“După ce ani şi ani m-a tot tămâiat cu rolul jucat în evoluţia carierei sale, Robert Turcescu s-a întors pe neaşteptate. Ca la Ploieşti! Pentru că în clarificarea situaţiei de la “Cotidianul” am subliniat “contribuţia” sa majoră, junele fudul s-a întors mai să rupă lanţul. M-a trecut pe mine în fruntea listei de responsabili pentru închiderea ziarului, deşi foaia lui Ion Raţiu s-a oprit la tot atâtea exemplare la câte am găsit-o în august, când am preluat-o. Faptul că mi-am permis să subliniez rolul nefast jucat de Robert Turcescu la ziarul pe care l-a condus în perioada celor mai cumplite pagube l-a enervat peste măsură. Şi astfel, junele cu scăfârlia înecată în gel şi briliantină a găsit de cuviinţă să scrie că “îmbătrânesc urât”. Adică îl portretizez fără milă şi îi critic stăpânul politic, la care slujeşte cu sârg. Expresia nici măcar nu-i aparţine. Vine de pe scoarţa cerebrală a unui alt servitor al puterii, Dan Tăpălagă, un alt jurnalist cam de acelaşi calibru în materie de caracter, de profesionalism şi de slugărnicie. Deci “îmbătrânesc urât”, în vreme ce Robert Turcescu şi Dan Tăpălagă îmbătrânesc frumos. Zboară vertiginos spre copilăria presei! Amândoi fac parte din plutonul mitocanilor care folosesc cuvântul bătrân şi bătrână pentru toţi bărbaţii şi femeile trecute de 50 de ani, mai ales de la ţară. Ei nu ştiu că despre bătrâneţea unui om vorbeşti doar dacă eşti beat, dacă vrei să-l răneşti sau dacă n-ai la îndemână un ciomag să i-l trânteşti peste partea gânditoare. Cum îmbătrâneşte Robert Turcescu? În gel şi briliantină şi înfundându-se în incultura cu care a scăpat dintr-o pârlită şcoală de jurnalism. Când era tânăr, Robert Turcescu părea dedicat acestei profesii. Asta m-a şi determinat să-l promovez redactor-şef la Radio Total şi, mai apoi, să-l susţin pentru Europa FM. Numai că Robert Turcescu, în loc să evolueze, a devenit repede adversarul tuturor colegilor săi de la Europa FM. Asta l-a şi zburat din postul de redactor-şef al radioului. Atunci a venit, plângând, să-mi spună că aveam dreptate. S-a întâmplat cum i-am prezis. A pierdut şi emisiunea de la TVR, l-a lăsat şi nevasta şi l-au debarcat de la Europa FM! Plângea ca un copil că este un om nenorocit. Şi iar l-am încurajat. L-am luat la “Evenimentul zilei”, încercând să-l profilez pe interviuri. N-a fost niciodată un ziarist temeinic, nici un caligraf de situaţii şi nici un om dedicat adevărului sau dreptăţii. I-a plăcut să dea din gură, să se audă şi să se vadă. De fapt, înclinaţiile sale de gurist şi de ţambalagiu s-au putut vedea în nenumărate împrejurări şi emisiuni. Dacă la radio ar fi fost tratat cu un refuz, dacă la ziare şi reviste n-ar fi izbutit să-şi facă un vad, Robert Turcescu ar fi ajuns la fel de bine într-un taraf sau într-o formaţie de muzică uşoară. Poate că succesul său ar fi însemnat mai multe şlagăre decât emisiuni. Ambiţiile acestui Pepe al jurnalisticii au ţinut totuşi de cultură. Guristul nostru se visa gânditor. Doar că nu i-a plăcut niciodată cititul. Cu lectura o ducea mai greu şi mai rar, deşi bietul Turcescu s-a scremut să scoată un roman pe care l-a şi tipărit şi-l ţine şi acum în debara. E atât de slab că nu depăşeşte confesiunea unei gâşte! Ce să-l fi deranjat atât de tare pe acest Pepe radiofonic? N-am pomenit nimic de acuzele lui Gigi Becali şi nici de ce spun alţii despre serviciile sale de public relations. Am reprodus doar situaţia descalificantă în care el, ca redactor-şef al ziarului “Cotidianul”, i-a acuzat pe toţi cei care au primit casă de la ANL la un preţ de doi lei. Fără nicio ruşine, s-a şters de pe listă şi i-a tocat pe toţi ceilalţi ca şi cum nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase. Să se fi supărat Turcescu de faptul că i-am tipărit pagubele? Orice jurnalist român poate intra pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi, la bilanţul societăţii Poligraf SRL pe anii 2005, 2006, 2008, găseşte pierderile înregistrate de talentatul Pepe. Meseriaş şi caracter, Turcescu s-a visat şeful jurnaliştilor din România, deşi atunci când scrie se rezumă la frecatul gelului de pe scăfârlie. Şi, oricât îl freacă, nu se electrizează de niciun fel cu o idee mai acătării!” articol apărut în www.editie.ro