Eugen Simion – Tânărul Eugen Ionescu

Ce datorează Eugène Ionesco lui Eugen Ionescu? E tema cărţii mele. M-am ferit, dar nu ştiu dacă am reuşit să mă ţin totdeauna de cuvânt, să trag spuza pe turta literaturii române. Cred însă în mod sincer că formaţia intelectuală a lui Eugène Ionesco s-a făcut în cultura română. A trăit aici, în exil – cum zice el – între 13 şi 33 de ani, cu o pauză de doi ani (1938-1940), când a stat în Franţa ca bursier, a citit (nu numai în limba română, evident), a comentat cărţile pe care le-a citit, a pus în discuţie toate modelele, le-a contestat, a urmat generaţia sa, apoi s-a despărţit, în fine, n-a rămas niciodată, el, ca individ, în afara discursului critic. A definit obiectivitatea în critica literară ca o formă organizată a subiectivităţii şi a susţinut totdeauna că, înainte de a fi Altul, Eu este el însuşi, irepresibil, inconturnabil. în Nu şi în eseurile ce urmează experimentează o formă de critică literară pe care, după o formulă mai nouă, am putea o numi, după modelul „ego istoriei”, ego critică. Un discurs, cu alte vorbe, în care subiectul (locutorul) nu se predă niciodată obiectului, subiectul este totdeauna pe locul...

Eugen Simion – În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor

Cele aproape două sute de pagini adăugate, prin această ediţie, la prima serie a dialogurilor publicate la începutul lui 2004 au fost „vorbite“ şi scrise pe parcursul unui an şi jumătate. Recitite, mi-au dat nedezminţit convingerea că mesajul lor este fundamental. De la temele confesorului, deloc risipitor cu agoniseala intimităţilor sale, dar foarte generos cu sensul lor exemplificator, la temele oamenilor, ale României şi ale lumii de azi, mărturisirile acestea au o forţă spirituală care răzbate dincolo de temperanţa, echilibrul şi farmecul de o simplitate clasică a discursului. Mereu în actualitatea sa şi a umanităţii, Eugen Simion se construieşte ori de câte ori cei doi vectori existenţiali se inter- sectează. Iar asta se întâmplă aproape tot timpul: întâmplări cu dezamăgiri şi elanuri înnoite, cu pierderi şi plenitudini, cu apăsări şi serenităţi dinamice. În toate trebuie să fie un sens, iar un intelectual autentic este dator să-l afle şi să-l transmită celorlalţi prin ceea ce trăieşte, prin ceea ce spune, prin ceea ce face. Nu cu trufie, nici cu suficienţă sau cu aerul extrateritorialităţii spirituale cum intelectualul român a făcut-o adesea în ultimele două decenii — un sens fără sens — ci cu convingerea că e al tuturor şi că e de folos, că poate răni pentru că poate să vindece, că nu trebuie să umilească, ci să dea nădejde şi să construiască. Este ceea ce văd eu în omul Eugen Simion şi ceea ce cred că vor vedea şi cititorii acestor dialoguri din „ariergarda avangardei“. Şi mai cred ceva. Alături de opera critică a lui Eugen Simion se află o alta, la fel de înaltă: exemplul intelectual şi moral pe care îl întruchipează. ANDREI GRIGOR Ianuarie 2012 Order În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor Preţ @ RON38,00 Qty: Adauga in cosul de...

Eugen Simion – Convorbiri cu Petru Dumitriu

E.S.: M-a interesat şi continuă să mă intereseze destinul acestui mare scriitor care a părăsit o literatură şi îşi găseşte greu locul în alta, pe măsura talentului său. Continuă să fie obsedat de împărăţia frigului şi, iată, împărăţia îl marginalizează. (…) „Pe ce lume sunt?“ se întreabă el. Într-o lume, oricum, în care toate se amestecă şi se complică. Petru Dumitriu l-a aflat în exil pe Dumnezeu şi Dumnezeu l-a salvat de câteva ori. Îl va salva, oare, până la sfârşit? Este întrebarea pe care şi-o pune în mai multe rânduri prozatorul şi la care, în cele din urmă, tot el va trebui să răspundă… Nu şi-a pierdut credinţa în literatură. Continuă să scrie, are proiecte, scrisul rămâne pentru el un mod de existenţă. Mă întreb dacă există, în fapt, o altă cale pentru un scriitor adevărat… P.D.: Mie îmi place viaţa ca să muncesc, să iubesc şi să fiu iubit. Vorbind de iubire în sensul cel mai larg, în care, de exemplu, e cuprinsă prietenia. Da, să iubeşti oameni care au trăit, oameni de pe vremuri, creaţii omeneşti. Deci în sensul ăsta iubesc în multe feluri şi sunt iubit aşa cum sunt eu, acela care sunt. Din cauza asta moartea, pentru mine, e un lucru cumplit şi detestabil, dar îl recunosc, îl constat. Este soarta noastră şi cât sunt eu de creştin…, prost creştin… nu sunt un bun creştin… dar sunt un creştin care se roagă şi-l iubeşte pe Dumnezeu şi îl iubeşte pe Isus Cristos — Dumnezeu-Fiul — şi un om care se roagă Sfântului Duh şi lui  Dumnezeu-Unul şi Trei… aşa cum sunt, am mari îndoieli în ce priveşte moartea. Eu nu ştiu dacă viaţa continuă în vreun fel sau reîncepe. Nu ştiu dacă există o înviere. (…) Poate că teama de moarte e şi ea o eroare. Poate că ne înşelăm şi crezând că murim...

Esteticul nu se poate desprinde de morală

Doina Uricariu Cred că anul acesta două jurii au dat un grav semnal privind starea morală a României, declinul valorilor și confuzia letală a ierarhiilor, priorităților și recompenselor din spațiul românesc. Indiferent de valoarea excepțională sau peste medie a cărților publicate de Ioan Groșan și Ioan S. Pop, dacă aș fi făcut parte din juriul asociației scriitorilor și cel care l-a încoronat pe Poetul- Omul Anului, aș fi votat împotriva acestor premieri și aș fi argumentat cu voce tare, pe față, de ce nu votez.Este aberant să te ascunzi după dicotomia care desparte creatorul de om și faptele scriitorului de faptele scrise ale turnătorului. Voi continua această pledoarie și.. vehement, vă asigur și fără nici o invidie.Președintele juriului trebuia să ia atitudine clară, așa trăim în același ghiveci călugăresc de decenii și lăsăm să treacă un singur model, derizoriul, demagogia, delațiunea, devălmășia, dictatura nimicului și nimicniciei. Or fi fructele frumoase , ce dacă sunt viermănoase… Nu discut cât de mari sau de excepționale sunt cărțile. Cu siguranță au apărut în anul 2011 sau 2010 volume peste aceste evenimente textuale.dar să premiezi doi scriitori într-un an care au dosare de colaboratori ai Securității este jenant, descalificant și pentru juriile premiatoare și pentru autorii care au făcut o continuă campanie de victime de parcă le-ar fi pus Securitatea pistolul la tâmplă.  Știu ce înseamnă presiunea securității asupra generației mele și a promoțiilor de scriitori debutanți după anii 70. Refuzai, puteai fii șef de promoție, adio burse internaţionale, catedră, posturi de funcţionar, doctorate, funcţii…dar puteai refuza. Trebuia să refuzi. Dacă n-ar fi fost arivismul, părerea că ești bun și e păcat de tine să nu ieși în față. Scuze peste scuze.Și o șleahtă de consolatori în jur, grăbiți să șteargă… rănile conștiinței turnătorului. Vă rog să verificați câți scriitori nu au ratat croaziere internaţionale, călătorii pe banii Uniunii, după 90 și înainte...

Eugen Simion – Limba şi Literatura Română. Cls. a IX-a

Aprobat cu OMEdC Nr. 3886 din...

« Older Entries