Giovanni Papini – Gog

De Alexandru Cristian

Giovanni Papini – Gog

De Alexandru Cristian Viața, cunoașterea, puterea, îndemânarea unui om sunt nimic în rapot cu experiențele trăite de el. Un om puternic, celebru,  trebuie să povestească ceea ce a trăit. Astfel este un veșnic egoist,  iar din viața sa rămâne nimic și cenușă.    Excentricul miliardar Goggins,  sau  mai pe scurt Gog,  este plictisit de moarte. Tot ceea ce are în viața aceasta i se pare nefolositor. Nimic nu poate compensa plictisul și tristețea pe care o are. Trebuie să-și învingă cumva această pornire. Călătoriile și întâlnirile cu diverși oameni sunt cel mai bun panaceu. Oare așa să fie într-adevăr? Având resurse nelimitate Gog decide să încerce să sprijine muzicanți, artiști avangardiști, o fabrică de poezie, soteriologia- știința eliberării, o societate ce luptă pentru moralitatea supremă, o nouă religie Egolatria, Filomania- o nouă filosofie. Uimit de absurditatea unor propuneri Gog se orientează spre oameni. Pentru a scăpa de acest spleen existențial va investi în oameni. De aceea cheltuie foarte mulți bani pentru  a cunoaște o pleiadă de oameni celebri Lenin, Gandhi, Freud, Edison, Einstein, Shaw, Wells și în cele din urmă pe nemuritorul Conte de Saint- Germain. Mirat de credințele acestor oameni dar și de neverosimila duplicitate a unora,  Gog propune ca toți să purtăm măști. Așa ne-ar fi mai ușor să ne ascundem adevăratele trăiri. Totuși ceva îl nemulțumește pe Gog, de ce viața omului este așa de insignifiantă. Cerul nu e altceva decât o pânză sinistră, pe care citesc în fiecare noapte sentința nulității mele iremediabile, concluzionează Gog. Miliardarul este convins că tot ceea ce face civilizația occidentală este să îndobitocească oamenii, să-i abrutizeze, să-i înstrăineze. În conversațiile sale Gog remarcă ușurința  ipocriziei și a falsității. Revoltat acesta subliniază că visul de aur al modernismului este nivelarea universală. Pentru că nu vrea să fie nimic înt-o formă indefinită de societate modernă  Gog este veșnicul revoltat, veșnicul disident al...

Giovanni Papini – Diavolul. Note pentru o viitoare diabologie

„Despre Diavol s-au scris sute de volume. N-aş fi avut îndrăzneala de a mai scrie încă unul dacă n-aş fi sigur că volumul meu este diferit de toate celelalte. Diferit ca intenţie, diferit ca spirit, diferit, măcar în mare parte, ca metodă şi conţinut. Ca să spun esenţialul chiar de la început, cred că pot afirma că aceasta este prima carte despre Diavol scrisă de un creştin în sensul cel mai profund al creştinismului. Mi-am propus în special, mânat de un sentiment de caritate şi milă, să studiez, eliberându-mă de prejudecăţi şi de rezerve, următoarele probleme: adevăratele cauze ale răzvrătirii lui Lucifer (care nu sunt cele în care se crede de obicei); adevăratele relaţii dintre Dumnezeu şi Diavol (mult mai cordiale decât se crede); posibilitatea ca oamenii să încerce să-l facă pe Satana să revină la condiţia sa iniţială eliberându-ne pe noi toţi de ispita răului.“ (Giovanni PAPINI) Order Diavolul. Note pentru o viitoare diabologie Preţ @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

Giovanni Papini – Povestiri stranii

Povestiri stranii este un volum reunind douăzeci şi două de proze scrise de Giovanni Papini în prima tinereţe. El a fost alcătuit de autor însuşi în 1954, cu doi ani înainte de moarte, ca un soi de privire retrospectivă asupra vastului ocol care i-a fost viaţa. „Povestirile din acest volum au fost scrise în primii ani ai secolului. Ca atare, arată multe semne ale tinereţii şi îndeosebi mania noutăţii până la extravaganţă, a paradoxului până la absurd, a răsturnării până la delir. Există, de asemenea, multă candoare alături de frenezia intelectualistă; în plus, există, ici-colo, o lipsă de prejudecăţi a unui moralist naiv, care uneori se salvează în comic şi în satiră. ªi, în sfârşit, există, dacă nu mă înşel, puţină poezie.“ (Giovanni PAPINI) „Continui să-l iubesc pe Papini întreg, aşa cum e. Cred că nu e mai mare elogiu – pe care îl poţi aduce unui scriitor – decât acela de a mărturisi că îl iubeşti întreg, deşi te despart de el şi ideile, şi tensiunea temperamentală, şi criteriile religioase sau morale. Înapoia acelor treizeci de volume se află un om revoltător de viu şi de întreg. Miile de cărţi pe care le-a citit nu l-au schimbat. Ideile pe care le-a promovat şi le-a abandonat pe rând nu l-au secătuit. Opera vastă pe care a scris-o nu a izbutit să-l fixeze, să-l oprească pe loc, să-l predea complet istoriei moarte. […] Papini nu poate scrie «capodopere». Este şi va rămâne el însuşi în orice pagină scrisă şi, dacă citeşti numai o parte, rişti să nu înţelegi nimic, să crezi că acest geniu fără pereche este un simplu «literat».“ (Mircea ELIADE) „Povestirile din prezentul volum – adevărat inventar de răspunsuri la întrebări ce-l frământă dintotdeauna pe om – îşi păstrează prospeţimea intactă, dovadă a faptului că temele eterne şi scrisul inspirat conferă capodoperei perenitate…“ (Mihai BANCIU) Order Povestiri stranii...

Giovanni Papini – Un om sfârşit

Romanul autobiografic Un om sfârşit, publicat în 1912, este cea mai cunoscută lucrare a lui Giovanni Papini. Cartea realizează un portret al intelectualului măcinat de convingeri contradictorii şi de o profundă dezamagire în faţă mediocritaţii din jur, căreia îi opune o atitudine critică sş lucidă, dar sfâşiată de angoase. Este confesiunea uluitoare a unei personalităţi complexe, de un egocen­trism maladiv, însă scrisă într-o maniera impresio­nantă, cu inteligenţă şi deplină onestitate. Stilul vehe­ment şi incisiv al lui Papini, bogat în imagini şi cultivând cu voluptate paradoxul, surprinde şi pro­voaca cititorul, care recunoaşte în scriitorul italian unul dintre acele spirite veşnic neliniştite, aflate într‑o perpetuă...