Leonid Andreev – Jurnalul satanei

Motivul iubirii unui nemuritor (în cazul de faţă, Satana) pentru o muritoare (frumoasa Maria, aşa-zisă fiică a lui Toma Magnus) aduce în discuţie latura romantică a scrierilor lui Leonid Andreev. Numai că Satana lui Andreev, comparativ cu Demonul lui Lermontov sau cel al lui Byron, este o demitizare modernă. Satana semnifică degradarea până la ultimele consecinţe a Demonului lermontovian. Pierzându-şi total grandoarea şi forţa, Satana este un învins al propriului ideal de iubire şi frumuseţe. În Jurnalul Satanei, „otrava mortală” se află în frumuseţea lipsită de conţinut a Mariei. Pierzându-şi iubita, Satana nu se mai poate întoarce de unde a plecat. Experienţa lui omenească este ucigătoare şi...

Aurelia Marin – Albul miresei care se vedea în oglindă

Versurile Aureliei Marin atesta o certă înzestrare poetică, recogniscibile în sensibilitatea lirică şi în capacitatea sugestivă. Indiferent de tematica lor, poemele au o mişcare hieratică, repetitoare şi promiţătoare în acelaşi timp. Atmosfera lor este, în genere, învăluitoare, pregnantă, insinuantă.` (Mircea Martin) Albul miresei care se vedea în oglindă este a cincea carte de versuri a Aureliei Marin. Firesc ar fi să punem în textul nostru de recomandare spre lectura o scurtă istorie a experienţelor poetice ale autoarei şi să ne folosim de acest demers în decodificarea mesajului din acest volum de poezie. Dar ar fi vorba doar de o opţiune mai mult sau mai puţin orgolios-critica, pentru că poezia Aureliei Marin se articulează, esenţial, pe formele pe care le capătă propria identitate în faţa unor experienţe umane ce tentează limitele. În fond, identitatea este, dacă nu tema, problematica centrală a poeziei ei. Order Albul miresei care se vedea în oglindă Preţ @ RON8,90 Qty: Adauga in cosul de...

Paul Bogdan – Arevahar

Paul Bogdan transformă proza sa autobiografică in… teatru, iar în acest caz oferă ample indicatii de regie, mai ample decât acţiunea în sine, minimală şi metaforica (poetică), care însă nu pot fi puse în scenă decât pe calculator, aşa cum se procedează cu probele tehnice ale unor clădiri sau maşini, experimentate şi continuu refăcute pe monitoare complexe. Astfel, autorul realizează în premieră, cel puţin la noi, sincretizarea ingenioasă a celor trei genuri literare: liric, epic şi dramatic. Înclin să cred că acest mod de scriere poate fi o soluţie mult aşteptată pentru literatura viitorului, prea mult aşteptată după „eliberarea” cugetului estetic acum aproape două decenii.[…] Sigur că toate aceste artificii, deloc artificiale, ci cu suflet sigur, fac din Arevahar o carte de mare atracţie, atât tehnica, actuală, cât şi afectivă, fiind şi o promisiune confortabilă pentru un viitor căutat al literaturii...

Curtis Sittenfeld – Soţia preşedintelui

Soţia preşedintelui (American Wife), apărut în Statele Unite în 2008, are ca personaj principal o celebră primă doamnă a Americii. Din clipa în care soţul ei devine preşedinte (ca reprezentant al Partidului Republican, în opoziţie cu propriile ei vederi democrate), Alice Blackwell este pusă într-o poziţie la care nu s-ar fi gândit să aspire, una care îi conferă putere, influenţă, privilegii şi responsabilitate. Soţia preşedintelui este considerat unul dintre cele mai îndrăzneţe, documentate şi subtile romane ale momentului. El este, în egală măsură, o istorie inspirată din realitate, cum o dovedesc referinţele la atacurile teroriste de la World Trade Center şi la războiul purtat de Statele Unite „într-o ţară indepărtată”, şi o relatare caldă, umană, dintr-o perspectivă domestică, despre cea mai puternică pereche din lume: preşedintele S.U.A. şi prima doamnă a Americii. „Sittenfeld, autoarea volumului Prep, a scris un roman inteligent şi generos despre o controversată dinastie politică.” (Entertainment Weekly) De acelaşi autor...

Boris Cyrulnik – Murmurul fantomelor

Aparent, între Marylin Monroe şi Hans Christian Andersen nu este nici o asemănare, deşi cuvântul „poveste” ar putea fi un element comun al vieţilor lor. Marylin Monroe a fost un copil nelegitim, cãruia nici mama, nici orfelinatele, nici familiile adoptive nu i-au putut da afecţiunea de care avea nevoie. Rolurile sau marile iubiri n-au ajutat-o să treacă pragul disperării, care a dus-o la sinucidere. Cu mult înaintea acestui eveniment, prin 1805, mama lui Hans Christian a fost forţatã sã se prostitueze de propria ei mamã. Însãrcinată fiind, a fugit de acasã şi s-a cãsãtorit doar pentru a-i oferi copilului ei un cãmin. Hans Christian Andersen a avut o mamă iubitoare, dar pe care alcoolismul a ucis-o. Crescut cu dragoste de bunica sa şi trăind într-o comunitate în care basmele cu personaje fantastice, sărbătorile şi procesiunile formau o bază culturală solidã, a reuşit sã se smulgã din noroiul originii sale. Asemeni vieţii lui Marylin şi a lui Hans Christian, existenţa miilor de copii abandonaţi, abuzaţi, traumatizaţi sau orfani este marcată de fantomele violenţelor îndurate. Unii reuşesc sã le depăşească, alţii nu. De ce, cum, ce-i diferenţiazã? Boris Cyrulnik răspunde acestor întrebări prin introducerea unui concept propriu, numit rezilienţã. Ce este rezilienţa, cum apare, cum se dezvoltă, care este rolul sãu în evoluţia psihică a copilului şi, mai târziu, a adultului, iatã temele dezbătute în paginile acestei cărţi. Rezilienţa nu e o minune, nici o reţetă a fericirii, „este o strategie de luptă împotriva nefericirii, care ne ajută să-i smulgem vieţii clipe de plăcere în ciuda murmurului fantomelor din străfundurile...