Leonid Andreev – Jurnalul satanei

Motivul iubirii unui nemuritor (în cazul de faţă, Satana) pentru o muritoare (frumoasa Maria, aşa-zisă fiică a lui Toma Magnus) aduce în discuţie latura romantică a scrierilor lui Leonid Andreev. Numai că Satana lui Andreev, comparativ cu Demonul lui Lermontov sau cel al lui Byron, este o demitizare modernă. Satana semnifică degradarea până la ultimele consecinţe a Demonului lermontovian. Pierzându-şi total grandoarea şi forţa, Satana este un învins al propriului ideal de iubire şi frumuseţe. În Jurnalul Satanei, „otrava mortală” se află în frumuseţea lipsită de conţinut a Mariei. Pierzându-şi iubita, Satana nu se mai poate întoarce de unde a plecat. Experienţa lui omenească este ucigătoare şi...

Carlos Fuentes – Crezul meu

Memorii? Autobiografie? Jurnal? Confesiune? Ce este acest Crezul meu pe care ni-l propune Carlos Fuentes la vârsta bilanţurilor? Un cocteil din toate acestea şi totuşi altceva. Fără doar şi poate, patronul literelor mexicane ne aruncã o provocare sub forma unui „abecedar” intim al gândurilor, meditaţiilor şi amintirilor sale de o viaţă. O carte-inventar sau o carte-promenad[ prin crezurile unui scriitor, care debuteazã cu Amistad (Prietenie), Buñuel şi Cinema şi navigheazã prin arhipelagul literelor alfabetului pânã la Wittgenstein, Xenofobie, Zebrã şi Zürich. Un excurs demn de tradiţia lui Montaigne, dar care are îşi creeazã propriul vehicul original,o specie inedită de autobiografie literară. „Crezul meu este indiscutabil genul de carte pe care cititorii îl îndr[gesc cel mai mult  personalã, idiosincratic[, mustind de anecdote proaspete şi citate ilustrative, bogată în digresiuni, lirică, sexy, deopotrivã surprinzãtoare şi înţeleaptã.” The Washington Post „Alternând amintiri personale şi reflecţii politice, comentarii literare şi emoţii din cele mai intime, scriitorul mexican compune o singularã şi fascinantã biografie intelectuală, în care ne sunt livrate cheile vieţii şi operei sale.” Magazine littéraire De acelaşi autor Jilţul...

Marcel Mathiot – Jurnalul unui bătrân amant

Marcel Mathiot: un învăţător de provincie, un nume necunoscut pâna la publicarea acestui jurnal, care a produs senzaţie la Paris în toamna lui 2008. Începând de la 16 ani, Mathiot, născut în 1910, a scris în fiecare zi a lungii sale vieţi o pagină de carnet, precedată de un titlu. După moartea lui, s-au gasit 60 de carnete, 21 600 de pagini, din care editorii au selectat însemnările ultimilor patru ani, combinându-le savant cu notaţii mai vechi. În aceşti ani (2000-2004), după ce îşi pierde soţia, diaristul redevine, cum spune el însuşi, „celibatar“. Însemnările lui dezvăluie o viaţă sentimentală şi sexuală uluitoare pentru un nonagenar. „Marcel aparţinea Iubirii în sine, pe care o declina sub toate formele ei, de la marea iubire cu Hélène până la iubirea-complicitate intelectuală cu Lili. Dar cel mai mult ne uimeşte – pe noi, «tinerii» cititori – iubirea carnală cu Mado“, spune Philippe Delerm în prefaţă. Jurnalul lui Mathiot nu se rezumă însă la confesiuni picante. El este mărturia gravă a unui om deosebit: epicurian, socialist romantic, „evitist“ (sunt propriile sale caracterizări), raţionalist şi ateu, dar nicidecum indiferent la suferinţa umană, fidel cititor al lui Montaigne, neconservator, ba chiar amator de schimbare, lucid, lipsit de prejudecăţi, tolerant, Marcel Mathiot pare a fi un „produs“ francez tipic. Având, în plus, ceva universal – şi rar: vocaţia fericirii. Poate că de aceea Marcel – veşnicul îndrăgostit, bătrânul amant – place femeilor şi place, de fapt, tuturor. Inclusiv cititorilor jurnalului său. „Capodopera lui Marcel Mathiot e modul în care şi-a folosit timpul“, spun editorii carnetelor. S-ar putea spune ceva mai mult: capodopera lui Marcel Mathiot e însăşi viaţa sa, traită exemplar, până la capăt. Şi consemnată, din fericire, în paginile de faţă. „Un document pasionant…“ (Le Nouvel Observateur) „O carte uimitoare, uneori la limita credibilului, o celebrare a sexualităţii la vârsta a patra, dar în acelaşi timp...

Kafka – Jurnal

În cazul meu se poate recunoaşte foarte bine o concentrare asupra scrisului. După ce mi-am dat seama că, din punct de vedere organic, scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a fiinţei mele, totul s-a precipitat în această direcţie, lăsând fără preocupare toate aptitudinile ce vizau[…] plăcerile sexului, plăcerea de a mânca şi a bea, bucuria meditaţiei filozofice şi a muzicii. Mi-am pierdut vlaga în toate aceste direcţii. A fost un lucru necesar, pentru că energiile mele, în ansamblul lor, erau atât de reduse, încât numai concentrate la un loc puteau sluji, într-o oarecare masură, scopului de a scrie. Franz Kafka Jurn De acelaşi autor Castelul Order Jurnal Preţ @ RON32,99 Qty: Adauga in cosul de...

Andre Gide – Jurnal (4 volume)

Premiul Nobel pentru Literatură, 1947 „pentru scrierile sale pline de înţelegere şi semnificative din punct de vedere artistic, în care problemele şi condiţia omului au fost înfăţişate cu o cutezătoare dragoste de adevăr şi o subtilă intuiţie psihologică” Jurnalul lui Andre Gide, prima traducere românească integrală, a fost efectuată după ediţia în două volume, din 1996, respectiv 1997, de la Gallimard, din colecţia „Bibliotheque de la Pleiade”, figurând cu numărul 54, ediţie la care au lucrat mulţi ani gideologii Eric Marty şi Martine Sagaert. În timp ce prima ediţie a jurnalului (1946) acoperea numai perioada 1939-1942, iar a doua ediţie – perioada 1889-1939 (primul volum) şi 1939-1949 (al doilea volum), ultima ediţie acoperă întregul traseu diaristic al scriitorului parizian, 1890-1925 (primul volum) şi 1926-1950 (volumul al doilea). De acelaşi autor Amintiri la Curtea cu...