Maşina de scris a Hertei Müller era înregistrată la Miliţie, a lui Liiceanu, nu

Pe marginea termenului „Mitläufer” (cel care merge cu ei: tace, încearcă să nu iasă în evidenţă, nu deranjează pe nimeni, se face gri) pe care Herta Müller l-a folosit de curând în legătură cu Cărtărescu: Liiceanu a încercat să o dojenească usor, spunând ca nu toţi cei care au fost curaţi şi care n-au aprobat prin scrisul lor dictatura pot fi acuzaţi. „Nu vi se pare că ei au fost, tocmai prin scriitura lor curată, contra dictaturii?” Herta Müller a răspuns simplu: „NU”, în aplauzele sălii. Apoi au ajuns cu discuţia la aprobările necesare scriitorilor şi tuturor celor care aveau maşina de scris. Scriitoarea a spus că nicăieri nu s-a ajuns atât de jos, încât să declari maşina de scris. Liiceanu a zis că el nu a declarat maşina de scris niciodată. „Deci sunteti un disident…”, a spus Herta. Filosoful: „Probabil” Herta Muller, ironic: „Eu am declarat-o. Poate ca eu nu am fost aşa disidentă”… Liiceanu: „Poate…” Mulţumim Herta Muller, mulţumim...

Cum l-a umilit Herta Müller pe Liiceanu în public

Reportaj  de pe frontul de cuvinte Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, a declarat luni seara, la Ateneul Român, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, că nu şi-a dorit niciodată să devină scriitoare, ci a fost obligată să scrie pentru a înţelege ce se întâmplă cu viaţa sa. În aceeaşi seară de gală, scriitoarea germană de origine română i-a administrat lui Gabriel Liiceanu, probabil, cea mai usturătoare lecţie din viaţă. Poate că momentul de graţie va fi înregistrat în memoria colectivă ca începutul sfârşitului carierei unui intelectual ce se voia altceva decât este. Prin felul cum a încasat lovituri şi nu a ştiut să pareze demonstrează că inteligenţa sa nu e decât un element din registrul de propagandă. „Mie îm place mai mult să nu scriu” Ateneu, 27 septembrie 2010, ora 19.50 Gabriel Liiceanu îşi  scoate şcolăreşte notiţele. Tremurul din glas îi trădează emoţia. Pe scaunul ei, laureata Premiului Nobel pentru literatură are pumnii strânşi. Filosoful român propune o temă legată de patrie. Autoarea germană, cunoscută pentru obsesia ei legată de dezrădăcinare, ripostează, în arc: “Aş prefera cuvântul acasă. E cu mult mai mult şi puţin mai puţin”. Dar patria e limba, insistă amfitrionul de la Humanitas. “Sintagma a fost folosită prea des de emigranţii urmăriţi politic de naţional-socialişti”, precizează Herta Müller, întrebându-se, mai mult pentru sine: “Dacă limba-mi este duşmănoasă, la ce îmi foloseşte?” Tot ea îşi dă singură răspunsul, în aplauzele celor aproape o mie de participanţi: “’Patria este ceea ce nu poţi lăsa, dar nici nu poţi lua cu tine(…) Tâmpita asta de patrie vine cu tine. Nu scapi!” Gânditorul român incearcă să egaleze avansul, în partida de vorbe de pe ringul de la Ateneu: “Obsesiile dumneavoastră au fost şi ale altora.” Scriitoarea apreciază că aceia care afirmă că au fost ‘minoritari’ în timpul comunismului ar fi...

Securitatea loveşte şi fuge

Securitatea cea nouă şi cea veche l-a stigmatizat pe Oskar Pastior, punându-i pe frunte eticheta de informator. Un alchimist al cuvintelor, cum demult nu am mai citit (recomand Jaluzele deschise, jaluzele închise, apărută recent la editura ART), este pus la zid pentru un şantaj ordinar din vremuri apuse. Dosarul săunu ar fi apărut, dacă viaţa lui de gulag nu ar fi fost urcată pe postament literar de Herta Muller.  În Leagănul respiraţiei, poetul sibian este întruchipat în personajul Leo Auberg, un tânăr de 17 ani deportat într-un lagăr de muncă forţată. Dacă nu ar fi scris  laureata Premiului Nobel despre suferinţa acestui remarcabil prestidigitator al vorbelor, tovarăşii nu ar fi săpat în tenebre. Şi cât de mişeleşte au lovit, direct în presa germană, ştiind că autoare vine la Bucureşti. Nu întâmplător am lăudat editorialul lui Mihail Gălăţeanu care spune că Securitatea i-a dat Nobelul Hertei Müller Dacă nu ar fi ostracizat-o, poate autoarea nu ar fi dezvoltat aşa un complex al revoltei, în aproape 20 de cărţi. Aici a biruit şi hulita instituţie. În rest, apar doar anumite dosare, cele care convin serviciilor secretete. Ofiţerilor activi, foşti delatori ordinari, care colcăie prin administraţie, presă şi lumii afacerilor nu li se găsesc nici măcar o filă. Asta nu-i absolvă, pentru că vorba mea, timpul îi biruie pe toţi. HRISTOŞI SĂ FIŢI, NU VEŢI SCĂPA NICI ÎN...

Casa de pariuri literare nu e o casă de pronosticuri, ci doar o editură

Când dai din întâmplare peste un site de genul „Casa de pariuri literare„, gândul ţi se duce la brokeri, la licitaţii, la anticuri, nicidecum la o editură ce se naşte în vremuri de criză. Poate fi un_cristian e o garanţie, dar când vezi preţurile cărţilor Norei Iuga, recent apărute la Casa de pariuri… zici că oamenii ăştia, dacă nu sunt nebuni, sunt filantropi. Nici Dinu Patriciu cu a sa editură într-Adevăr nu a coborât cota de preţ aşa de jos. Şi unde mai pui că dacă dai 10 lei, pe două volume, semnate Nora Iuga, ai trei minute bonus de dialog telefonic cu poeta şi traducătoarea Hertei Müller. Curată binefacere. Să nu aud că aţi înroşit telefoanele cu Germania. Vine el şi impozitul pe convorbiri, de aia doar 3 min. În manifetul editorial se prezintă misiunea companiei de cărţi., Sloganul după care se conduce afacerea este: „Literatura română scrie pe mine“. Oricum inspirant nume au ales iniţiatorii Casei care nu e o casă, cum pariul literar nu e acelaşi ca-n fotbal, unde competitorii şmenuiesc rezultatele....

TAZ: România în criză/Naţionaliştii zămislesc antisemitismul

Articol despre presupusa asasinare a lui Eminescu de către evrei, apărut la 16 iunie 2010 în ziarul berlinez Tageszeitung (TAZ), autor William Totok (traducere: Doru Braia) : Secretarul general al ultranaţionalistului partid PRM acuză evreii de a-l fi omorât pe poetul Mihai Eminescu. Cu o asemenea instigare, încearcă în vremuri de criză să capteze alegători. Misterioasa moarte a lui Mihai Eminescu Fluturatul drapelelor este încă cea mai inofensivă formă de manifestare a naţionaliştilor din România. Mihai Eminescu (1850-1889), poet naţional al romantismului târziu, a fost omorât de evrei. Teza este reprezentată de secretarul general al Partidului România Mare (PRM), Gheorghe Funar. Cu ocazia comemorării a 121 de ani de la moartea lui Eminescu, Funar a organizat în oraşul transilvănean Cluj o conferinţă de presă, pentru a-şi anunţa spectaculoasa sa interpretare conspiraţionistă. Eminescu, arăta fostul senator al Parlamentului românesc şi promotor al naţionalismului, ar fi fost victima unei crime cu premeditare a evreilor. Acesta ar fi fost internat într-un spital sub pretextul unei boli mintale, i s-ar fi pus un diagnostic eronat şi ar fi fost declarat sifilitic. Apoi, medicul evreu Francisc Isack i-ar fi provocat „românului absolut” Eminescu moartea lentă, prin injecţii cu mercur. Crima este descrisă ca un act de răzbunare al duşmanilor străini. Aceasta, crima, nu ar fi fost altceva decât o reacţie la poziţia critică a Poetului Naţional faţă de umilirea etnică şi economică a poporului român de către evrei. În „Philippika” sa, publicată în întregime de cotidianul peremist Tricolorul şi de gazeta radicalistă de scandal Napoca News, Funar a somat „poporul ales” să-şi recunoască fapta, după ce, vreme de 121 de ani, a încercat să-l discrediteze pe Eminescu ca xenofob şi antisemit. Eminescu reprezintă simbolul suprem al naţionaliştilor din România, iar Garda de Fier îl venera prin scrierile lor programatice din perioada interbelică ca pe un „Apostol”. Eminescu susţinuse că evreii i-ar fi contaminat pe...