Horia Roman Patapievici, decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler

Filosoful Horia-Roman Patapievici, actualul preşedinte al Institutului Cultural Român, a fost decorat recent de Traian Băsescu, preşedintele României, cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler,  „in semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane, contribuind, pe această cale, la animarea vieţii intelectuale româneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei”, scrie în Monitorul Oficial. Au mai primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor – Categoria A „Literatura” scriitorii şi criticii literari Adriana Bittel, Doina Constantinescu, Gabriel Chifu, Cassian Maria Spiridon şi Ionel Mircea Vartic. Preşedintele Traian Basescu a oferit şi Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofiţer – Categoria A „Literatura” lui Adrian Alui Gheorghe, Dumitru Chioaru, Horia-Razvan Gârbea, Nicolae Oprea, Irina Poanta (Irina Petras), Gheorghe Pop, Silaghi (George Vulturescu), Adrian-Popescu Roman şi Alexandru Vlad. Acelasi titlu, în grad de Cavaler, tot la Categoria A „Literatura” a fost acordat următorilor scriitori: Adriana Babeţi, Leo Butnaru, Vasile Dan, Alexandru Dobrescu, Ion Bogdan Lefter şi Mircea Opriţa. În condiţiile în care Herta Müller a refuzat aceste Ordine, ce valoare mai...

Frustrările lui Gabriel Liiceanu, pe TVR

Nici n-a plecat bine Herta Müller din Bucureşti, ce mai freamăt, ce mai zbucium printre intelectualii ofuscaţi că nu li s-a recunoscut tăcerea din timpul comunismului – drept un act de „rezistenţă prin cultură” (poate fi un pleonasm) – de către distinsa doamnă, laureată a premiului Nobel pentru literatură şi intelectualii vizaţi au sărit să acuze. După ce Mircea Cărtărescu a publicat în Evz O nedreptate, Gabriel Liiceanu, pierzându-şi calitatea de editor al operelor scriitoarei de limbă germană, a simţit nevoia să dea o replică în lipsă pe canalul de casă al preşedintelui Traian Băsescu. Transcrierea integrală a monologului, aici! Total nepoliticos şi ireverenţios să faci public conţinutul unei discuţii private dintre Radu Filipescu (disident veritabil) şi Herta Müller, dar când frustrările te apasă, devii din intelectual public o simplă caţă…! Şi apropo….Gabriel Liiceanu nu s-a dezis de Traian...

La Berlin, premiera unui film despre Aktionsgruppe Banat

La Berlin a avut loc premiera documentarului „An den Rand geschrieben” – Scriitori germani, originari din Romania, in vizorul Securităţii”, semnat de Helmuth Frauendorfer şi Michael Baum. La eveniment a fost invitată şi Herta Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatura din 2009, una dintre protagonistele peliculei, informează Deutsche Welle. Au fost urmăriţi şi persecutaţi. Au încercat să-i convinga să colaboreze cu Securitatea.Îsi exprimau dorinţa de libertate prin literatură, atât cât era posibil într-un sistem totalitar şi se regăseau în muzica Beatles şi Rolling Stones. „Nişte nebuni de 20 de ani”, povesteşte autorul Richard Wager în film, „care s-au apucat să întemeieze Grupul de Acţiune Banat”. Sala de cinematograf a fost arhiplină la premiera documentarului „An den Rand geschrieben”, regizat de Helmuth Frauendorfer şi Michael Baum. Filmul abordează subiectul urmăririi de către securitate a scriitorilor germani din Banat şi evoluţia, în context, a literaturii de limbă germană în vestul României, în anii ’70 şi ’80. Regizorul prezintă viaţa autorilor, curajul lor de a se revolta, experienţele trăite de fondatorii Grupului de Acţiune Banat sub regimul comunist. Un contrast brutal între cultura şi politica de la acea vreme, revăzut din perspectiva prezentului. Protagoniştii filmului documentar relatează întâmplările prin prisma unui puzzle al trecutului, pus acum laolaltă şi redescoperit ulterior în dosarele Securităţii. Laureata premiului Nobel pentru literatură din 2009, scriitoarea  Herta Müller, autorii Gerhardt Csejka, Johann Lippet, Horst Samson, William Totok si Richard Wagner povestesc despre o tinereţe tulburătoare, dominată, pe de o parte de curaj, petreceri underground, baluri organizate în comunitatea şvabilor din Banat, cultura flower-power, dorinţa de a schimba ceva prin literatură şi, pe de altă parte, de teamă, urmărire şi arestări. Recunoaşteţi eleva de liceu? Cu ocazia premierei, fundaţia „Memorialul Hohenschenhausen”, dedicat victimelor comunismului din fosta RDG, a organizat o dezbatere pe tema influenţei pe care a avut-o infiltrarea poliţiei politice în România comunistă asupra vieţii şi...

Dan Pătraşcu Baba: „Ce nu vrea să ştie Manolescu”

Ştim cu toţii că săptămâna trecută scriitoarea Hertha Müller s-a aflat în România, prilej cu care la Ateneul Român a avut loc un dialog între ea şi Gabriel Liiceanu, eveniment care s-a bucurat de o asistenţă numeroasă şi de o mediatizare pe măsură. Am citit astăzi un articol scris de Nicolae Manolescu referitor la prestaţa Hertei Muller care m-a lăsat năuc. Şi totuşi, la o analiză mai profundă a circumstanţelor, nu este nimic surprinzător. Dar să vedem ce spune Manolescu despre Hertha Muller: Un mesaj, nu doar răutăcios, ci şi incorect. Herta Müller îl transmisese şi cu alte ocazii, deşi nu cu audienţa din 27 septembrie. Mesajul consta în criticarea fără menajamente a comportamentului românilor în anii dictaturii comuniste şi a lipsei de atitudine civică a scriitorilor. „Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat … Nu mă mir că aceşti oameni nu vor să spună că dictatura a fost o crimă, şi-ar pune în discuţie propriul trecut”, a afirmat ritos Herta Müller. Adevărul este că oamenii din toate dictaturile „s-au aranjat” mai mult sau mai puţin. Regimurile comuniste au durat decenii şi trei sau patru generaţii au fost nevoite să caute moduri de supravieţuire. Eventual să emigreze şi să critice dictatura de la distanţă, cum a procedat Herta Müller însăşi. Cât timp s-a aflat în România, a tăcut, chiar dacă, vorba ei, s-a „enervat”; de solidarizat, nu s-a solidarizat cu disidenţii, fatalmente minoritari în toate dictaturile (reproş pe care îl face acum majorităţii românilor), ba s-a „aranjat” şi ea cum a putut, nerefuzând de exemplu un premiu literar acordat de UTC. Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Consiliului Naţional de Acreditare Titluri şi Diplome Universitare de pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, membru de vază al Comisiei Tismăneanu, profesor doctor la Universitatea Bucureşti, director al revistei „România literară“, comentator sportiv la „Evenimentul...

Batista Herthei Müller

Bedros Horasangian Hertha Müller  este o scriitoare germană care a luat Premiul Nobel. Întâmplarea vieţii ei – nu a fost o opţiune anume, precum limba în care scriem sau pe cine iubim – a fost faptul că s-a născut în România. Acest detaliu i-a călăuzit destinul. Apoi totul a venit de la sine. Şi deportarea celor apropiaţi şi a conaţionalilor ei ( subiect practic necunoscut marelui public român, care ştie doar ce au făcut fasciştii nemţi, nu şi suferinţele îndurate după război de sute de mii de civili etnici germani nevinovaţi) copilăria ei din Banat (n.1952, Nichiţdorf) în anii dogmatismului stalinist, şcoala, anii plini de privaţiuni într-un univers familial minoritar, într-o Românie în plin proces de instaurarea a puterii populare. Acei ani ai lui G.G.Dej ( Ana, Luca şI cu Dej/bagă spaima în burghezi), în care o copilă se formează şi vede lumea cu proprii ei ochi. Deportările din Bărăgan, viaţa de zi cu zi, lipsuri, teroare, frică, foame, suspiciuni, apoi sudiile unversitare, copilul devine adolescent, vin alte gînduri, lecturi, emoţii şi sentimente. Eşti şi nu eşti singur. Tu şi ceilalţi. Cine e bun şi cine e cel rău? Descoperi asta pe propria piele. A fi exclus şi aruncat, centrifugat pe orbite marginale, asumarea ratării, dar şi revolta internă. Hertha Müller  declară în dialogul cu scriitorul – etichetarea, pe zi ce trece mai apăsată şi asumată, îi aparţine – Gabriel Liiceanu de la Ateneul Român că ea nu a vrut să devină scriitoare! A vrut să ducă o viaţă normală, într-o lume anormală. S-a simţit injosită şi umilită de tot ce i s-a întâmplat. De la şicanările securităţii – în anii în care nu era de joacă cu organele şi orice anchetă se lăsa, dacă nu cu cafteală sau arestări, măcar cu ceva ameninţări…- pînă la aroganţa funcţionarului public. Că era vânzător de Alimentară sau funcţionar cinovnic de Primărie...