Dostoievski – Discursul Marelui Inchizitor

„Marele Inchizitor urmează să demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol şi Dumnezeu.” De acelaşi autor Însemnări din...

Dostoievski – Crimă şi pedeapsă

Capodoperă a literaturii universale, romanul Crimă şi pedeapsă îi oferă cititorului posibilitatea de a studia alcătuirea complexei maşinării care este conştiinţa umană. Pornind de la ideea obsedantă că numai o fiinţă independentă spiritual este capabilă de acţiuni măreţe, Raskolnikov, un student sărac din Sankt-Petersburg, încearcă, asemenea lui Napoleon, pe care-l admira nedisimulat, să se ridice deasupra legilor morale comune, căutând să-şi justifice ante-factum acţiunile criminale. Post-factum, consideraţiile teoretice care îl împinseseră pe tânăr să comită o dubla omucidere intră în conflict cu propria lui conştiinţă, cu atât mai mult cu cât crima în sine este un eşec: în loc să-l ridice deasupra masei informe a celor mulţi, ca pe un erou animat de idealul unei justiţii superioare, îl face să decadă. Sfâşiat între sentimente antagonice mergând de la mândrie sfruntată la ură faţa de sine, de la dispreţ pentru semeni la nevoia de a-i avea în preajmă, de la disperare surdă la speranţa izbăvirii, Raskolnikov, cuprins de remuşcări, îşi va accepta în cele din urmă condamnarea şi, astfel, va fi mântuit prin suferinţa cea mai cruntă — aceea spirituală. De acelaşi autor Crimă şi pedeapsă (Colecţia Adevărul) Vol...

Dostoievski – Crimă şi pedeapsă

Capodoperă a literaturii universale, romanul Crimă şi pedeapsă îi oferă cititorului posibilitatea de a studia alcătuirea complexei maşinării care este conştiinţa umană. Pornind de la ideea obsedantă că numai o fiinţă independentă spiritual este capabilă de acţiuni măreţe, Raskolnikov, un student sărac din Sankt-Petersburg, încearcă, asemenea lui Napoleon, pe care-l admira nedisimulat, să se ridice deasupra legilor morale comune, căutând să-şi justifice ante-factum acţiunile criminale. Post-factum, consideraţiile teoretice care îl împinseseră pe tânăr să comită o dubla omucidere intră în conflict cu propria lui conştiinţă, cu atât mai mult cu cât crima în sine este un eşec: în loc să-l ridice deasupra masei informe a celor mulţi, ca pe un erou animat de idealul unei justiţii superioare, îl face să decadă. Sfâşiat între sentimente antagonice mergând de la mândrie sfruntată la ură faţa de sine, de la dispreţ pentru semeni la nevoia de a-i avea în preajmă, de la disperare surdă la speranţa izbăvirii, Raskolnikov, cuprins de remuşcări, îşi va accepta în cele din urmă condamnarea şi, astfel, va fi mântuit prin suferinţa cea mai cruntă — aceea spirituală. De acelaşi autor Idiotul. (Colecţia Adevărul) 2...

Dostoievski – Însemnări din subterană

„Şi, fiindcă tot am ajuns aici, despre ce poate vorbi cu maxime satisfacţii un om cumsecade? Răspuns: despre dânsul. Ei, atunci despre mine voi vorbi şi eu.” De acelaşi autor Jurnal de...

Dostoievski – Jurnal de scriitor

Jurnal de scriitor nu este numai jurnal intim ori autobiografic, operă memorialistică ori roman autobiografic. Nu e nici antijurnal sau pseudojurnal. Este, pur şi simplu, jurnalism de o factură care topeşte distincţiile dintre persoana întîi a diaristului, care se vorbeşte pe sine pentru sine, persoana autorului de jurnal al plămădirii unor romane, jurnalul reţinînd crimpeie de experienţa creatoare, şi persoana a treia a naratorului, careia i se datoreaza povestea in forma elaborata deja, naratiunea definitiva. De acelaşi autor Eternul soţ. Dublul...