Dostoievski – Dublul

Povestire, nuvelă sau chiar microroman, Dublul (1846) prezintă stări extreme de conştiinţă, manifestări schizofrenice sau idei obsesive. Avem a face cu un funcţionar respectabil, Goliadkin senior, care se află pe punctul de a se dezintegra social din cauza apariţiei tulburătoare a unei sosii. Dublul, Goliadkin junior, încearcă să distrugă reputaţia protagonistului şi să îi uzurpe locul în cadrul birocraţiei ruseşti. Surpriza, însă, survine atunci când se dovedeşte că acesta din urmă nu este decât o manifestare schizofrenică a eroului nostru. Order Dublul Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dostoievski – Adolescentul

Diferit ca ton de celelalte capodopere ale scriitorului, romanul Adolescentul (1875) ocupă un loc aparte în creaţia dostoievskiană, fiind istorisit din perspectiva unui tînăr de nouăsprezece ani, ale cărui imaturitate, prospeţime şi naivitate se reflectă magistral în vocea narativă. Fiul nelegitim al unui moşier depravat, tînărul Arkadi Makarovici Dolgoruki oscilează neîncetat între pornirea de a scoate la iveală greşelile tatălui şi dorinţa ascunsă de a-i cîştiga preţuirea. Înarmat cu un document despre care îşi închipuie că îi va oferi puteri depline asupra celorlalţi, Arkadi pleacă la Petersburg să-şi întâlnească tatăl, însă această experienţă iniţiatică îi dezvăluie mizeriile concrete ale vieţii adulte şi îi schimbă din temelii viziunea asupra lumii. Dostoievski zugrăveşte cu o măiestrie inegalabilă adolescenţă ca pe o stare de nesiguranţă, ignorantă şi nedesăvârşire, dar şi de bogăţie şi exuberanţă în care totul este posibil. Order Adolescentul Preţ @ RON49,95 Qty: Adauga in cosul de...

Dostoievski – Crimă şi pedeapsă

Publicat pentru prima oară sub forma de foileton în revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crimă şi pedeapsă este o analiză psihologică a crimei şi a implicaţiilor sale morale. „O fiinţă superioară are oare dreptul să săvârşească o crimă dacă aceasta este în folosul întregii umanităţi?” – iată întrebarea care îl măcina necon­tenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric şi mizantrop, în ceasurile lungi de meditaţie din odaia sa strâmtă de la mansardă. Sub presiunea sărăciei cumplite, a insingurării şi a sentimentului de zădărnicie a tuturor aspiraţiilor sale, aceasta teorie îndrăzneaţă este pusă peste noapte în aplicare, ducând la un dublu asasinat de o sălbăticie care zguduie întreg oraşul Sankt Petersburg. Dostoievski anali­zează cu intuiţia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului său, pendulările sale lăuntrice între bine şi rău, raţional şi iraţional, psihologia ucigaşului şi a anchetatorului, avansând în final posibili­tatea mântuirii prin iubire, umilinţă şi jertfă de sine. Original, fasci­nant şi tulburător, romanul Crimă şi pedeapsă ilustrează admi­rabil criza socială şi spirituală a epocii, având o influenţă profundă asupra ficţiunii secolului XX. „Un scriitor al cărui interes se îndreaptă mai degrabă către condiţia umana mizeră, către păcat, viciu şi către hăurile poftei trupeşti şi ale patimii, decât către nobleţea sufletului şi a trupului.” (Thomas Mann) „Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot învăţa ceva.” (Friedrich Nietzche) „Crimă şi pedeapsă este povestea unei idei, pe care o intruchipează, pro şi contra, toate personajele cărţii, şi nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare infrângând obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecăţi umanitariste, a aleşilor ce dispun în voie de inertul material uman, a conducătorilor cu drepturi nelimitate şi subjugând pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a forţei neîndurătoare căreia trebuie toţi să i se supună fără să crâcnească, ideea cezarismului, ideea napoleoniană, ideea supraomului.” (Ion Ianoşi) „Intotdeauna ne imaginam eternitatea ca...

Dostoievski – Demonii

Dostoievski ne este indispensabil: satira lui, asemenea celei a lui Jonathan Swift, denunţă egoismul, cruzimea, ipocriziile noastre şi, mai presus de orice, această infirmitate care este conştiinţa de sine. Acest Shakespeare al romancierilor îşi înzestrează personajele cu o intensitate a trăirii pe care doar operele Marelui Will au atins-o şi, în plus, le face să poarte povara ruşinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil să-l realizeze. De acelaşi autor Idiotul Order Demonii Preţ @ RON55,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dostoievski – Jucătorul şi alte microromane

Eroul romanului „Jucătorul” este un emigrant „extern”, care, în Europa, nu scapă nicidecum de „rusicitatea” existentă eminamente în el. În cadrul acesteia, un loc important îl deţin banii „metafizici”. De la bani nu se aşteaptă, nici mai mult, nici mai puţin, decît transformarea nemotivată şi fulgerătoare a lumii. În lumea dostoievskiană, aproape niciodată senină, între om şi bani se înterpune ceva infernal: o crimă, o sinucidere, o nebunie. De acelaşi autor Însemnări din subterană şi alte...

« Older Entries Next Entries »