Dintre toate cărţile lui Enrique Vila-Matas, probabil că Parisul nu are sfârşit are cel mai pronunţat caracter autobiografic; este şi un roman-eseu, în care îşi povesteste cu duioasă ironie începuturile scriitoriceşti din epoca săracă şi foarte nefericită. În mansarda închiriată rând pe rând multor scriitori ai boemei pariziene de către Marguerite Duras a început să se configureze biblioteca mobilă a tânărului spaniol, la care se adăugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov şi alţii. E adevărat, avea să mărturisească peste ani Vila-Matas ca aproape toţi m-au influenţat, dar n-am izbutit să-l copiez pe nici unul…
De acelaşi autor
Fiecare luptă cum poate împotriva limbii în care se exprimă. Unul foloseşte anacolutul, altul pleonasmul. Unul vorbeşte „ca şi politician“, altul evocă filmele „care le-a văzut“. Printre formele rezistente de dispreţ la adresa limbii se numără însă şi clişeul, exprimarea şablonardă, platitudinea fioroasă. Rar ţi-e dat să deschizi un ziar şi să nu găseşti formule bătătorite până la nevroză. Puţini sunt cei care apar la televizor şi nu te îndeamnă să-ţi pliezi urechile. Până şi copertele de carte au devenit spaţii ale exprimării clişeizate. Un discurs bont pentru un public lobotomizat – iată reţeta succesului. O lume de plastic nu se poate simţi împlinită decât folosind o (nouă) limbă de lemn. Aşa stând lucrurile, Dintre sute de clişee este rezultatul unei exasperări care nu mai poate fi ţinută sub control. Radu Paraschivescu adună câteva zeci de clişee şi le supune tratamentului ironic. Cartea lui e un minidicţionar comentat de locuri comune, un bobârnac peste nasul celor care trec prin viaţă murmurând „Viaţa merge înainte“, „Speranţa moare ultima“ sau „Balonul e rotund“.
Helen alege să se mute în Knappogue, pe coasta de nord a Irlandei, pentru că vrea să picteze, iar Roger, pentru că are o pasiune: să renoveze halte dezafectate. Iar micuţa gară a satului pare făcută anume pentru el. Helen e singură după ce unul din numeroasele atentate ce însângerează Irlanda îi răpeşte soţul, care nu a înţeles-o şi nu a ştiut să-i câştige inima. Viaţa ei monotonă e întreruptă din când în când de scurtele apariţii neliniştitoare ale fiului ei Jack, student la Trinity College. Roger este singur şi mutilat după ce a luptat în cel mai crud război al secolului XX. Amândoi vor să fugă de o viaţă şi o lume cărora nu le mai văd rostul. Întâlnirea lor va fi începutul unui lung şi uneori dureros proces de reacomodare cu normalitatea – atât de bizară pentru ei – a unei relaţii pline de dragoste şi înţelegere. Însă cei care renunţă la armura indiferenţei devin vulnerabili, iar Helen va afla ce înseamnă adevărata singurătate.
Gabriel Daliş
Însoţiţi-o pe Norocel, pisicuţa de jucărie, în căutarea lui Tudor, noul ei stăpân. El crede că Moş Crăciun l-a uitat, dar Norocel şi noii ei prieteni din pădure vor face tot ce le stă în putinţă ca Tudor să aibă o surpriză cu totul deosebită de Crăciun!
Şi dulce e lumina este a doua culegere de povestiri publicată de Philip Ó Ceallaigh la prestigioasa editură Penguin, după extraordinarul debut reprezentat de Însemnări dintr-un bordel turcesc, cu care a câştigat premiul Rooney pentru Literatură Irlandeză, Glen Dimplex New Writers Award şi elogiile criticilor britanici şi americani. Multe dintre povestirile din noul volum au ca subiect aceeaşi căutare existenţială ce duce la preumblări prin zone de ţară şi oraşe ciudate, observaţii fine şi întâlniri sexuale lipsite de sentiment, iar tonul lor este degajat şi uşor uimit în faţa diverselor forme de dezumanizare, a absurdului situaţiilor şi a lipsei de soluţii. Însă de data aceasta decorul lor depăşeşte graniţele Europei de Est, iar povestirile sunt mai ample, subiectele mai profunde, cititorul are tot timpul să se integreze în atmosfera şi să rămână marcat de întâmplări fără precedent. Desigur, nu lipseşte nici umorul sau ironia – trimiterile parodice la romanul Alchimistul de Paulo Coelho nu vor trece neobservate!
Octav Popa
Aceasta nu este o carte pe care s-o citeşti din scoarţă în scoarţă şi apoi s-o uiţi în bibliotecă. Trăieşte cu ea, răsfoieşte-o frecvent şi, cel mai important, las-o deoparte la fel de frecvent, altfel spus, petrece mai mult timp ţinând-o în mână decât citind-o. Mulţi cititori vor simţi impulsul firesc de a se opri după fiecare frază, de a face o pauză pentru a reflecta asupra celor scrise. Este mult mai util şi mai important să te opreşti din citit decât să continui să citeşti. Îngăduie cărţii să-şi îndeplinească menirea, să te trezească şi să te scoată la lumină departe de cărările bătătorite ale gândirii tale repetitive şi condiţionate.
Octav Popa
Gabriela Adameşteanu îndeamnă la o lectură mai profundă a comportamentelor umane de aparenţa inofensivă, de suprafaţa benigna, şi în aceasta mi se pare că stă valoarea de subtilitate şi de pătrundere ieşită din comun a prozei sale. Calitatea acestei literaturi stă în chiar rezerva şi modestia ei, plină de ambiţii; şi mai orgolioasă, mai substanţial orgolioasă decât a celor stăpâniţi doar de vanitatea literară a întâietăţii. Gabriela Adameşteanu reţine prin atenţia privirii, prin seriozitate profesională, nu o seriozitate mohorâta, lipsită de har, ci una care ţine strâns de firea scriitorului adevărat, capabil să pună mai presus de orice obsesia unei pagini bune, dense, definitiv aşternute dacă este cu putinţă; şi iată că este.
Un scandal colateral avea să sprijine eficient nivelul remarcabil al vânzărilor: poza de pe coperta a patra a cărţii îl înfăţişează pe autor într-o postură considerată “şocantă”. Unii cititori protestează la vederea fotografiei, declarându-se scandalizaţi de sugestia licenţioasă pe care aceasta o îngăduie. Poza face înconjurul Americii reluată în cotidiane şi dezbătută în publicaţii mondene. Editura profită rapid şi trimite în librării afişe publicitare reproducând fotografia, pe care stă scris cu litere de-o şchioapă: “Acesta este Truman Capote“. Abila manevră de marketing sporeşte rumoarea provocată de carte şi impune numele autorului acolo unde acesta îşi dorise întotdeauna să ajungă: în rândurile jet set-ului american, lumea de miraj şi strălucire a bogaţilor şi a celebrităţilor din domeniul literar, artistic sau monden.
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
