Rob Riemen-Nobleţea spiritului. Un ideal uitat

Scrisă cu aşa o eleganţă, erudiţie şi elocinţă, cartea gânditorului olandez Rob Riemen nu poate fi decât o scriere de referinţă în istoriei ideilor. În “Nobleţea spiritului – un ideal uitat”clarifică simplu dihotomia identităţii omului modern. Relativismului lumii de azi, în care aproape că nu se mai face distincţie clară între Bine şi Rău, îi oferă o alternativă simplă: întoarcerea la valorile umanismului care sunt universale. Când viciile şi virtuţile călătoresc la vagoane de clasă, înţeleptul pribeag ia la pas umanitatea pentru a-i spune simplu cum să revină la principiile morale. Gândirea lui se bazează pe un argument simplu: o viaţă care nu e trăită în demnitate şi în care nu se caută Adevărul în pietate nu merită trăită. Compus ca un poem liric antic, într-o formă în care greu găseşti povestitorul, odiseea spiritului trece de la Platon, Socrate până în zilele moderne, cu o sfinţenie a scrisului din care rămâne paradisiac idea, nu autorul. Cu o efuziune iniţiatică, Riemen istoriseşte şi evocă precum un Psalm nevoia omului de a căuta Adevărul. Simplitatea relatărilor, sinceritatea autorului, profunzimea gândurilor conving cititorii de robusteţea morală a unui înţelept care, înainte de a se pune în lumină pe sine, luminează o cale justă pentru societatea modernă. Cât de fin este autorul se poate înţelege din primele pagini ale cărţii. La New York îşi planifică o cină cu Elisabeth Borgese. Sigur că numele nu vă spune nimic, aceasta fiind, nimeni alta, decât fiica lui Thomas Mann. Distinsa doamnă îi cere permisiunea de a-l invita la River Plate şi pe prietenul ei, Joe, “un pianist strălucit.” Cu o gentileţe demnă de un mare caracter, nu tulbură taina prieteniei profunde dintre cei doi, doar ne sugerează ceva. Omul, îmbrăcat modest şi cu o figură ursuză, intră greu în consonanţă cu olandezul, dar în cele din urmă îi destănuie că nimic în lume nu e ca...