Pierre Manent – Raţiunea naţiunilor

„Cartea de fată este diferită. Nu pentru că, obosit de atâtea lecturi, m­-as fi hotărât dintr-­o dată să mă angajez în dezbaterea civică si să „trag în toate directiile“. Paginile pe care le veti citi sintetizează, de fapt, un efort îndelungat, declansat de perceperea acută a unui fenomen măret si care ne afectează pe fiecare în profunzime. Desi există numeroase motive care mă puteau determina să nu public aceste reflectii, până la urmă m-­am decis să vi le fac cunoscute, pentru că am avut sentimentul – să fiu iertat dacă merg prea departe! – că, pe măsură ce fenomenul acesta devine tot mai amplu, el este din ce în ce mai putin perceput de constiinta comună. Iar în această privintă, filosofii politici nu mai pot servi drept ghid. Trebuie, de aceea, să merg înainte singur.” Pierre Manent, Ratiunea...

Max Scheler – Omul resentimentului

Omul resentimentului are la bază convingerea că distincţia — admisă deja de vechii greci — între intelect şi sensibilitate nu corespunde raportului cognitiv dintre noi şi ceilalţi oameni, respectiv celui dintre noi şi lume; această distincţie se dovedeşte a fi doar expresia omului occidental hiperintelectualizat, în numele căruia au fost neglijate sensibilitatea şi instinctele. Analizele lui Max Scheler nu au ca punct de plecare distincţia dintre raţiune şi sensibilitate, ci pe aceea dintre raţiune şi...

Lucian Dan Teodorovici – Circul nostru vă prezintă

Un roman foarte bine scris (lucru rar întâlnit la scriitorii tineri), corect, care se citeşte dintr-o răsuflare, cu dialoguri spumoase, meditaţii pe măsură şi întâmplări relativ puţine care, chiar dacă lasă uneori impresia că acţiunea trenează, plac prin amestecul inteligent de umor, inedit şi absurd gratuit. De acelaşi autor Atunci i-am ars două palme Celălalte poveşti de...

Next Entries »