Alexandru Cristian – Lectura, un virus salvator

Când spunem cuvântul virus ne gândim la boală şi chiar la moarte. Este un cuvânt terifiant, dătător de mari spaime. Mă gândeam zilele acestea dacă din multitudinea de viruşi prezenţi în lumea biologică  există unul care să nu ne facă rău. Vă spun sincer nu am găsit. Anumite obiceiuiri ale omului sunt numite vicii sau reflexe condiţionate. Un viciu bun este un oximoron ciudat. Expresia un virus sănătos este amuzantă pentru marea majoritatea a oamenilor. Reflectând, mi-am adus aminte de puterea curativă  a unui viciu  lectura. Lectura are o putere greu de cuantificat. Citind te dezvolţi, te întregeşti, te hrăneşti cu lucruri utile. Pentru a deveni un viciu bun sau un virus sănătos lectura are nevoie de trei elemente. Primul element este imboldul. Imboldul sau voinţa de a citi se dezvoltă încă din copilărie. Acest element trebuie să fie  o parte a educaţiei unui om. În loc să lăsăm copilul să se joace ore nemăsurate, îi limităm timpul şi îi adăugăm puţin câte puţin acest microb al cititului. Al doilea element este dorinţa de a cunoaşte. Acest element apare odată cu înaintarea în vârstă şi apariţia unor noi semne de întrebare. Copilul descoperă lumea, oamenii, casa, totul din jurul său este necunoscut. Pentru a cunoaşte are nevoie de cunoaştere, iar această cunoaştere o dobândeşte citind. Al treilea element este virusarea. Odată format obiceiul acesta, virusul lecturii pătrunde în minte şi inimă şi nu mai lasă aceea fiinţă umană decât în momentul trecerii în altă lume. Acest virus este mortal pentru ignoranţă şi necunoaştere dar în acelaşi timp  este un panaceu pentru lumea în care trăim. Pentru a trăi în această lume plină de atât mister, revelat forţat de către  tehnologie, trebuie să ne alimentăm cu multă cunoaştere. Înţeleptul este cel care doreşte să descopere mai mult, ignorantul este cel care ştie totul avant la lettre. Sábato spunea că viitorul...

Rui Zink – Cititorul din peşteră

„Te autorizez să subliniezi cărţile pe care le vei citi“, spune personajul principal al acestei poveşti. Este numai una din lecţiile pe care le primeşte un adolescent, care a nimerit la timp în cea mai frumoasă şi mai grea aventură a vieţii lui: cititul cărţilor. Băiatul, ai cărui părinţi tocmai au divorţat, face parte dintr-o gaşcă de hoţi mărunţi. Preferă, fără îndoială, televizorul, nu biblioteca. Dar, spre ghinionul lui, ajunge într-un loc unde nu exista televizor… O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit. De acelaşi autor Banca de...

„Confesiunile unui torţionar”, în curând la Editura Stand

Trei dintre cele cinci cărţi ale lui Ioan Chertiţie vor ieşi de sub tipar în cursul lunii februarie, la Editura STAND. Prima dintre ele va avea titlul Am fost torţionar – Confesiunile unui fost gardian. Celelalte două vor rămâne aşa cum au mai apărut (“Sighet. Apelul călăilor” şi “Coşmar şi mântuire”). Ioan Chertiţie este primul (şi, deocamdată, singurul) torţionar care a făcut mărturisiri complete despre adevărul închisorilor comuniste, fără să-şi menajeze şi fără să-şi retuşeze propriul portret de fost gardian în acel lăcaş al terorii. Toate cele trei cărţi sunt spovedanii publice. În prima (“AM FOST TORŢIONAR – Confesiunile I se spunea Boierul unui gardian”), unul dintre personaje este Toader Şteţca, primarul din Săpânţa, aflat la primul contact cu realităţile pseudo-democraţiei de după 1989. Toader Şteţca a fost primul deţinut politic al sistemului neocomunist. Întâlnirea dintre cei doi şi relaţia de solidaritate dintre călău şi victimă dau cărţii o încărcătură emoţională răvăşitoare şi o tensiune morală aproape mistică. Vom reveni cu amănunte şi, periodic, până la apariţia cărţilor, vom publica în CERTITUDINEA fragmente din tulburătoarele mărturisiri ale lui Ioan Chertiţie. (Sursa: Reţeaua literară, Miron...

Michael Cunningham – Zile exemplare

34.95 – 25.00 Lei Volumul, considerat deja unul dintre marile romane americane ale începutului de mileniu, este alcătuit din trei poveşti a căror acţiune se desfăşoară în momente istorice diferite, la fel ca în romanul Orele, ce i-a adus autorului un premiu Pulitzer. De data aceasta, liantul naraţiunii este poezia lui Walt Whitman, de la care Cunningham împrumută nu numai titlul propriei cărţi, ci şi capacitatea de a descoperi, dincolo de aspectele sumbre şi cenusii ale existentei, frumusetea ei tainică şi formele pe cât de neaşteptate, pe atât de diverse pe care le poate îmbrăca dragostea de viaţă şi de semeni. De acelaşi autor La capătul...

Cartea îndeplineşte nevoi secundare, în opinia unei instituţii publice

Într-un aşa numit Barometru de consum cultural,  o instituţie de la poalele Ministerului culturii, a măsurat indicele de percepţie asupra infrastructurii publice (teatre, biblioteci, cămine culturale etc). A ieşit cum s-a bănuit. Un scor mai bun la Bucureşti şi mai slab la Călăraşi şi în nordul Moldovei. Concluzia studiului este că în ultimii ani, aproape 8 % dintre instituţiile de cultură au dispărut. Şi că în vestul ţării lumea are mai multe cd-playere şi DVD-uri decât în zona centrală şi de sud-Oltenia. La ţară, relevă studiul, telefonia mobilă a mai cucerit 9 procente. Românul şi-a redus cu o pătrime cheltuielile de călătorii. Nu mai merge la muzee, la operă, la teatru, doar în supermarket-uri. Păi şi pentru asta au trebuit să se cheltuie bani publici? Pentru că aberaţia să fie maximă, birocraţii au măsurat „cultura elitistă”, „cultura de masă” şi „activităţile non-culturale”, indicatori de nimeni căutaţi sau validaţi. Mai mult, lipsa de apetit pentru turism se pune în baza „reducerii stimei de sine”, nevoie din Piramida lui Maslow. Iaca, floşc! „Achiziţionarea de bunuri culturale, precum cărţi, muzică şi filme, îndeplineşte nevoi secundare, dispensabile în condiţiile crizei economice”, spune Măria sa Barometrul. Ce mai spun culturnicii? Cică activităţile non-culturale de petrecere a timpului liber sunt cele mai costisitoare şi totodată ultimele ca prioritate din piramida nevoilor. Ce seşi, frate? O sală, un picnic, o ieşire la pădure? Astfel de barometre nu sunt decât o vânturare de bugete şi o apă de ploaie. Nimeni nu le bagă în seamă. Auzi, Maslow e de...