Michael Beer – Bucuria de a învinge

Pentru fiecare om, reuşita are o definiţie specifică. Dar în esenţă este vorba despre valoarea pe care ţi-o acorzi ţie însuţi şi probabil că tuturor ne-a trecut prin minte gândul că nimeni nu poate fi mai exigent cu noi decât noi înşine. Pornind de la această idee, Michael Beer are o modalitate originală de a aborda succesul personal. El spune că nu trebuie să fii un supraom, un geniu pentru a obţine ceea ce ţi-ai dorit de la viaţă. Nu ai nevoie de aptitudini, studii, inteligenţă sau o personalitate ieşite din comun. Ai nevoie doar de un imbold care să te propulseze pe drumul caăre reuşită. Fiecare capitol al acestei cărţi furnizează sugestii şi informaţii care te vor ajuta să devii ceea ce ţi-ai dorit. Oare ceea ce crezi tu despre tine însuţi nu este mai important decât ceea ce cred alţii? Michael Beer şi-a propus să scrie o carte pentru oamenii obişnuiţi, care, privind în sufletul lor, să descopere acolo adevărata bogăţie. El se amestecă în viaţa oamenilor cu multă delicateţe, în ciuda exprimării sale directe fără menajamente, fără pudori de salon, fără făţărnicie în aprecierea sentimentelor şi a situaţiilor ce pot apărea în viaţa noastră, a tuturor. Order Bucuria de a învinge Preţ @ RON21,00 Qty: Adauga in cosul de...

John Whitmore – Coaching pentru performanţă

Cartea prezintă un şablon simplu de coaching pentru traineri, plecând de la concepte precum conştientizare şi responsabilizare, unul care se bazează pe metoda întrebărilor şi a abilităţii de a asculta. Whitmore ne introduce în teoretizările modelului G R O W pentru activităţi de coaching – Obiectiv, Realitate, Opţiune, Voinţă – ca format pentru cursurile de training. Spre deosebire de cultura tradiţională de management, un trainer crede mai întâi de toate în potenţialul clientului. Whitmore ştie că oamenii sunt capabili să schimbe doar lucrurile de care sunt constienţi. Tradus în peste 22 limbi, acest instrument unic de training este utilizat de organizaţii mici şi mari, din aproape toate colţurile lumii, de la Coca Cola, IBM şi Ford Motor Company la Departamentele de Poliţie din Hollywood sau Florida, pentru dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale ale liderilor. Coaching pentru performanţă ilustrează ceea ce înseamnă coaching cu adevărat, la ce foloseşte, când şi în ce măsură poate fi folosit şi cine îl poate practica aşa cum trebuie. Această carte vă poate ajuta să recunoaşteţi potenţialul şi valoarea deosebită pe care o pune în joc activitatea de coaching şi vă poate orienta pe calea unei descoperiri de sine care va avea un efect profund asupra succesului dumneavoastră în afaceri, sport sau alte domenii. O lectură obligatorie pentru toţi trainerii care doresc să se perfecţioneze. Aducând laolaltă simplitatea procesului de coaching şi scopul extins al acestei profesii într-un mod provocator şi plăcut, Coaching pentru performanţă reprezintă o prognoză pentru evoluţia necesară a lumii de business şi de coaching. Laura Whitworth, co-fondator al The Coaches Training Institute şi autor al Co-Active Coaching Coaching-ul este o preocupare zilnică a managerului modern, fiind în același timp o profesie, un stil de leadership, dar și un fel de a gândi al zilelor noastre. Persoanele care se simt atrase de perspectiva de a fi coach ar trebui să înceapă prin...

Max Landsberg – Motivarea


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Cum aţi defini dumneavoastră motivaţia? Nu vi se pare greu să găsiţi cuvintele care ar descrie forţa interioarã pe care o simţim ori de câte ori dorim sã punem în practică o viziune proprie? Provocarea de a da această definiţie şi de a-i ajuta pe cei ce doresc să-şi consolideze strategiile motivaţionale l-au determinat pe autor sã scrie aceastã carte. Aşa cum existã o legătură între yin şi yang în taoism, aşa este legată motivaţia personală de motivaţia celorlalţi. Nu putem motiva pe nimeni dacã nu suntem capabili sã ne motivãm pe noi înşine, iar motivaţia stã la baza tuturor activitãţilor noastre. Cu ajutorul cărţii veţi putea să vă însuşiţi câteva modalităţi simple de dezvoltare a competenţelor motivaţionale proprii, astfel încât să puteţi beneficia de o strategie a dvs. În partea a doua a cărţii veţi primi noţiuni de psihologie practicã pentru a-i putea ajuta şi pe alţii sã fie motivaţi, aptitudine absolut necesară managerilor şi nu numai lor. A motiva este un obicei pozitiv, obişnuiţi-vă să-l puneţi în practică şi bucuraţi-vă de acest dar. De acelaşi autor Coaching Leadership Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Mario Chaput – Cum să ai un abdomen plat

Problema siluetei îi frământă pe mulţi adolescenţi, dar ulterior, sub presiunile vieţii agitate din ziua de astăzi, tinerii uită să se preocupe de corpul lor. Or, îngrăşarea nu este o chestiune care ţine doar de aspect, ci în primul rând de sănătate. La vârste ceva mai înaintate, creşteri chiar şi nesemnificativ de mici ale colestero¬lului, glicemiei, trigliceridelor, tensiunii şi greutăţii corporale sunt semne incontestabile de pericol. Iar depunerile de pe abdomen, mai mult decât cele din oricare altă zonă, anunţă faimosul sindrom metabolic, cunoscut şi sub denumirile de sindromul X, sindromul cardiovascular metabolic, sindromul de insulinorezistenţă sau sindromul obezităţii abdominale. Ce trebuie să facem pentru a scăpa de ameninţarea acestei boli tot mai răspândite în epoca modernă? Dacă veţi spune că nu puteţi lupta împo-triva predispoziţiilor genetice, autorii vor fi per¬fect de acord cu dumneavoastră, însă îngrăşarea depinde şi de o serie de factori de mediu, iar aceştia pot fi influenţaţi, aşa încât să nu aibă efecte negative asupra...

Jamie Oliver – La masă cu Jamie

Lmasă cu Jamie nu seamănă cu nici o altă carte de bucate. Pe lângă cuptor, această carte este cel mai important lucru care trebuie să se afle în bucătăria dumneavoastră. De ce? Fiindcă ea nu vă prezintă doar 120 de reţete extraordinare, ci vă ajută să alegeţi un mod de viaţă. Cartea nu vă învaţă cum să gătiţi meniuri de restaurant, ci vă oferă opţiuni pentru a trăi mai bine, împreună cu familia. În majoritatea reţetelor se folosesc ingrediente pe care le puteţi cumpăra de la orice magazin; în plus, veţi găsi variante noi, accesibile ale felurilor dumneavoastră de mâncare preferate — supe, salate, paste, carne, peşte, deserturi şi legume — precum şi nişte meniuri cu adevărat uluitoare. De exemplu, un întreg capitol este dedicat „umilului“ sandviş. Există şi o secţiune absolut genială, intitulată „Arborele genealogic“, care vă arată cum, pornind de la un principiu de bază, puteţi să vă lărgiţi repertoriul culinar şi să priviţi mâncarea într-un mod cu totul nou. Un alt capitol este intitulat „Top 10“ şi conţine cele mai bune reţete ale primelor zece mâncăruri preferate pe plan mondial, conform părerilor a mii de persoane care au accesat site-ul lui Jamie. De asemenea, veţi găsi sugestii privind aranjarea bucătăriei. Este o carte de bucate pentru toată lumea. Vă oferă tot ce veţi avea nevoie să ştiţi vreodată despre cum să vă hrăniţi corespunzător, dumneavoastră şi toată familia. Ce-ar putea fi mai important? „Jamie ar merita să fie decorat cu «Victoria Cross».“ The Times De acelaşi autor Să gătim cu...

« Older Entries