Herta Müller: „Guvernarea USL, o piesă cu pungaşi”

Scriitoarea Herta Müller, laureată a premiului Nobel, critică dur, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, guvernarea USL, pe care o definește drept „o piesă cu pungași”. Ea nu este o apropiată a intelectualilor lui Băsescu. Cum l-a umilit Herta Müller pe Gabriel Liiceanu în public „Este fără rușine ceea ce face la București așa-numitul regim social-democrat. De fapt, sunt rămășițele partidului comunist, care vrea să-i protejeze pe cleptocrații din rândurile sale”, spune Herta Müller. Ea afirmă că statul de drept a fost golit de conținut, instituțiile importante sunt umplute cu „soldați de partid”, iar timpul este dat înapoi. Ea consideră că „tentativa de manipulare a listelor electorale și amenințările la adresa judecătorilor de la Curtea Constituțională sunt doar vârful icebergului în această piesă cu pungași („Schurkenstuck”). „Pe ăștia îi doare în cot de țară” („Denen ist das Land scheissegal”), apreciază Herta. Ea nu-l uită nici pe premierul Ponta, amintind că acesta și-a plagiat mari părți din doctorat, că s-a „împodobit” cu un titlu universitar care nu există  și apreciind că a fost „socializat” de regimul Ceaușescu. Herta Müller mai crede că, pentru regimul de la București, ceea ce s-a întâmplat în Ungaria a fost o lecție, învățând de acolo cum se anulează o democrație. Scriitoarea germană, născută în 1953 la Nițchidorf, în regiunea Timișoara, a primit premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009. În 1987 a fost nevoită să emigreze în Germania, după ce ani întregi a fost urmărită de securitate și, după 1982, i s-a interzis chiar să mai publice. Citiţi mai mult: Herta Muller, în Der Spiegel: „Așa-numitul regim social-democrat” de la București este fără rușine > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Herta-Muller-Aa-numitul-regim-social-democrat-de-la-Bucureti-este-fr-ruine-998586.html#ixzz2E1lf4QC6...

Expoziţie dedicată Hertei Müller, la Muzeul Nobel: Pandantivul rece al vieţii

Expoziţia „Pandantivul rece al vieţii” care se deschide marţi 2 octombrie la Muzeul Nobel din Stokholm cuprinde o colecţie de documente, imagini şi videoclipuri din viaţa Hertei Müller şi din cercurile literare în care aceasta a activat. Acestora li se adaugă câteva manuscrise originale din cărţile scriitoarei şi exemple de poezii pe care laureata Premiului Nobel le-a creat folosind cuvinte şi imagini tăiate din ziare şi reviste. Expoziţia este completată de documente extrase din dosarul de urmărire întocmit de fosta Securitate pe numele Hertei Müller. Muzeul Nobel este situat în capitala Suediei, Stockholm, în aceeaşi clădire cu Academia Suedeză şi Biblioteca Nobel. Instituţia îşi propune să ofere informaţii despre Premiul Nobel, laureaţii acestuia şi despre viaţa fondatorului premiului, Alfred Nobel (1833-1896). Muzeul, inaugurat în primăvara anului 2001, la 100 de ani de la acordarea primelor Premii Nobel, organizează expoziţii, proiecţii de film, spectacole de teatru şi dezbateri pe teme de ştiinţă şi...

Herta Müller continuă să denunţe crimele Securităţii. Roland Kirsch o altă victimă?

Sâmbătă, 4 decembrie la ora 23:35 pe TVR1 În ziua de 1 decembrie, la orele prânzului,  TVR a programat într-un anonimat total reluarea interviului Eugeniei Vodă luat Hertei Müller din cadrul emisunii „Profesioniştii”. Laureata Premiului Nobel a declarat că ea nu crede că prietenul lor, Roland Kirsch, (Kirsch =cireaşă în limba germană), s-a sinucis aşa cum autorităţile au parafat actele de deces înmânate suspect de rapid familiei sale în mai 1989, refuzând autopsia. În dosarul ei de urmărire de la CNSAS, a mai precizat cu această ocazie, nu apare deloc personajul de parcă nici nu ar fi existat pe pământ. Deşi era un inginer la un abator, frecventa casa în care locuia Herta Müller, împreună cu Richard Wagner, care ulterior i-a devenit soţ. Mai mult la insistenţele postrevoluţionare ale celor din AktionsGruppe Banat de care s-a apropiat deşi mai mică decât majoritatea membrilor, Radu Tinu, adjunctul Securităţii, a declarat că nu ştie despre existenţa acestui om. Vezi, aici! Deşi au trecut două decenii de la moartea sa, familia caută în zadar să elucideze crima. La aceiaşi emisiune, Herta Müller a mai spus că există mărturii ale vecinilor cum că în seara evenimentului s-au auzit voci din apartamentul unde locuia tânărul de atunci. Nu numai cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului ar trebui să ia act de acuzaţia formulată de laureata Premiului Nobel, ci şi procurorii. Crimele parcă nu se prescriu atât de repede. Probabil criminalii sunt azi mari oameni de afaceri. Măcar de le-am şti numele. Sâmbătă, 4 decembrie la ora 23:35 pe TVR1 se reia emisiunea. Oare se va găsi cineva, dintre cei obişnuiţi cu petiţiile către preşedinte, să sesizeze public autorităţile asupra acestei grave acuzaţii? În finalul cărţii „Regele se închină şi ucide„, autoarea afirmă că individul care era pus să o ucidă înainte de 1989, fiind arestat de autorităţile...

Nicolae Manolescu recunoaşte că face parte din generaţia expirată

Interviu pentru blogul Istodor. Partea întâi: despre Herta Müller Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? iată parte din întrebările puse criticului literar, președintelui Uniunii Scriitorilor și ambasadorului român la  UNESCO, într-un cuvînt, omului Nicolae Manolescu, pe blogul lui Istodor. Istodor: Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Manolescu: În bună măsură, da. Ceea ce nu înseamnă că romanele și eseurile ei sunt lipsite de valoare, ci doar că juriul suedez a avut acces, așa zicând, la valoarea lor prin intermediul problematicii și ideologiei lor politice. Istodor: Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? Manolescu: Evident, nu. Istodor: Am ascultat-o. N-are în genă sămânță de compromis. Ați ascultat-o cu adevărat? Nu se temea de nimic. Manolescu: Mă tem că, dintre noi, nu eu sunt cel care n-a ascultat-o cu adevărat. Faptul că H.M. nu se teme de nimic, nu e în chestie. Nici că are sau nu are în genă sămânță de compromis. Obiecția mea este că face judecăți generale, interzise de logica elementară, fără nuanțe, și, destule, în necunoștință de cauză. În definitiv, H.M. a cucerit publicul de la Ateneu prin câteva prejudecăți care l-au flatat. Istodor: Ați reacționat. S-a văzut astfel această reacție: dom’le, dar ce vrea Manolescu, să i se recunoască dizidența? Manolescu: Când am pretins eu a fi fost disident? Am spus, într-o emisiune de T.V., prima în direct după ani buni, imediat după 22 decembrie 1989, că n-am fost, și că regret că n-am fost, disident, alegând calea rezistenței prin cultură la care astăzi strâmbă din nas unii tineri care ne consideră o generație expirată. H.M. ar fi vrut să luăm arma în mână și să ne batem cu puterea. Cu excepția ei, firește, fiindcă era minoritară. Mă mir că un scriitor talentat și inteligent ca ea confundă literatura...

Şi de n-o fi cu Banat, grupul Hertei Müller era unul marxist european

Reprezentanţii Grupului de Acţiune Banat, din care a făcut parte şi Herta Müller, prezenţi zilele acestea la Bucureşti, au mărturisit despre anii de început ai carierei lor, prin ’70, când mult trâmbiţata deschidere a lui Ceauşescu  i-a făcut să se coaguleze într-o mişcare de idei. Emil Hurezeanu, moderator al reuniunii din Rotonda MNLR, unde puţină lume a fost prezentă, a descris grupul ca unul de stânga europeană, chiar marxist. William Totok a şi recunoscut că amicii săi din copilărie aveau afişe cu Che Guevara.  Managerul cultural al grupului, Gerhardt Csejk, a povestit cum s-au constituit şi de unde  a venit numele. Un ziarist sibian de atunci, scriind despre tinerii poeţi timişoreni, i-a definit drept un grup de acţiune, chiar dacă, sub influenţa germană, ar fi fost mai degrabă un grup de lucru. Încercând să-i definească orientarea ideologică, a mărturisit clar stânga, între progresism şi modernism. Fiind tineri liiceni, la acea vreme de aşa zisă deschidere, au colindat toate şcolile germane din Banat. Vorbeau despre lucrurile ce interesau generaţia lor, plete, fumat etc. La un moment dat, Richard Wagner (viitorul soţ al Hertei Müller), elev în clasa  a X-a, a provocat o temă tabu acelor timpuri: trecerea frontierei. După ce Nikolaus Berwanger,  editorul noii publicaţii apărute la Timişoara, „Neue Banater Zeitung„, a început să le prezinte opera, Bucureştiul germanistic, reprezentat de Paul Schuster, i-a promovat. Influenţa lor creştea în rândul tinerilor de etnie germană şi nu numai. Securitatea a inflitrat cenaclul în care activau, Adam Müller-Guttenbrunn. La Editura Kriterion din Bucureşti a şi apărut volumul colectiv: Vânt potrivit până la tare (foto). Tot acolo avea să apără şi Niederungen (Plaiuri moi), în 1982, a lui Herta Müller, dar retrasă imediat de pe piaţă. După nici doi ani de activitate, cenaclul a fost închis de organele statului de atunci. Fiecare a acţionat ulterior individual, majoritatea plecând în Germania în jurul anilor...