„Soare și oțel” este un roman abordat tehnic, un ghid al onoarei samuraiului prezentat în termeni extrem de direcți, deși nuanțați și plini de expresie.
Concepându-și cartea ca un eseu autobiografic, Mishima își prezintă convingerile despre lume și om, atingând temele cele mai dificile, dar esențiale, cu care se confruntă ființa umană: trupul și spiritul nu sunt despărțite prin natura lor, în contrapondere cu teoria europeană creștină, neoplatonică, ci conlucrează ca două centre ale aceluiași univers consangvin etc.
Romanul a fost scris după călătoria autorului în Grecia, în urma căreia a fost sedus de frumusețea corpului masculin exprimat de întruchipările vechilor zeități. Reîntors în Japonia, va descoperi secretele perfecțiunii fizice prin ore obositoare de antrenament, voință și meditație. El asimilează perfecțiunea atleților Greciei Antice.
“Soarele” devine conștiința luptătorului, iar “oțelul” – puterea brațelor antrenate. Doar când ai un corp perfect poți alege moartea.
“Cum pentru mine lumea naturală era cea în care moartea era o chestiune zilnică, evidentă, și cum ceea ce era natural pentru mine era ușor de obținut prin mijloace neoriginale, precum datoria/…/voi căuta să înlocuiesc imaginația cu datoria”.
De acelaşi autor
Sku: YU006MI
Dintre toate cărţile lui Enrique Vila-Matas, probabil că Parisul nu are sfârşit are cel mai pronunţat caracter autobiografic; este şi un roman-eseu, în care îşi povesteste cu duioasă ironie începuturile scriitoriceşti din epoca săracă şi foarte nefericită. În mansarda închiriată rând pe rând multor scriitori ai boemei pariziene de către Marguerite Duras a început să se configureze biblioteca mobilă a tânărului spaniol, la care se adăugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov şi alţii. E adevărat, avea să mărturisească peste ani Vila-Matas ca aproape toţi m-au influenţat, dar n-am izbutit să-l copiez pe nici unul…
Fiecare luptă cum poate împotriva limbii în care se exprimă. Unul foloseşte anacolutul, altul pleonasmul. Unul vorbeşte „ca şi politician“, altul evocă filmele „care le-a văzut“. Printre formele rezistente de dispreţ la adresa limbii se numără însă şi clişeul, exprimarea şablonardă, platitudinea fioroasă. Rar ţi-e dat să deschizi un ziar şi să nu găseşti formule bătătorite până la nevroză. Puţini sunt cei care apar la televizor şi nu te îndeamnă să-ţi pliezi urechile. Până şi copertele de carte au devenit spaţii ale exprimării clişeizate. Un discurs bont pentru un public lobotomizat – iată reţeta succesului. O lume de plastic nu se poate simţi împlinită decât folosind o (nouă) limbă de lemn. Aşa stând lucrurile, Dintre sute de clişee este rezultatul unei exasperări care nu mai poate fi ţinută sub control. Radu Paraschivescu adună câteva zeci de clişee şi le supune tratamentului ironic. Cartea lui e un minidicţionar comentat de locuri comune, un bobârnac peste nasul celor care trec prin viaţă murmurând „Viaţa merge înainte“, „Speranţa moare ultima“ sau „Balonul e rotund“.
Însoţiţi-o pe Norocel, pisicuţa de jucărie, în căutarea lui Tudor, noul ei stăpân. El crede că Moş Crăciun l-a uitat, dar Norocel şi noii ei prieteni din pădure vor face tot ce le stă în putinţă ca Tudor să aibă o surpriză cu totul deosebită de Crăciun!
Octav Popa
Aceasta nu este o carte pe care s-o citeşti din scoarţă în scoarţă şi apoi s-o uiţi în bibliotecă. Trăieşte cu ea, răsfoieşte-o frecvent şi, cel mai important, las-o deoparte la fel de frecvent, altfel spus, petrece mai mult timp ţinând-o în mână decât citind-o. Mulţi cititori vor simţi impulsul firesc de a se opri după fiecare frază, de a face o pauză pentru a reflecta asupra celor scrise. Este mult mai util şi mai important să te opreşti din citit decât să continui să citeşti. Îngăduie cărţii să-şi îndeplinească menirea, să te trezească şi să te scoată la lumină departe de cărările bătătorite ale gândirii tale repetitive şi condiţionate.
Un scandal colateral avea să sprijine eficient nivelul remarcabil al vânzărilor: poza de pe coperta a patra a cărţii îl înfăţişează pe autor într-o postură considerată “şocantă”. Unii cititori protestează la vederea fotografiei, declarându-se scandalizaţi de sugestia licenţioasă pe care aceasta o îngăduie. Poza face înconjurul Americii reluată în cotidiane şi dezbătută în publicaţii mondene. Editura profită rapid şi trimite în librării afişe publicitare reproducând fotografia, pe care stă scris cu litere de-o şchioapă: “Acesta este Truman Capote“. Abila manevră de marketing sporeşte rumoarea provocată de carte şi impune numele autorului acolo unde acesta îşi dorise întotdeauna să ajungă: în rândurile jet set-ului american, lumea de miraj şi strălucire a bogaţilor şi a celebrităţilor din domeniul literar, artistic sau monden.
Pentru mulţi ani, Marketing direct pe înţelesul tuturor s-a bucurat de o reputaţie de neegalat, fiind o carte de referinţă în domeniu. În stilul său caracteristic, Drayton Bird oferă un ghid practic, dar în acelaşi timp relaxant, despre complexitatea marketingului direct.
Fiecare om a adus cu sine ce-a putut: unul a adus umbra prinţului din Elsinore, altul — umbra lungă a cavalerului spaniol; un al treilea, profilul băiatului de la colegiul din Dublin; al patrulea — vreun vis, un gând, o melodie; arşiţa miezului de zi de pe o colină, amintirea unui mormânt acoperit cu zăpadă; o formulă matematică de o măreţie zeiască, sau trilul unor corzi de chitara…
Ce nu ştie Natalia Petrovna e că viaţa lor chiar e teatru. Doar că personajele Ninei Berberova, inclusiv Natalia Petrovna, joacă întotdeauna un alt fel de teatru.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
