Potrivit soţiei lui Tolstoi, ideea de a scrie Sonata Kreutzer i-a venit autorului la sugestia unui prieten actor, care se afla în vizită. În primăvara anului 1887 se afla în casa scriitorului un muzician amator, care a cântat Sonata lui Beethoven. Momentul a adus în prim-plan idei vechi, pe care scriitorul le avusese cu ceva timp în urmă, legate de o intrigă în tablouri. Tolstoi şi-a plasat povestea şi personajele într-un tren, cu conversaţii care se dezvoltă spre adevărate polemici în legătură cu viaţa de familie şi căsnicie. După de a publicat Sonata Kreutzer, Tolstoi a fost acuzat că pledează pentru imoralitate. Sfântul Sinod a scris ţarului, moment care a coincis cu începutul decăderii lui Tolstoi în ochii Bisericii, şi care a dus în cele din urmă la excomunicarea autorului. Forţat de împrejurări, Tolstoi a scris un postscriptum, în care a încercat să explice vederile sale oarecum neortodoxe. În ceea ce priveşte nuvela Hagi Murad, Tolstoi a reuşit să creeze, fără mari dificultăţi, o atmosferă sumbră, încă de la prima pagină. Mândrul Hagi-Murad e un erou reţinut, plin de eleganţă, un luptător experimentat care a ieşit mai întotdeauna din capcanele cele mai dibace puse în cale-i de duşmani. Pare să nu aibă defecte. De data aceasta însă soarta lui stă sub semnul metaforei incipiente, a ciulinului retezat de căruţă. Şi, mai important, Tolstoi reuşeşte să dea naştere câtorva zeci de personaje excepţionale. Nu există, practic, nici un figurant în paginile cărţii: fiecare apariţie e fascinantă prin concreteţea trăsăturilor, fie că i se alocă zece rânduri ori un capitol, de la Ţarul Nikolai la cel din urma tătar de-al lui Murad. Şi, după cum remarca excelent Bloom, Murad e un Ulise înfrânt. De acelaşi autor Sonata Kreutzer şi alte...
