia.


Lucian Boia – Două secole de mitologie naţională

autor:Ilă Citilă , 15.01.2011

Naţiune, naţionalism, stat naţional: cuvinte atât de des pronunţate şi cu o puternică încărcătură simbolică şi emoţională. Dar ce înseamnă ele de fapt? Reflectă o realitate obiectivă, sau sunt mai curând expresia unei mitologii materializate? Definesc permanenţe, sau doar o fază istorică recentă pe cale de a se încheia? Lucian Boia îşi propune să răspundă la aceste întrebări în spiritul propriului său sistem de interpretare: o istorie în care imaginarul conduce jocul. Prilej de meditaţie asupra ultimelor două secole, marcate de o adevărată religie a naţiunii, dar şi prilej de bilanţ, acum, la începutul mileniului trei.

De acelaşi autor

Tinereţe fără bătrâneţe

Sku: UIUDJDNMDJ

Order Două secole de mitologie naţională Preţ @ Lei22.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Franţa, hegemonie sau declin?

autor:Ilă Citilă , 01.11.2010

În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină”.
Cercetând o multitudine de evenimente, de serii statistice revelatoare sau de aspecte semnificative ale peisajului cultural din Franţa, Lucian Boia scoate în evidenţă câteva constante ale drumului parcurs de la statutul de naţiune hegemonică a Europei la cel de putere de rang secund ocupat astăzi. Răspunzător de acest declin ar fi, potrivit autorului, un complex de cauze, între care tendinţa spre conservatorism social şi economic, pe care nici măcar Revoluţia n-a reuşit s-o schimbe, şi îndeosebi declinul demografic, început încă în secolul al XVIII-lea şi accentuat până într-o perioadă recentă, revirimentul actual venind cam târziu. Istoricul nu ezită să ducă analiza până în zilele noastre, încercând să facă o adevarată istorie a prezentului, în care, fără să formuleze predicţii, sondează avantajele potenţiale ale Franţei în contextul actualei crize economice internaţionale şi al mondializarii.

De acelaşi autor

Tragedia Germaniei. 1914-1945

Mitologia ştiinţifică a comunismului

Omul şi clima

Tinereţe fără bătrâneţe

Tragedia Germaniei. 1914-1945

Jocul cu trecutul

Mitul democraţiei

Napoleon III cel neiubit

Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit

Sku: FRANTABOISFVDS

Order Franţa, hegemonie sau declin? Preţ @ Lei27.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Tragedia Germaniei. 1914-1945

autor:Ilă Citilă , 01.10.2010

Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie“ a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta. Cartea acceptă întru totul lanţul de eşecuri politice, diplomatice şi militare de care însăşi Germania este responsabilă, oprindu-se în cele din urmă asupra ororilor nazismului. Nu acceptă însă canonul interpretativ dominant al istoriografiei postbelice potrivit căruia Germania ar fi avut în mod exclusiv vocaţia unui stat generator de război, totalitarism şi antisemitism. În această privinţă este poate una dintre primele iniţiative intelectuale europene care aminteşte că în istoria modernă a Germaniei au existat aceleaşi neajunsuri care s-au văzut şi la alte naţiuni europene de seamă: expansionism, militarism, rasism, democraţie neconsolidată. Nu în deficienţele structurale ar trebui căutată o explicaţie cauzală, ci pur şi simplu în înlănţuirea unor evenimente imparabile şi necontrolabile care, de la Bismarck la Hitler, duce către un deznodamânt nefericit, deci către o tragedie.

De acelaşi autor

Occidentul

Franţa, hegemonie sau declin?

Mitologia ştiinţifică a comunismului

Omul şi clima

Tinereţe fără bătrâneţe

Jocul cu trecutul

Mitul democraţiei

Napoleon III cel neiubit

Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit

Sku: TRAGGERMHC8F8JF

Order Tragedia Germaniei. 1914-1945 Preţ @ Lei19.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Occidentul

autor:Ilă Citilă , 01.08.2010

Cu o mie de ani în urmă, civilizaţia occidentală se desprindea anevoie din starea de anarhie provocată de căderea Imperiului Roman de Apus. Ce şanse avea această societate frustă de ţărani şi războinici, atât de departe de rafinamentul strălucitor al Chinei, al lumii islamice sau al Bizanţului? Aparent, nu prea multe. Şi totuşi, Occidentul a ajuns să cucerească lumea, a inventat civilizaţia tehnologică şi a schimbat destinul omenirii. În Occidentul, Lucian Boia înfăţişează cauzele multiple ale unui triumf nesperat, de la închegarea unui sistem agrar până la sensurile filozofiei creştine şi la mitul Progresului.

De acelaşi autor

Tragedia Germaniei. 1914-1945

Franţa, hegemonie sau declin?

Mitologia ştiinţifică a comunismului

Omul şi clima

Tinereţe fără bătrâneţe

Jocul cu trecutul

Mitul democraţiei

Napoleon III cel neiubit

Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit

Sku: OCCUZFGI78S7S

Order Occidentul Preţ @ Lei22.00

Zona livrare A


Lucian Boia – Mitologia ştiinţifică a comunismului

autor:Ilă Citilă , 06.03.2010

Ce a urmărit comunismul? Nici mai mult, nici mai puţin decât schimbarea lumii din temelii. Totul trebuia să devină altfel: societatea, omul, natura… Construcţie mitologică prin excelenţă, însă o mitologie care (în spiritul secolului al XIX-iea care a generat-o) s-a dorit a fi ştiinţă, şi numai ştiinţă, până în cele mai mici detalii. Legile istoriei îndeosebi („descoperite“ de Marx) păreau a fi marele aliat al comunismului: cum să greşeşti, când istoria îţi dă dreptate? Meritul lui Lucian Boia este de a fi adunat pentru prima dată diversele segmente ale imaginarului comunist, supunându-le unei interpretări de ansamblu. Apare astfel, în întreaga sa splendoare, scăldat în umor negru, seducătorul şi grotescul proiect, al cărui rezultat a fost exact opusul „viitorului radios“ pe care-l preconiza.

Sku: MITOLOGIA

Order Mitologia ştiinţifică a comunismului Preţ @ Lei22.90

Zona livrare A