Paul Goma: un „caz“ incitant la culme al literelor române. Un „caz“ depăşind pe cele din interbelic ale unor Panait Istrati sau Mihail Sebastian, deoarece s-a schimbat dramatic contextul, contemporanul nostru fiind expresia unor împrejurări ale istoriei ce transcend în aşa grad orice miză individuală, încât angajează într-un fel sau altul conştiinţa fiecăruia dintre noi…„Punerea în paranteză“ a lui Goma prin obstacole produse tipăririi şi difuzării creaţiilor d-sale s-a împletit cu un proces de calomniere menit a-l „stropi cu vitriol“, a-i desfigura chipul…O mânie de vates neînţeles constituie esenţa acestei personalităţi care abia dacă n-ar fi stârnit valul de idiosincrazii, rejectări, furii ce-l cunoaştem ar fi fost suspectă de inautenticitate. Îndeobşte preferăm a evita prognozele, însă ne îngăduim o excepţie: nu va întârzia prea mult momentul în care Goma, cum bine s-a remarcat, un Soljeniţîn român, va deveni, la o scară de largă aprobare, una din figurile centrale ale literelor noastre şi deopotrivă ale vieţii noastre publice din ultimele trei sferturi de veac ce aproape îi acoperă traiectul biografic… Cu cât minimalizările, aversiunile, insultele s-au acumulat (pe linia, de altminteri, a zvonurilor imunde lansate de Securitatea care s-a văzut incapabilă a-l doborî), cu atât dreptatea de fond a exilatului de la Paris a devenit mai convingătoare. Tratamentul de care a avut parte abia că a scos în relief latura bună a lucrurilor, i-a stimulat pe cei de bună-credinţă să reflecteze şi să ajungă, sperăm, la concluziile cuvenite… Goma se cade a fi socotit atât drept unul din scriitorii noştri de seamă, cât şi drept un reper moral de prim ordin. De acelaşi autor Gherla-Lăteşti Adameva...
