Ian McEwan – Amsterdam

În 1998, romanul Amsterdam a fost încununat cu Booker Prize, cel mai important premiu literar britanic. Amsterdam poate fi citit ca o parabolă despre zădărni¬cia eforturilor omeneşti, despre prietenie, justiţie morală, creativitate, despre moarte. Structura narativă prea simetrică este estompată de ironia subtextuală şi de stilul când acid, când elegiac al relatării. „Ian McEwan, acest maestru al macabrului, îşi orchestrează suspansul cu precizie de ceasornicar. Răul puterii şi puterea răului sunt surprinse cu o răceală de oţel, într-un roman scris cu graţia unei feline.” (The Observer) „Având o intrigă diabolică, Amsterdam radiografiază, cu umor corosiv, întreaga societate contemporană —de la scandalurile adevărate sau false provocate de mass-media, la permanenta ameninţare a dreptului la viaţă personală, de la corupţia lumii politice, la amo-ralismul creatorului de artă.”(Le Nouvel Observateur) „Mai comic decât tot ce a scris Ian McEwan înainte, dar la fel de neliniştitor.” (The New York Review of Books) De acelaşi autor Grădina de...

Mika Waltari – Amanţii din Bizanţ

Amanţii din Bizant (1952), impresionanta frescă a ultimelor luni de dinaintea căderii Constantinopolului (1453) în mâna otomanilor, urmă­reşte tragica poveste de iubire dintre Ioannis Anghelos şi Anna Notaras, mândra şi nonconformista fiica a megaducelui Lukas Notaras.

Iain M. Banks – Paşi pe sticlă

Graham Park este îndrăgostit, dar Sara Fitch este o enigmă pentru el, o fiinţă de un mister pervers. Steven Grout este paranoic – şi este îndreptăţit să fie, pentru că ştie că ei vor veni după el, că există. Quiss, în castelul său fabulos şi ruinat, trebuie să joace jocuri interminabile şi imposibile şi să găsească un răspuns înainte să afle întrebarea. Un roman despre trei bărbaţi ale căror destine sunt sortite coliziunii. „Imaginaţia şi ambiguitatea sunt amprentele talentului său.” Sunday Express De acelaşi autor Spectrul lui Phlebas „Diabolic de inventiv şi inventiv într-o manieră diabolică.” Sunday...

Pauline Reage – Povestea lui O

Această capodoperă a erotismului, care a stârnit unul dintre cele mai puternice scandaluri literare ale secolului al XX-lea, nu s-a dorit a fi de la bun început o carte. Ci o simplă scrisoare de dragoste, o declaraţie violentă de erotism, redactată noaptea şi trimisă prin poştă, zilnic, destinatarului: povestea unei tinere femei care, din iubire, se oferă şi se supune celor mai rafinate, dar şi crude capricii ale amantului său. Timp de câteva decenii, autorul acestui text a rămas necunoscut: «O femeie nu putea scrie aşa ceva», a declarat Albert Camus. Trebuie să fie un bărbat. Pe lista de suspecţi au fost menţionaţi: Malraux, Montherland, Robbe-Grillet, Peyre de Mandiargues, Jean Paulhan. După ce obţine, în anul 1955, Prix des Deux Magots, «Povestea lui O» – până atunci refuzată de editori, respinsă de librari şi interzisă public pe «motiv de indecenţă» – devine un bestseller, vândut în milioane de exemplare şi tradus în peste 20 de limbi. François Mauriac condamnă cartea, Georges Bataille şi Graham Green o ridică în slăvi. Plăcere şi infern, erotism şi delir într-o carte unică: romanul unei vieţi, singurul roman scris de o autoare ce avea să-şi păstreze anonimatul până la vârsta de 86 de ani! «Cea mai îndrăzneaţă scrisoare de dragoste pe care un bărbat a primit-o vreodată.» Jean Paulhan «Paradoxul lui O … un martiriu în care călăul îi este complice victimei. Această carte trece dincolo de cuvinte, în măsura în care devine ea însăşi corp şi proiectează facinaţia erotismului într-o fascinaţie şi mai mare, cea a imposibilului.» Georges...

Filip Florian – Zilele regelui

De 10 Mai gândurile se îndreaptă întotdeauna spre regalitate, spre acea “legătură a unui neam cu Dumnezeu”. “Când unui popor i se ia regele, această legatură dispare,” spunea Liiceanu. E bine ca măcar o dată pe an să ne amintim de ce am avut şi ce am pierdut.Filip Florian în cartea “Zilele regelui” aduce prin scriitură un elogiu Monarhiei. Printr-un pitoresc al frazei şi o peisagistică multicoloră, cu o scriitură minuţios cizelată şi o fină ironie contemplativă, scriitorul ne trage direct în epoca “vremii în care râului Dâmboviţa i se pregăteau pe alte coli şi sub alte peniţe curgerea printr-o nouă albie, ca să nu mai inunde mahalalele.” Erau anii de început ai domniei lui Carol 1, cel care avea să pună temelie statului naţional modern. Din respect pentru statura cavalerului prusac ajuns pe tronul principatelor, autorul construieşte din dentistul său Joseph Strauss un personaj pitoresc. Dacă la înştiinţarea că-l va însoţi pe bunul său prieten, Carol, într-o călătorie, credea el, spre colonii, nu ştia unde e Bucureşciul, avea să-l descopere în voluptata sa, dar şi în înfundăturile nesfârşite, care urmau să fie reparate de eroul-civilizator. Povestea dinţarului cu pisic începe într-un bordel german şi se termină la Încoronarea regelui. Preţiozitatea stilului, scriitura frumoasă, miezoasă, plină de saft, îi dă valoare şi suplineşte lipsa firului epic. Pentru cei care se aşteaptă la tensiune, la conflict, nu vor găsi în cartea lui Filip Florian decât o melodramă cu cheie. Nu înţeleg ce căuta motanul Siegfried şi epistolarul său în şadoul cu erzaţ. Nu prea i-a ieşit autorului partea de SF din scriitura cu ghiare pe postavul scaunelor. Probabil a urmărit impresionarea iubitoarelor de feline. Herr Strauss se obişnuieşte – în cartea lui Florian – cu partitura locului, cu jocul paralelor şi al copeicilor. Avea să creadă că în principate “s-a pierdut noima banilor, ajungând să însemne recunoştinţă, loialitate, amor, afecţiune,...