Premiul Nobel pentru Literatură, 1972 De Ovidiu Dima “pentru scrierile sale, care datorită sintezei dintre cuprinzătoarea perspectivă panoramică asupra epocii sale şi fineţea artei sale scriitoriceşti au contribuit la o renaştere a literaturii germane” Operele mari ale umanităţii sunt cele care nu au ancore în timp. Proaspete, pline de miez, asezonate cu adevăruri naturale, pot fi consumate de orice generaţie. Heinrich Böll a reuşit prin “Opiniile unui clovn” să se elibereze din “O tempora, o mores!”. Prin descrierea vieţii lui Hans Schnier, de fapt o romanească apologie a unei ratări, maestrul german al scrisului, printr-o sinceritate debordantă, dă o smetie cu mănuşa de mătase unei lumi a banilor, a intereselor politice şi a prejudecăţilor legate de infailibilitatea familiilor de condiţie. Romanul pare a fi o hologramă. Scris în urmă cu o jumătate de secol este de o debordantă actualitate. Din orice unghi găseşti realitatea. Printr-o tainică şi fină convexitate, epicentrul povestirii triste a unui clovn ieşit din pâine respinge cutumule sociale din jur: producerea banilor, importanţa şcolii şi nevoia de profesionalism. Povestea lui Hans Schiner este a unui om trist. Părăsit de cuncubina sa, rămas fără contracte, uitat de familie, ne învaţă ce mare preţ are o marcă, adică jumătate de euro. Printr-o scriitură simplă, directă şi acroşantă, Böll ne provoacă să gustăm acea melancolie profundă, sinceritatea debordantă şi ironia cea mai grosolană, a unui personaj care supravieţuieşte, indiferent de CDU sau SPD (cele două partide mari ale Germaniei) şi în afara canoanelor bisericii catolice. Clovnul pare a avea ce nu au ceilalţi: timp, suflet şi răbdare. “Eram mort de oboseală, aveam dureri de stomac şi de cap şi stam atât de încordat în spatele fotoliului, încât genunchiul începuse să mă doară şi mai tare. În spatele pleoapelor închise îmi puteam vedea faţa, aşa cum o cunoşteam din oglinda miilor de ore de antrenament, cu desăvârşire imobilă, machiată cu...
