Liviu Antonesei – Literatura, ce poveste! Un diptic şi câteva linkuri în reţeaua literaturii

Nonconformist, cum este şi autorul, volumul lui Liviu Antonesei oscilează între eseu, articol de ziar şi jurnal intim, nu din indecizie, ci din nevoia de a fi sincer şi liber. „Mobilul” acestor texte stă în cărţile care, o dată citite, au configurat un spaţiu al reacţiilor de lectură personale, o Biblioteca unde, foarte democratic, îşi dau întâlnire Dante, Borges, Miller, Durell, Kafka, Sartre, dar şi Ray Bradbury sau Amelie Nothomb. Cititor incorigibil – când inocent, când critic, dar obligatoriu implicat –, Liviu Antonesei transformă fascinaţia lecturii celorlalţi într-o scriere...

Emil Brumaru – Opere 2. Submarinul erotic

„Valeriu Cristea a identificat în literatură două tipuri de spaţiu: unul închis, al tihnei, al siguranţei, al familiarităţii depline cu ambianţa, şi altul deschis, al noutăţilor şi al primejdiilor. Luând în considerare această clasificare, Emil Brumaru poate fi considerat un poet al spaţiului închis. De fapt, nimeni nu a mai numit în literatura noastră cu o atât de intensă fericire deliciile domesticităţii. El imaginează acel uter paradiziac pe care George Bacovia, rătăcitorul nocturn pe străzi pustii şi lugubre, nu a putut niciodată – deşi a visat – să-l reconstituie. Este greu de crezut că, vreodată, cineva va reuşi să descrie un spaţiu mai intim decât cel descris de Emil Brumaru.” (Alex. Stefanescu) De acelaşi autor Opere 1. Julien ospitalierul Order Opere 2. Submarinul erotic Preţ @ RON59,95 Qty: Adauga in cosul de...

Premiul Nobel pentru Literatură 2011

Casa britanică Ladbrokes, cea mai credibilă sursă pentru pariorii din întreaga lume, a alcătuit şi anul acesta ierarhia scriitorilor favoriţi la premiul care va fi acordat de Academia Suedeză. Iată primii trei favoriţi: Poetul sirian Adonis Scriitorul suedez Tomas Tranströmer Japonezul  Haruki Murakami Pe lista publicată de Ladbrokes se mai află: Bob Dylan – Statele Unite Assia Djebar – Algeria Peter Nadas – Ungaria Ko Un – Coreea de Sud Les Murray – Australia Thomas Pynchon – Statele Unite Philip Roth – Statele Unite Nuruddin Farah – Somalia Mircea Cărtărescu – România Joyce Carol Oates – Statele Unite Amos Oz – Israel Bel Dao – China Lobo Antunes – Portugalia Satchidanandan – India Comarc McCarthy – Statele Unite John Banville – Irlanda Colm Tolbin – Irlanda Cine crezi că va cîştigătorul din acest an?    ...

Eugene Ionesco – A rupe tăcerea

„Sunt asemeni lui Iov, omul care, pierzând divinitatea, priveşte spre golul rămas şi numai înţelege nimic. Singura forţă ce-mi rămâne este refuzul. Refuzul de a mă supune, de a accepta să dau libertatea pe linişte, pe anestezie – acest pact modern cu diavolul pe care atâţia oameni din ţările oprimate îl fac pentru «a fi lăsaţi în pace»”(Eugene Ionesco) De acelaşi autor Teatru XI Order A rupe tăcerea Preţ @ RON17,00 Qty: Adauga in cosul de...

Rodica Ojog Braşoveanu – Letopiseţul de argint

Rodica Ojog Brasoveanu trimite cititorul cu secole în urma, atunci când la tronul Ţărilor Române se aflau înca domni pamânteni. Despre aceste vremuri vorbeste personajul cheie al cartii, Dimitrie Cantemir în letopisetul sãu „de argint”, asemenea acelor vremuri de atunci. Intrigi boieresti, comploturi, deghizari, lupte pentru tron, povesti de dragoste – toate acestea incita la lectura si atrag cititorul în misterul unei lumi de mult apuse. De acelaşi autor 320 de pisici...

« Older Entries Next Entries »