Alexandre Jardin – Fiecare femeie este un roman

Mitomane, aventuriere, subversive, tandre, crude, pasionale… Un elogiu adus de Alexandre Jardin femeilor care, într-o formă sau alta, i-au făcut educaţia sentimentală. O galerie impresionantă şi diversă: mama – care domină ansamblul, Liberté – partenera lui speriată de căsătorie, o învăţătoare, o profesoară de matematică, o vecină, o autostopistă, o editoare, o vecină, iubite de o noapte… Nu-i rămâne decât să le asculte atent şi să înveţe de la ele plăcerea, curajul, luciditatea, fericirea. Sau nefericirea. Fiindcă fiecare femeie este un roman. „Jardin a înţeles prea bine: literatura începe atunci când îţi aminteşti mai ales de femeile pe care nu le-ai avut.“ (Le...

Bronislaw Baczko – Crimele revoluţiei franceze

Franţa intră într-o perioadă tulbure, marcată de o dilemă inedită: cum se poate opri Teroarea, instaurată de aceeaşi Convenţie cu şaisprezece luni în urmă, fără ca procesul ei să fie totodată unul al Revoluţiei inseşi; cum se pot ierarhiza răspunderile, deosebind între simplii executanţi şi autorii decretelor şi ordinelor, pentru a-i pedepsi pe adevăraţii vinovaţi; cum a fost cu putinţă ca Revoluţia, întemeiată pe doctrina Luminilor, pe ideea de libertate şi respectare a drepturilor omului, să eşueze în...

Paul Davies – Ultimele trei minute

Pentru viitorul foarte îndepărtat al universului se întrevăd două scenarii: diluarea într-o infinită beznă pustie şi implozia catastrofală, inversul big bang-ului din care s-a născut totul. Vom pieri deci – nu noi, fireşte, ci urmaşii noştri care vor avea probabil puţine trăsături umane – fie prin îngheţ, fie prin ardere. La prima vedere am fi tentaţi să spunem că universul e condamnat, iar odată cu el toate fiinţele. Această concluzie sumbră îşi găseşte în cartea lui Paul Davies un spectru larg de alternative şi nuanţări: poate că, deşi trăim într-o lume limitată în spaţiu şi timp, vom dăinui şi vom gândi nelimitat; poate că vom rezista la nesfârşit îngheţului hibernând tot mai mult; sau poate că universul însuşi nu e decât o parte dintr-o entitate mult mai vastă, iar urmaşii noştri vor putea crea alte universuri în care să evadeze. Oricum, nu e exclus ca, peste mii de miliarde de ani, soarta universului să depindă de fiinţele inteligente care îl vor popula. Departe de a dori să impună un final fericit, în Ultimele trei minute Paul Davies scrie povestea stranie şi tulburătoare a celui mai îndepărtat viitor...

Neagu Djuvara – Amintiri şi poveşti mai deocheate

Şi Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o… poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roşu!) pentru după moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Aşa că, după nu puţine şi nici uşoare exerciţii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat şi ne-a îngaduit să adunăm în volum cele patru poveşti risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveştile s-au îmbogăţit cu noi, spumoase şi irezistibil istorisite întâmplări. Ca şi Amintirile din pribegie, aceste Amintiri şi poveşti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa limbă română, e cea mai bună călăuză – şi, de astă dată, o călăuză mai pusă pe şotii şi dispusă la indiscreţii ca oricând. De acelaşi autor O scurtă istorie a românilor povestită celor...

Dan Goglează – Viaţa ca autosugestie

Dan Goglează are vocaţia esenţei, iar lucrarea pe care ne-o propune este un excelent exerciţiu de căutare a acesteia. Un obiectiv ambiţios, care are nevoie de concepte puternice, lipsite de ambiguitate şi perfect articulate. Aparent, noţiunea de „autosugestie“ nu pare a întruni aceste trăsături, deoarece percepţia cotidiană îi deviază semnificaţia în zona proximă celei de „autoamăgire“. Cu toate acestea, Dan Goglează ne oferă un veritabil spectacol ideatic dezvoltat în jurul conceptului de autosugestie, pe care îl înnobilează, căruia îi descoperă fundamentele şi pe care îl trece cu ingeniozitate argumentativă prin intersectările posibile ale vieţii umane cu mediul ei existenţial. Viaţa ca autosugestie este o carte profundă care, paradoxal, se citeşte uşor, deoarece cititorul se regăseşte spontan în argumentaţiile şi exemplele cu care autorul, un psihoterapeut cu experienţă, îl învăluie pagină cu pagină. (Conf. dr. Marian Vasile Popa, Universitatea din Bucureşti) Cartea lui Dan Goglează este o autoexprimare, o biografie introspectivă indirectă, o ilustrare a strategiilor interacţiunii şi cuceririi poziţiilor de viaţă, o reflecţie asupra rolului pe care-l are cuvântul în structurile psihice ca suport autoreferenţial. E cântarea Cuvântului care vindecă. Reflectând asupra monologului ca mod de construire a universului lumii omului, de obţinere a identităţii şi cunoaşterii de sine, el ne prezintă în fond spirala ascendentă a propriei evoluţii, de la tânărul plecat din Mândreştii Vrancei până la psihoterapeutul vizitat de căutătorii de sens (din vestul sau din estul Europei) şi la filozoful capabil să-şi conceptualizeze trăirile. E cartea unei autoprofeţii împlinite şi a acceptării originii. (Prof. dr. Adrian Neculau, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi) Viaţa ca autosugestie este o confruntare cu adevărul demitizat despre noi înşine, o descriere a psihologiei autocreaţiei sinelui şi o acceptare a fundamentului neurobiologic decisiv. Dan Goglează ne propune autocunoaşterea introspectivă într-un mod sugestiv, tipic psihoterapeutului care este. Cercul se strânge tot mai mult în jurul temei tratate, el reuşeşte să exprime curajos...