La Berlin a avut loc premiera documentarului “An den Rand geschrieben” – Scriitori germani, originari din Romania, in vizorul Securităţii”, semnat de Helmuth Frauendorfer şi Michael Baum. La eveniment a fost invitată şi Herta Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatura din 2009, una dintre protagonistele peliculei, informează Deutsche Welle.
Au fost urmăriţi şi persecutaţi. Au încercat să-i convinga să colaboreze cu Securitatea.Îsi exprimau dorinţa de libertate prin literatură, atât cât era posibil într-un sistem totalitar şi se regăseau în muzica Beatles şi Rolling Stones. “Nişte nebuni de 20 de ani”, povesteşte autorul Richard Wager în film, “care s-au apucat să întemeieze Grupul de Acţiune Banat”.
Sala de cinematograf a fost arhiplină la premiera documentarului “An den Rand geschrieben”, regizat de Helmuth Frauendorfer şi Michael Baum. Filmul abordează subiectul urmăririi de către securitate a scriitorilor germani din Banat şi evoluţia, în context, a literaturii de limbă germană în vestul României, în anii ’70 şi ’80.
Regizorul prezintă viaţa autorilor, curajul lor de a se revolta, experienţele trăite de fondatorii Grupului de Acţiune Banat sub regimul comunist. Un contrast brutal între cultura şi politica de la acea vreme, revăzut din perspectiva prezentului.
Protagoniştii filmului documentar relatează întâmplările prin prisma unui puzzle al trecutului, pus acum laolaltă şi redescoperit ulterior în dosarele Securităţii. Laureata premiului Nobel pentru literatură din 2009, scriitoarea Herta Müller, autorii Gerhardt Csejka, Johann Lippet, Horst Samson, William Totok si Richard Wagner povestesc despre o tinereţe tulburătoare, dominată, pe de o parte de curaj, petreceri underground, baluri organizate în comunitatea şvabilor din Banat, cultura flower-power, dorinţa de a schimba ceva prin literatură şi, pe de altă parte, de teamă, urmărire şi arestări.
Cu ocazia premierei, fundaţia “Memorialul Hohenschenhausen”, dedicat victimelor comunismului din fosta RDG, a organizat o dezbatere pe tema influenţei pe care a avut-o infiltrarea poliţiei politice în România comunistă asupra vieţii şi operei scriitorilor germani din Banat. La eveniment au fost invitaţi şi protagoniştii filmului documentar.
Deschiderea a fost făcută de preşedintele fundaţiei, Dr. Hubertus Knabe, moderator fiind Ernest Wichner, în prezent director al Literaturhaus Berlin şi unul dintre membrii fondatori ai Grupului de Acţiune Banat.
toţii că săptămâna trecută scriitoarea Hertha Müller s-a aflat în România, prilej cu care la Ateneul Român a avut loc un dialog între ea şi Gabriel Liiceanu, eveniment care s-a bucurat de o asistenţă numeroasă şi de o mediatizare pe măsură. Am citit astăzi un 
Bedros Horasangian Hertha Müller este o scriitoare germană care a luat Premiul Nobel. Întâmplarea vieţii ei – nu a fost o opţiune anume, precum limba în care scriem sau pe cine iubim – a fost faptul că s-a născut în România. Acest detaliu i-a călăuzit destinul. Apoi totul a venit de la sine. Şi deportarea celor apropiaţi şi a conaţionalilor ei ( subiect practic necunoscut marelui public român, care ştie doar ce au făcut fasciştii nemţi, nu şi suferinţele îndurate după război de sute de mii de civili etnici germani nevinovaţi) copilăria ei din Banat (n.1952, Nichiţdorf) în anii dogmatismului stalinist, şcoala, anii plini de privaţiuni într-un univers familial minoritar, într-o Românie în plin proces de instaurarea a puterii populare. Acei ani ai lui G.G.Dej ( Ana, Luca şI cu Dej/bagă spaima în burghezi), în care o copilă se formează şi vede lumea cu proprii ei ochi. Deportările din Bărăgan, viaţa de zi cu zi, lipsuri, teroare, frică, foame, suspiciuni, apoi sudiile unversitare, copilul devine adolescent, vin alte gînduri, lecturi, emoţii şi sentimente. Eşti şi nu eşti singur. Tu şi ceilalţi. Cine e bun şi cine e cel rău? Descoperi asta pe propria piele. A fi exclus şi aruncat, centrifugat pe orbite marginale, asumarea ratării, dar şi revolta internă. Hertha Müller declară în dialogul cu scriitorul – etichetarea, pe zi ce trece mai apăsată şi asumată, îi aparţine – Gabriel Liiceanu de la Ateneul Român că ea nu a vrut să devină scriitoare! A vrut să ducă o viaţă normală, într-o lume anormală. S-a simţit injosită şi umilită de tot ce i s-a întâmplat. De la şicanările securităţii – în anii în care nu era de joacă cu organele şi orice anchetă se lăsa, dacă nu cu cafteală sau arestări, măcar cu ceva ameninţări…- pînă la aroganţa funcţionarului public. Că era vânzător de Alimentară sau funcţionar cinovnic de Primărie din cine ştie ce comună. Toate aceste mizerii s-au adunat într-o absolventă de filologie care nu a apucat să predea la vreo catedră universitară sau liceu de prestigiu, ci a ajuns să lucreze într-o mizeră fabrică, Tehnometal, din Timişoara. Mai ţinem minte cum era şi cu repartiţiile? Şi cu criteriile de repartizare? Uităm repede. Şi cam mult.
Pe marginea termenului “Mitläufer” (cel care merge cu ei: tace, încearcă să nu iasă în evidenţă, nu deranjează pe nimeni, se face gri) pe care Herta Müller l-a folosit de curând în legătură cu Cărtărescu: Liiceanu a încercat să o dojenească usor, spunând ca nu toţi cei care au fost curaţi şi care n-au aprobat prin scrisul lor dictatura pot fi acuzaţi. “Nu vi se pare că ei au fost, tocmai prin scriitura lor curată, contra dictaturii?” Herta Müller a răspuns simplu: “NU”, în aplauzele sălii. Apoi au ajuns cu discuţia la aprobările necesare scriitorilor şi tuturor celor care aveau maşina de scris. Scriitoarea a spus că nicăieri nu s-a ajuns atât de jos, încât să declari maşina de scris. Liiceanu a zis că el nu a declarat maşina de scris niciodată. “Deci sunteti un disident…”, a spus Herta. Filosoful: “Probabil” Herta Muller, ironic: “Eu am declarat-o. Poate ca eu nu am fost aşa disidentă”… Liiceanu: “Poate…”
Reportaj de pe frontul de cuvinte
Securitatea cea nouă şi cea veche l-a stigmatizat pe Oskar Pastior, punându-i pe frunte eticheta de informator. Un alchimist al cuvintelor, cum demult nu am mai citit (recomand 
Când dai din întâmplare peste un site de genul “
Articol despre presupusa asasinare a lui Eminescu de către evrei, apărut la 16 iunie 2010 în ziarul berlinez Tageszeitung (TAZ), autor William Totok (traducere: Doru Braia) : 
Editura Humanitas trăieşte mai mult din acumulările anilor în care intelectualitatea era avidă de cunoaştere şi mai puţin din prezent. Încă mai are cititori fideli. Mai vinde Noica, Pleşu, mai nou Pillat. Mulţi cumpără cărţi de la această editură că e trandy. Există bucureşteni care au în biblioteci “Orbitoarele,” dar nu le citesc, sau cărţi ale lui Horia Roman Patapievici, fără a şti ce conţin ele. Sigur că Neagu Djuvara, atât de tonicul scriitor mereu tânăr, nu face parte din generaţia nouă, pe care venerabilul Liiceanu nu o vede. A avut ceva scriitori tineri. Pe unii i-a promovat, precum Ioana Pârvulescu, iar pe mulţi i-a abandonat. Ce se mai ştie de trio-ul Mosora, Gavriluţiu, Rudoiu? Ultimul a mai publicat, dar în alte părţi.
Din Niţchidorf s-a ridicat o flamă.
Recomandat de bookiseala.ro
